Urma sangelui
Pe urmele crestinilor de-a lungul secolelor …
Sau
Istoria bisericilor baptiste din timpul lui Cristos,
Intemeietorul lor, pana in zilele noaste.
De
J. M. Carroll
Editia a II-a
In limba
romana de
Iosif Raul
Enyedi
James Milton Carroll (1852-1931) a fost pastor,
director de colegiu, autor si istoric baptist texan. Acest conducator din Conventia Baptista de
Sud, din Texas, a fost licentiat sa predice de Biserica Baptista „Libertatea,”
Burleson County, Texas si a obtinut gradul de Master
Fratele
Carroll a fost pastor in mai multe biserici baptiste importante. El a fost de asemenea ales sa serveasca
numeroase functii in organizatiile Conventiei Baptiste de Sud din Texas, in
Conventia Generala Baptista din Texas, in Conventia Scolii Duminicale din Texas
si in Bordul de Misiune Straina. El a
fost fondatorul si primul presedinte al Academiei Baptiste San Marcos, presedintele
Universitatii Baptiste Oklahoma si de asemenea al Colegiului Howard Payne.
Fratele
Carroll a fost autorul Istoriei baptistilor din Texas, a unei biografii
a fratelui sau mai in varsta B. H. Carroll (fondatorul Seminarului Baptist de
Sud-Vest) intitulata B. H. Carroll, colosul istoriei baptistilor, scriind
de asemenea Statisticile baptistilor din Texas, si lucrarea de fata, Urma
sangelui.
Mai mult de 2
milioane de exemplare din aceasta carte
au fost publicate in
limba engleza.
Prima editie in
limba romana – 5,000 exemplare
A doua editie in
limba romana – 5,000 exemplare
CUPRINS
Prefata la editia in limba romana
Introducere
Prima prelegere
Prima perioada 30-500 d.Cr.
A doua prelegere 600-1300 d.Cr.
A treia prelegere 1400-1600 d.Cr.
A patra prelegere: sec. al XVII-lea, al
XVIII-lea si al XIX-lea
A cincea prelegere: Religia in Statele
Unite ale Americii
Cateva cuvinte de incheiere
XIV. Doctrine fundamentale
Bibliografie partiala
Prefata
la editia in limba romana
Editorul este bine incredintat ca invatatura
moderna nu accepta parerea prezentata in aceasta micuta carte.
Dar noi nu vedem nimic in Scriptura care sa ne determine sa abandonam aceasta veche, conservatoare, istorica pozitie
baptista. De fapt, noi vedem mai multe in
Scriptura care sa ne determine sa continuam sa o invatam activ si sa o aparam impotriva
oponentilor sai.
Pentru a introduce acest punct de
vedere istoric, cerem cititorului sa ia in considerare cu atentie cuvintele
bine-cunoscutului Charles Haddon Spurgeon. Noi il citam considerabil pentru a arata ca parerea noastra nu este una noua si nici ceva
invatat doar de un grup minuscul de baptisti intr-o anume regiune. A fost parerea majoritara inainte ca
liberalismul sa patrunda in Statele Unite.
Din pacate, influenta liberalismului din SUA a ajuns in toata lumea si
multi baptisti nici macar nu au auzit de adevarata lor origine.
Inainte
ca adunarea sa se mute in „Metropolitan Tabernacle,” cand inca se intalnea la
„New Park Street,” in 1860, Spurgeon a predicat astfel:
„Nu imi e rusine de denominatia careia ii apartin, care vine direct de
In
timpul anului urmator, 1861, dupa ce s-a mutat in noul Tabernacle, Spurgeon a
declarat:
„Noi credem ca baptistii sunt crestinii originali. Noi nu ne-am inceput existenta
Mai
tarziu in acelasi an, Spurgeon a declarat cu curaj pentru ca toata lumea sa auda:
„Si acum . . . cand cineva ne spune 'Voi ca denominatie, ce nume mari
puteti sa mentionati? Despre ce parinti
puteti sa vorbiti?' Le putem spune,
'Putem vorbi de mai multi parinti decat oricine altcineva sub cer, pentru ca
noi suntem vechea biserica apostolica, ce nu s-a plecat niciodata in jugul printesei;
noi, cunoscuti printre oameni, in toate erele, sub nume diferite cum ar fi,
donatisti, novatieni, paulicieni, petrobrusieni, catari, arnoldisti, husiti,
waldenzi, lolarzi si anabaptisti, intotdeauna am militat pentru curatia
bisericii, distingerea si separarea ei de guvernarea omeneasca. Parintii nostri au fost barbati obisnuiti cu
dificultatile si nu au stiut ce inseamna viata usoara. Fiii lor ne arata o linie continua care vine in
mod legitim de la apostoli, nu prin mizeria Romei, nu prin manipularea prelatilor,
ci prin viata Divina, prin ungerea Duhului Sfant, prin partasia Fiului in
suferinta si a Tatalui in adevar” Spurgeon, (ibid., Vol. 7), p. 613.
In
1881, douazeci de ani mai tarziu, Spurgeon inca predica aceleasi lucruri cu
privire la originea baptistilor. Este
foarte semnificativ ca dupa douazeci de ani de studii, lucrare si legaturi mai
profunde, atat cu baptisti cat si cu altii, fratele Spurgeon inca a crezut in
originea apostolica si in continuitatea bisericilor baptiste. El a declarat:
„Istoria a fost scrisa pana acum de dusmanii nostri, care, daca ar fi
putut, nu ar fi mentionat nimic despre noi in documentele lor si totusi iata ca
s-a descoperit, pe ici pe colo, ca anumiti oameni saraci numiti anabaptisti,
erau adusi pentru a fi condamnati. Din
zilele lui Henry II, [1154-1189 d.Cr.] la cele ale lui Elizabeth [1558-1603]
auzim de anumiti eretici nefericiti care erau urati de toata lumea din cauza
adevarului care era in ei. Citim de
oameni saraci, barbati si femei, cu hainele sfasiate, dusi pe campuri sa moara
de frig, si imediat de altii care au fost arsi in Newington pentru vina de a fi
anabaptisti. Mult inainte ca protestantii
vostri sa fie cunoscuti, acesti anabaptisti oribili, asa cum erau in mod
nedrept numiti, protestau pentru 'un Domn, o credinta si un botez’” C.H.
Spurgeon, (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 27), p. 249, [parantezele
drepte imi apartin: editorul].
Aceia care ridiculizeaza aceasta veche
pozitie baptista se pun in primejdie pe ei insisi. Ei trebuie sa ridiculizeze nu doar pe fratele
Spurgeon ci o multime de baptisti la fel de importanti ai vremilor trecute.
Aceasta veche, conservatoare pozitie
baptista este dispretuita deoarece este exclusiva. Ea invata ca baptistii au o origine mai veche
decat protestantii, mai veche decat variatele grupari ortodoxe si mai veche decat
romano-catolicismul. De aceea, baptistii
nu sunt protestanti, nici neoprotestanti.
O astfel de parere este un impediment in formarea unei „biserici”
mondiale, deoarece baptistii nu au iesit
niciodata din Roma si nu ar trebui sa doreasca sa se alature ei acum. Aceasta parere este un impediment pentru
interdenominationalismul si ecumenismul care ar uni toate bisericile
„evanghelice” ca egale in variatele lor stradanii de a-L sluji pe Dumnezeu.
Sa
fie clar pentru totdeauna! Noi nu credem
toate aceste lucruri doar pentru ca istoria ne furnizeaza dovezi ca ele sunt
adevarate. Noi credem aceste lucruri pentru
ca le gasim invatate de Biblie. Noi
credem aceste lucruri pentru ca Domnul Isus Cristos a infiintat o biserica reala
si i-a facut anumite promisiuni. El i-a
promis o existenta continua prin bisericile ce aveau sa o urmeze atat in
doctrina cat si in practica. Daca „portile
Locuintei mortilor” au „biruit“ bisericile
Lui Cristos astfel incat ele au intrat in apostazie si au avut nevoie de
o „reforma,” este clar ca Cristos fie a gresit, fie a fost incapabil sa indeplineasca
tot ce si-a dorit. Oricare dintre
posibilitati, greseala sau incapabilitate de partea Domnului Isus Cristos este
straina de ceea ce stim despre Fiul lui Dumnezeu din Scripturi! Altii sa spuna ce vor, dar fie ca baptistii sa
nu atribuie niciodata nici greseala si nici esecul Fiului lui Dumnezeu!
Baptistii
au sustinut in istorie ca nu tot ceea ce se numeste biserica este o biserica
adevarata a Domnului Isus Cristos. Ei au
invatat ca sunt caracteristici ca origine, doctrina si practica, ce trebuie implinite
pentru ca o congregatie sa fie calificata drept o biserica adevarata a Domnului
Isus Cristos. Astazi, cei care accepta
noua parere liberala ar dori ca noi sa credem ca bisericile Lui Cristos sunt
vast divergente una de cealalta in doctrina si practica – pe scurt, ca nu au „un Domn, o credinta, un botez,”
(Ef. 4:5). Ar dori ca noi sa credem ca
bisericile Lui Cristos de astazi au putina asemanare in practica si doctrina cu
biserica pe care Domnul Isus Cristos a zidit-o in timpul lucrarii Sale pamantesti
sau cu adevaratele si credincioasele biserici ale Sale care au existat din
zilele in care El a trait pe pamant.
Noi continuam sa pastram pozitia
conform careia DACA adevaratele biserici ale Domnului Isus Cristos NU
sunt gasite printre cei care se numesc baptisti, atunci bisericile baptiste
sunt vinovate de scindare si erezie. Daca
este asa, ele nu au dreptul moral sau scriptural sa existe. Ele ar trebui dizolvate si dispersate. Membrii lor ar trebui sa se alature
bisericilor care sunt intr-adevar adevaratele biserici ale Lui Cristos, oricare
ar fi ele. Nu este intentia noastra de a
promova diviziunea si erezia. Scopul
nostru este de a insista ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu si caci, copiii
Lui trebuie sa creada si sa asculte, cu
orice pret, invataturile acestei Carti.
Daca noi, baptistii si bisericile noastre nu suntem produsul acestei
Sfinte Carti, atunci sa urmam aceasta Carte, sa gasim adevaratele biserici ale
Lui Cristos si sa le fim credinciosi.
Daca, pe de cealalta parte, adevaratele biserici ale Lui Cristos sunt gasite
printre baptisti, atunci sa fim baptisti.
Sa fim baptisti fara compromis!
Noi nu credem ca este pacat sa fii baptist scriptural intr-o biserica
baptista scripturala – desi unii liberali se pare ca au intentia de a unifica
toate „bisericile” intr-o singura „biserica” mondiala!
Fie ca Domnul sa fie multumit in a
chema bisericile Sale la aceasta istorica pozitie baptista. Fie ca el sa ne invete ca mantuirea este gasita
doar in Domnul Isus Cristos si ca slujirea si inchinarea acceptata de El este gasita
doar in bisericile Sale, daca ele asculta Cuvantul Sau! Fie ca noi sa fim, asa cum a fost Cristos, „sfinti, nevinovati,
fara pata, despartiti de pacatosi” in vietile noastre personale, la fel ca si in
legaturile si actiunile bisericilor noastre!
Fie ca Dumnezeu sa ridice baptisti care sa marturiseasca fara rusine
credinciosia Fiului lui Dumnezeu in pazirea Cuvantului Sau si in pastrarea
bisericilor Sale! Si fie ca aceasta micuta
carte sa fie o incurajare pentru baptisti – o incurajare de a continua sa mearga
pe vechea „urma” a credinciosilor martori baptisti care au calatorit pe aceasta
cale inaintea noastra!
PUGH Curtis
Berzovia, Caras-Severin
23 martie, 2001
Prefata
Pentru aceasta editie
s-au facut multe imbunatatiri in traducere, ortografie si punctuatie astfel incat
aceasta poate fi considerata o noua traducere.
Ne bucuram caci acesta carte a fost bine primita atat de fratii din Romania
cat si de peste hotare. Suntem fericiti
ca dupa doi ani de la publicarea primei editii putem sa va stam la dispozitie
cu alte 5.000 de exemplare gratuite.
Fie ca Dumnezeu sa foloseasca adevarul
acestei carti pentru intarirea baptistilor, dupa voia si planul Sau.
ENYEDI
Iosif Raul
si PUGH
Curtis
Bocsa, Caras-Severin
6 mai, 2003
INTRODUCERE
de Clarence Walker
Dr. J. M. Carroll, autorul acestei carti, s-a nascut in
statul Arkansas, pe data de 8 ianuarie, 1858, si a murit in Texas, la 10
ianuarie, 1931. Tatal lui, un predicator
baptist, s-a mutat in Texas cand fratele Carroll avea sase ani. Acolo el a fost convertit, a fost botezat si
apoi ordinat pentru lucrarea de propovaduire a evangheliei. Dr. Carroll nu numai ca a ajuns un lider al
baptistilor din Texas, dar a fost si foarte renumit intre baptistii sudisti,
precum si in lumea intreaga.
Cu
ani in urma, el a venit
Dr. J. W. Porter, care asista la
prelegeri, a fost atat de impresionat, incat i-a spus fr. Carroll ca daca
acesta ar scrie mesajele, el le va publica intr-o carte. Dr. Carroll le-a scris si i-a dat dr. Porter
dreptul de a le publica impreuna cu o plansa care ilustreaza istoria cu atata
vivacitate.
Cu toate acestea, dr. Carroll a murit inainte
sa iasa cartea de sub tipar, dar dr. Porter a prezentat-o publicului si foarte
repede intreaga editie s-a vandut.
Doresc sa va indemn pe toti cei care cititi si studiati aceste pagini sa
va uniti cu mine in rugaciune si in munca, pentru ca in continuare aceasta
carte sa se tipareasca intr-un numar din ce in ce mai mare.
„Si
sa pun in lumina inaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse
din veacuri in Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapanirile
din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, intelepciunea nespus de
felurita a lui Dumnezeu, . . .a Lui sa
fie slava in Biserica si in Cristos Isus, din neam in neam, in vecii
vecilor! Amin” (Efeseni 3:9-10, 21).
I.
A fost minunat sa aud cum dr. Carroll
a devenit preocupat de istoria diferitelor confesiuni, IN SPECIAL DE ORIGINEA
LOR. El a scris cartea dupa ce a implinit
70 de ani, dar a spus: „Am fost convertit
Inca din tineretea sa, dr. Carroll si-a
dat seama ca in studiul Scripturii si al istoriei, el ar putea descoperi
biserica cea mai veche si cea mai asemanatoare cu bisericile descrise in Noul
Testament.
Aceasta cautare a adevarului l-a indreptat
spre multe locuri, avand astfel posibilitatea sa colectioneze una dintre cele
mai mari biblioteci in domeniul istoriei bisericii. La moartea lui, aceasta biblioteca a fost
donata Seminarului Baptist de Sud-Vest, Ft. Worth, Texas.
El a descoperit multe fapte legate de
istoria bisericii, cea mai mare parte fiind despre catolici si protestanti. Istoria baptistilor pe care el a
descoperit-o, a fost o istorie scrisa cu sange.
Ei au fost oamenii cei mai oropsiti din perioada intunecata a evului
mediu. Acesti oameni impreuna cu
predicatorii lor au fost aruncati in inchisoare si un numar foarte mare de
credinciosi au fost dati la moarte.
Lumea n-a vazut niciodata ceva care sa se compare cu suferinta si
persecutiile indurate de baptisti din partea ierarhiei catolice in timpul
perioadei intunecate a evului mediu.
Papa era dictatorul lumii. Din
aceasta cauza, inainte de Reforma, anabaptistii l-au numit pe papa
„Antihristul.”
Istoria lor este atestata de
documentele si de actele legale din acele vremuri. „URMA
SANGELUI” isi croieste drumul pe baza acestor evidente, deoarece veti gasi afirmatii de felul:
„
„In 1539 d.Cr., doi anabaptisti au
fost arsi dincolo de Southwark, si cu putin timp inaintea lor, cinci anabaptisti
olandezi au fost arsi
„In 1160 un grup de paulicieni (baptisti)
a intrat in Oxford. Henric al II-lea a
poruncit sa fie insemnati pe frunte cu un fier inrosit, sa fie biciuiti in
public pe strazile orasului, cu imbracamintea taiata scurt pana la brau si sa
fie alungati la tara, unde nu li se permitea nici un adapost sau hrana, astfel incat
au avut parte de o moarte lenta, din cauza frigului si a foamei,” Moore,
(Earlier and Later Nonconformity in Oxford), p. 12.
In 1533 d.Cr., batranul cronicar Stowe,
relata: „In data de 25 mai, in Biserica St. Paul din Londra, au fost judecati
19 barbati si 6 femei. Paisprezece
dintre ei au fost condamnati; un barbat si o femeie au fost arsi
Istoricul englez Froude spune despre
acesti martiri anabaptisti: „Detaliile au disparut in intregime, la fel si
numele acestor oameni. Cu greu par demne
de a fi mentionate aceste fapte. Nu a
izbucnit nici o miscare in Europa care sa lupte pentru drepturile lor, nici o
curte regala nu a instituit doliu, nici o inima de papa nu a tremurat cu
indignare. La moartea lor lumea se arata
multumita, indiferenta sau exaltata. Cu
toate acestea, in acest loc, intre cei 25 de oameni asupriti, barbati si femei,
s-au gasit 14, care sub nici o forma de teroare sau de tortura nu au putut fi
ispititi sa spuna ca ei credeau ceea ce nu credeau. Chiar daca istoria nu are pentru ei cuvinte
de lauda, totusi, ei nu si-au varsat sangele in zadar. Vietile lor poate ca au fost la fel de
nefolositoare ca cele ale multora dintre noi.
Dar prin moartea lor, ei au contribuit la pretul necesar pentru ca
poporul englez sa-si dobandeasca libertatea.”
De asemenea, atat in scrierile dusmanilor
cat si in cele ale prietenilor lor, dr. Carroll a descoperit istoria lor,
precum si faptul ca urma pe care au lasat-o de-a lungul veacurilor a fost intr-adevar
o urma a sangelui:
Cardinalul Catolic Hosius (1524 d.Cr.), presedintele
Conciliului de
Cei „1200 de ani” au fost anii care au
precedat Reforma, ani in care Roma i-a persecutat pe baptisti in cel mai crunt
mod posibil.
Sir Isaac Newton: „Baptistii sunt
singura grupare de crestini cunoscuti, care niciodata nu au avut vreo legatura
cu Roma.”
Mosheim (luteran): „Inainte de aparitia
lui Luther si Calvin, in aproape toate tarile Europei erau imprastiati in mod
secret oameni care aderau cu tenacitate la principiile baptistilor olandezi
moderni.”
Edinburgh Cyclopedia (presbiteriana):
„Trebuie sa fi trecut deja prin mintea cititorilor nostri faptul ca baptistii
sunt aceeasi secta de crestini descrisa sub numele de anabaptisti. Intr-adevar, acesta pare sa fi fost
principiul lor primordial de conducere, din timpul lui Tertulian si pana in
zilele noastre.”
Tertulian s-a nascut la doar 50 de ani
dupa moartea apostolului Ioan.
II.
Baptistii nu cred in succesiunea
apostolica. Slujba apostolica s-a
terminat odata cu moartea apostolilor.
El a promis bisericilor Lui ca acestea isi vor continua existenta din
vremea cand El a organizat prima biserica in timpul lucrarii Sale pamantesti si
pana Se va reintoarce. „Voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei
mortilor nu o vor birui” (Mat.
16:18).
Apoi, cand El a dat marea trimitere,
care ne spune ce trebuie sa faca bisericile, El a promis: „Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.
Amin” (Mat. 28:20). Aceasta
trimitere – aceasta lucrare – nu a fost data apostolilor ca indivizi, ci le-a
fost data atat lor, cat si celorlalte persoane prezente in biserica lor. Apostolii si toti ceilalti care L-au auzit dand
aceasta trimitere, au murit la scurt timp dupa aceea – DAR, biserica Lui a
continuat sa traiasca peste secole, facand ucenici (ducand mantuirea la
oameni), botezandu-i, si propovaduind adevarul – doctrinele – pe care El le-a incredintat
bisericii din Ierusalim. Aceste biserici
credincioase au fost binecuvantate cu prezenta Lui atata timp cat au mers pe
URMA SANGELUI.
Aceasta istorie arata cum a fost implinita
promisiunea Domnului fata de bisericile Sale.
Dr. Carroll arata ca in fiecare epoca au fost gasite biserici care au
propovaduit doctrinele pe care El le-a incredintat. Dr. Carroll numeste aceste doctrine „semnele”
bisericilor nou testamentale.
„SEMNELE
BISERICII NOU TESTAMENTALE”
1.
Capul si Intemeietorul ei – CRISTOS. El
este Cel care da legea, biserica este doar cea care executa. „Si Eu
iti spun: tu esti Petru (gr. Petros), si pe aceasta piatra (gr. petra) voi zidi
Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18). „El
este Capul trupului, al Bisericii. El este inceputul, cel intai nascut dintre
cei morti, pentru ca in toate lucrurile sa aiba intaietatea” (Col. 1:18).
2.
Singura autoritate in ceea ce priveste credinta si practica – BIBLIA. „Din
pruncie cunosti Sfintele Scripturi, cari pot sa-ti dea intelepciunea care duce
la mantuire, prin credinta in Hristos Isus.
Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa
mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui
Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” (2
Timotei 3:15-17).
3. Numele ei – „BISERICA,” „BISERICI.” „Si Eu
iti spun: tu esti Petru (gr. Petros), si pe aceasta piatra (gr. petra) voi zidi
Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei
16:18). „Eu, Isus, am trimes pe ingerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri
pentru Biserici. Eu sint Radacina si Samanta
lui David, Luceafarul stralucitor de dimineata” (Apocalipsa 22:16).
4.
Forma ei de conducere – CONGREGATIONALA - toti membrii au drepturi egale. „Cei
zece, cand au auzit, s-au maniat pe cei doi frati. Isus i-a chemat, si le-a
zis: ,Stiti ca domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le
poruncesc cu stapanire. Intre voi sa nu
fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre
voi, sa fie slujitorul vostru; si oricare va vrea sa fie cel dintai intre voi,
sa va fie rob. Pentru ca nici Fiul
omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare
pentru multi” (Matei 20:24-28). „Toate faptele lor le fac pentru ca sa fie
vazuti de oameni. Astfel, isi fac
filacteriile late, isi fac poalele vestmintelor cu ciucuri lungi; umbla dupa
locurile dintai la ospete, si dupa scaunele dintai in sinagogi; le place sa le
faca oamenii plecaciuni prin piete, si sa le zica: ,Rabi! Rabi!’ Voi sa nu va numiti Rabi! Fiindca Unul singur este Invatatorul vostru:
Hristos, si voi toti sunteti frati. Si
,Tata’ sa nu numiti pe nimeni pe pamant; pentru ca Unul singur este Tatal vostru:
Acela care este in ceruri. Sa nu va numiti
,Dascali;’ caci Unul singur este Dascalul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi sa fie slujitorul
vostru. Oricine se va inalta, va fi
smerit; si oricine se va smeri, va fi inaltat” (Matei 23:5-12).
5. Membrii ei – numai oameni mantuiti.
„In El toata cladirea,
bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul” (Efeseni
2:21). „Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa
duhovniceasca, o preotie sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5).
6. Randuielile ei – BOTEZUL
CREDINCIOSULUI URMAT DE CINA DOMNULUI. „Duceti-va si faceti ucenici din toate
neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am
poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in
toate zilele, pana la sfarsitul veacului.
Amin” (Matei 28:19-20). „Pentru ca, ori de cate ori mancati din painea
aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pana va veni El” (1
Corinteni 11:26).
7.
Slujitorii ei – PASTORII SI DIACONII.
„Adevarat este cuvantul acesta:
,Daca ravneste cineva sa fie episcop, doreste un lucru bun. Dar trebuie ca episcopul sa fie fara prihana,
barbatul unei singure neveste, cumpatat, intelept, vrednic de cinste, primitor
de oaspeti, in stare sa invete pe altii.
Sa nu fie nici betiv, nici bataus, nici doritor de castig marsav, ci sa
fie bland, nu galcevitor, nu iubitor de bani; sa-si chiverniseasca bine casa, si
sa-si tina copiii in supunere cu toata cuviinta. Caci daca cineva nu stie sa-si carmuiasca
bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu? Sa nu fie intors
8.
Lucrarea ei – ducerea mantuirii
9. Planul ei in domeniul financiar – ZECIUIELI si
DARNICII. „Tot asa, Domnul a randuit ca cei ce propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca
din Evanghelie” (1 Corinteni 9:14).
10.
Armele ei de lupta – spirituale,
nu firesti. „Caci armele cu cari ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci
sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile” (2 Corinteni
10:4). „Incolo, fratilor, intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu,
ca sa puteti tinea piept impotriva uneltirilor diavolului. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si
sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor
intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii cari sunt in locurile
ceresti. De aceea, luati toata armatura
lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si sa ramaneti in
picioare, dupa ce veti fi biruit totul.
Stati gata dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa
neprihanirii, avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul
credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului,
care este Cuvantul lui Dumnezeu. Faceti in
toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta, cu toata staruinta, si
rugaciune pentru toti sfintii, si pentru mine, ca, ori de cate ori imi deschid
gura, sa mi se dea cuvant, ca sa fac cunoscut cu indrazneala taina Evangheliei,
al carei sol in lanturi sunt; pentru ca, zic, sa vorbesc cu indrazneala, cum
trebuie sa vorbesc” (Efeseni 6:10-20).
11.
Independenta sa – separarea bisericii fata
de stat. „ . . . Atunci El le-a zis:
‘Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui
Dumnezeu!’” (Matei 22:21).
III
In orice localitate sunt multe biserici
diferite, toate pretinzand a fi adevarata biserica. Dr. Carroll a facut ceea ce puteti face si
dumneavoastra acum. Examinati semnele
sau invataturile acestor biserici diferite, si gasiti-le pe acelea care au cele
unsprezece semne mentionate mai sus.
Acelea care au aceste semne sau doctrine invatate in Cuvantul lui
Dumnezeu sunt adevaratele biserici.
Dr.
Carroll a facut aceasta diferentiere cu bisericile din toate timpurile. El a descoperit ca multe biserici s-au indepartat
de la „aceste semne, sau doctrine,” in timp ce altele, dimpotriva, au ramas
credincioase acestor „semne” in fiecare zi si secol de cand Isus a spus, „voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei
mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18).
„Si iata ca Eu sunt cu voi in
toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin” (Matei 28:20).
URMA SANGELUI
sau
Pe urmele crestinilor de-a lungul secolelor,
din timpul lui Cristos si pana in prezent
Sau
pentru a ne exprima altfel, dar totusi expresiv, „O istorie a doctrinelor asa
cum au fost propovaduite de Cristos, de apostolii Lui si de cei care le-au fost
credinciosi lor.”
PRIMA PRELEGERE
„Adu-ti aminte de
zilele din vechime, socoteste anii, dupa varsta de oameni, intreaba pe tatal tau
si te va invata, pe batranii tai si iti vor spune” (Deut. 32:7).
1.
Ceea ce
cunoastem azi sub numele de „crestinism” sau religie crestina, a inceput cu
Cristos, 25-30 d.Cr., in zilele si intre granitele Imperiului Roman, unul
dintre cele mai mari imperii pe care lumea le-a cunoscut vreodata in toata
istoria ei.
2.
In acea
perioada, acest imperiu cuprindea aproape toate colturile lumii locuite si
cunoscute atunci. Imparatul acestui
imperiu era Tiberiu Cezar.
3.
In ceea ce
priveste religia sa, Imperiul Roman din acea vreme era pagan. Exista o religie a mai multor zei, unii
materiali iar altii imaginari. Erau multi
credinciosi si inchinatori devotati. Nu
era numai o religie a oamenilor ci a intregului imperiu. Era o religie de stat, instaurata prin lege si
sustinuta de catre guvern (Mosheim, Vol. 1, Cap. 1).
4.
Poporul
evreu din acea vreme nu mai era o natiune separata ci era raspandit in tot
Imperiul Roman. Evreii aveau Templul de
5.
Religia lui
Cristos nefiind o religie a acestei lumi, Intemeietorul ei nu i-a randuit vreun
conducator pamantesc sau vreo putere lumeasca.
Nu a cautat sa fie oficiala, sau sa fie sustinuta de catre stat sau
conducatori si nu a cautat sa-l
detroneze pe Cezar. „,Aratati-mi banul birului.’ Si ei I-au adus un ban. El i-a intrebat:
,Chipul acesta si slovele scrise pe el, ale cui sunt?’ ,Ale Cezarului,’ I-au raspuns ei. Atunci El le-a zis: ,Dati dar Cezarului ce
este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!’ Mirati de cuvintele acestea, ei L-au lasat, si
au plecat” (Matei 22:19-22). „Atunci Isus le-a zis: ,Dati dar Cezarului
ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.’ Si se mirau foarte mult de El” (Marcu
12:17). Fiind o religie spirituala ea nu
era rivala nici unui guvern pamantesc.
Aderentii ei erau invatati sa respecte toate legile si guvernele
civile. „Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte; caci nu este stapanire
care sa nu vina de
6.
As dori
acum sa va indrept atentia spre unele caracteristici sau semne ale acestei
religii, religia crestina. Daca ar fi sa
o urmarim impreuna timp de douazeci de secole indelungate, si in special de-a
lungul celor 1200 de ani de intunecime, patati din cauza raurilor de sange al
martirilor, atunci va trebui sa cunoastem bine aceste caracteristici. De multe ori, ele vor aparea extrem de
deformate. Dar intotdeauna raman unele
semne de nesters. Haideti ca in cele ce
urmeaza sa fim rugativi si cu bagare de seama.
Vom intampina multe imitatii si falsuri.
Daca ar fi posibil, chiar si cei alesi ar fi tradati si inselati. Noi dorim, daca este posibil, sa urmarim
aceasta religie de-a lungul unei istorii credibile. Dar mai ales de-a lungul cuvintelor si a
caracteristicilor precise si
infailibile ale Adevarului Divin.
Cateva
caracteristici precise si infailibile
Daca pe parcursul drumului nostru de-a
lungul secolelor vom intalni un grup sau grupari de oameni care nu se caracterizeaza prin
aceste semne distinctive si care sustin alte invataturi drept doctrine
fundamentale, va trebui sa fim cu bagare de seama.
1. Cristos,
autorul acestei religii, Si-a organizat urmasii sau ucenicii Sai intr-o biserica.
Iar ucenicii Sai aveau datoria sa organizeze alte biserici, pe masura ce aceasta
religie se raspandea si erau „facuti” alti ucenici, (Baptist Succesion - Ray-
Revised Edition, Cap. 1).
2. Aceasta
organizatie sau biserica, in conformitate cu Scriptura si cu practica apostolilor
si a bisericilor timpurii avea numai doua feluri de slujitori, pastorii si
diaconii. Pastorul era numit si
„presbiter.” Atat pastorii cat si
diaconii trebuie alesi de catre biserica pentru a fi slujitorii ei.
3. Bisericile,
in ceea ce priveste conducerea si disciplina lor erau in intregime separate si
independente una fata de alta. Ierusalimul nu avea nici o autoritate asupra
Antiohiei; nici Antiohia asupra Efesului; nici Efesul asupra Corintului si asa
mai departe. Iar conducerea lor trebuia
sa fie una congregationala, democratica.
O conducere a oamenilor, prin oameni si pentru oameni.
4. Bisericii
i-au fost date nici mai mult nici mai putin decat doua randuieli, botezul si
Cina Domnului. Acestea trebuie sa fie
perpetue si comemorative.
5. Numai cei mantuiti
puteau sa fie primiti ca membrii ai bisericii.
„Ei laudau pe Dumnezeu, si erau
placuti inaintea intregului norod. Si Domnul adauga in fiecare zi la numarul
lor pe cei ce erau mantuiti” (Fapte 2:47). Acestia erau mantuiti numai prin har fara sa fi facut anumite fapte ale
legii. „Macar ca eram morti in greselile
noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har suntem mantuiti). Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta.
Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni” (Efeseni
2:5, 8-9). Numai cei mantuiti trebuie sa
fi botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. „Duceti-va
si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al
Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28:19).
Si numai aceia care au fost primiti si botezati in acest mod puteau sa
ia parte
6. Numai
Scripturile inspirate, de fapt singur Noul Testament trebuia sa fie autoritatea
si calauza in ceea ce priveste credinta si trairea, nu numai pentru biserica
organizata, ci si pentru fiecare membru individual al acelei organizatii. (Baptistii sanatosi cred ca toata Biblia este
Cuvantul lui Dumnezeu. Dar biserica este
institutie nou testamentala iar originea, regulile si practicile bisericii se gasesc
in Noul Testament – editorul.)
7. Domnul Isus Cristos, Intemeietorul acestei
organizatii si Mantuitorul membrilor ei, trebuia sa fie singurul lor preot si
ruda apropiata, singurul lor
Domn si Datator de lege, precum si singurul Cap al bisericilor. Ele trebuie sa fie o putere executiva numai in
indeplinirea voii Domnului lor si a legilor date de El, dar niciodata nu aveau
o putere legislativa, adica sa amendeze, sau sa abroge legi vechi si sa
instituie legi noi.
8. Aceasta
religie a Lui Cristos trebuia sa fie una individuala, personala si pur voluntara
sau din convingere – fara nici o obligatie fizica sau guvernamentala. Este o problema de alegere individuala si
personala. „Alege!” este porunca
scripturala. Ea nu putea fi nici
acceptata, nici respinsa si nici traita prin imputernicire sau prin constrangere.
9. Fiti foarte
atenti! Nici Cristos si nici apostolii
Lui n-au lasat vreodata urmasilor lor ceea ce este cunoscut astazi sub numele
de confesiune, precum „catolic,” „luteran,” „presbiterian,” „episcopal” si asa
mai departe, doar daca numele dat de Cristos lui Ioan, „Botezatorul” (in engl.
„Baptistul” - n. trad.) a avut cumva acest scop. „Adevarat
va spun ca, dintre cei nascuti din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decat
Ioan Botezatorul” (Matei 11:11), iar apoi inca de vreo zece sau doisprezece
ori. Cristos i-a numit pe urmasii Sai
individuali drept „ucenici.” Doi sau mai
multi erau numiti „ucenici.” Organizatia
ucenicilor, fie cea din Ierusalim, fie cea din Antiohia sau din alte locuri, a
fost numita biserica. Daca se facea
referire la mai mult decat o asemenea organizatie separata, ele erau numite
biserici. Termenul de biserica la numarul
singular nu a fost niciodata folosit pentru a se face referire la mai mult decat
una dintre aceste organizatii. Nici macar
atunci cand se facea referire la toate acestea.
10.
Indraznesc
sa mai mentionez inca un semn caracteristic.
Il vom numi – separarea completa dintre biserica si stat. Nu trebuie sa existe nici o combinatie a
acestora, nici un amestec al acestei religii spirituale cu o putere lumeasca,
iar „libertatea religioasa” ar trebui sa fie pentru toata lumea.
Si acum, inainte de a intra in chiar
studiul istoriei, dati-mi voie sa va indrept atentia catre:
PLANSA
Eu cred ca daca veti studia cu atentie aceasta plansa,
veti intelege mai bine istoria si va va ajuta foarte mult in a retine ceea ce
auziti si vedeti. Nu uitati ca aceasta
plansa intentioneaza sa acopere o perioada de doua mii de ani de istorie
religioasa. Observati unele numere atat in
partea de sus cat si in cea de jos a plansei, aceleasi numere atat sus cat si
jos - 100, 200, 300, si asa mai departe pana la 2000. Acestea reprezinta 20 de secole, liniile
verticale despartind secolele.
Acum observati, in partea de jos a plansei, alte linii
drepte mergind de la stinga la dreapta, pe toata lungimea plansei. Liniile sunt aproximativ la aceeasi distanta
unele fata de altele cum sunt si liniile verticale. Dar nu le puteti vedea pe toata plansa. Ele sunt acoperite de o pata inchisa la
culoare, reprezentand in istorie ceea ce este cunoscut sub numele de „evul
mediu intunecat.” Acestea vor fi
explicate mai tarziu. Intre cele mai de
jos linii se afla nume de tari . . . Italia, Tara Galilor, Anglia, Spania, Franta
si asa mai departe, terminand cu America.
Acestea sunt numele tarilor in care s-a desfasurat o mare parte a
istoriei in timpul perioadei acoperite chiar de aceste nume. Desigur, nu intreaga istorie, deoarece parte
din istorie a avut loc numai in unele din aceste tari, de-a lungul fiecarei
perioade. Dar unele evenimente
importante au avut loc in aceste tari in fiecare perioada speciala.
Acum va rog sa observati din nou, aproape de marginea
de jos a plansei alte linii, putin mai inalte.
Si ele sunt acoperite in parte de
„perioada intunecata;” si ele sunt pline de nume, dar nu sunt nume de tari. Toate sunt „porecle.” Sunt nume date acelor oameni de catre dusmanii
lor. „Crestini”- este primul nume. „Pentru
intaia data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini in Antiohia” (Faptele
Ap. 11:26). Acest eveniment a avut loc in
jurul anului 43 d.Cr. Paganii sau evreii
le-au dat acest nume in bataie de joc.
Toate celelalte nume din acea coloana au fost date in aceeasi maniera -
montanisti, novatieni, donatisti, paulicieni, albigenzi, waldenzi, etc. in
general fiind numiti anabaptisti. Vom
mai face referiri la aceste nume pe parcursul prelegerii.
Dar priviti din nou plansa si observati punctele rosii. Ele sunt imprastiate aproape pe toata plansa. Ele reprezinta biserici. Biserici individuale in Asia, in Africa, in
Europa, in munti si vai, si asa mai departe.
Culoarea rosie simbolizeaza sangele martirilor. Cristos, intemeietorul lor a murit pe
cruce. Toti apostolii, in afara de doi,
Ioan si Iuda, au suferit moarte de martir.
Iuda L-a tradat pe Domnul lui, iar apoi s-a sinucis. Potrivit istoriei, apostolul Ioan a fost
aruncat intr-un cazan mare cu ulei fierbinte.
Veti observa de asemenea si unele puncte negre. Si ele reprezinta biserici. Dar biserici false, eretice. Biserici care s-au ratacit cu privire la traire
sau doctrina. Biserici din acestea au
existat chiar si inainte de moartea lui Petru, Pavel si Ioan. Concluzionand acum cu privire la introducerea
generala si la unele observatii preliminare foarte necesare si chiar vitale, sa
revenim la faptele istoriei.
PRIMA
PERIOADA 30-500 d.Cr.
1. Sub
imboldul si conducerea ciudata dar minunata a lui Ioan Botezatorul, omul cel
plin de elocventa din pustie, si sub atingerea plina de dragoste si puterea facatoare
de minuni a lui Cristos Insusi, precum si a predicilor minunate ale celor 12
apostoli si a succesorilor lor directi, religia crestina s-a raspandit cu forta
in timpul primilor 500 de ani. Cu toate
acestea, a lasat in urma o dara plina de sange.
Iudaismul si paganismul se opuneau cu inversunare oricarei miscari de innoire. Ioan Botezatorul a fost primul dintre marii
conducatori care si-au dat viata. Lui i
s-a taiat capul. Curand dupa el a urmat insusi
Mantuitorul, fondatorul religiei crestine.
El a murit crucificat, indurand aceasta suferinta cruda a mortii pe
cruce.
2. Intr-o
succesiune rapida, urmandu-si Mantuitorul, au cazut si alti eroi martiri: Stefan
a fost omorat cu pietre, Matei injunghiat in Etiopia, Marcu a fost tarat pe strazi
pana a murit, Luca spanzurat, Petru si Simeon au fost rastigniti, Andrei legat
de o cruce, Iacov a fost decapitat, Filip rastignit si omorat cu pietre,
Bartolomeu a fost ars de viu, Toma strapuns de sulite, Iacov „cel mic” aruncat
din templu si batut pana a murit, Iuda strapuns de sageti, Matia omorat cu
pietre iar Pavel a fost decapitat.
3. Mai mult de
o suta de ani au trecut pana ce toate acestea sa se fi intamplat. [Noi credem ca autorul a
vrut sa spuna „mai putin de o suta de ani” – Editorul]. Aceasta persecutie grea din partea
iudaismului si a paganismului a continuat vreme de inca doua secole. Si cu toate acestea, raspandirea crestinismului
a continuat cu multa forta. A patruns in
tot Imperiul Roman, in Europa, Asia, Africa, Anglia, Tara Galilor si aproape
peste tot unde era o forma de civilizatie.
Bisericile s-au inmultit foarte mult iar numarul ucenicilor a crescut in
continuu. Dar unele biserici au
continuat sa savarseasca erori.
4. Prima din
aceste devieri de la invatatura Noului Testament a implicat atat doctrina cat si practica. In primele doua secole, bisericile
individuale s-au inmultit rapid si unele din cele mai timpurii cum ar fi cele
din Ierusalim, Antiohia, Efes, Corint, etc.,
au ajuns sa fie foarte mari: Ierusalimul, de exemplu, avea mii de
membrii (Faptele Ap. 2:41; 4:4; 5:14), posibil vreo 25.000 sau chiar 50.000,
daca nu mai multi. Un cercetator atent
al cartii Faptele Apostolilor si al Epistolelor va observa ca Pavel avea o mare
sarcina chiar in zilele sale de a pastra unele biserici pe drumul cel bun. Priviti la profetiile lui Pavel si Petru
despre viitor. „Dar acestia, ca niste dobitoace fara minte, din fire sortite sa fie
prinse si nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri in insasi stricaciunea
lor (2 Petru 2:12) si „Stiu bine ca,
dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, cari nu vor cruta
turma; si se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor invata lucruri
stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor. De aceea vegheati, si aduceti-va aminte ca,
timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare
din voi” (Faptele Ap. 20:29-31).
Vedeti de asemenea si capitolele doi si trei din cartea Apocalipsei.
Aceste
biserici mari trebuie sa fi avut multi predicatori sau batrani. „Insa
din Milet, Pavel a trimes
5. O alta
schimbare vitala care, de-a lungul istoriei pare sa fi inceput inainte de sfarsitul
secolului al doilea s-a produs chiar in ceea ce priveste marea doctrina a mantuirii. Evreii, la fel ca si paganii, au fost invatati
timp de mai multe generatii sa puna un accent puternic pe ritualuri. Ei au ajuns sa considere tipurile ca pe niste
antitipuri, umbrele ca pe niste substante reale iar ritualurile ca adevarate
mijloace de mantuire. Cat de usor se ajunge astfel la a privi
problema botezului in acest fel. Rationamentul
lor era urmatorul: in Biblie sunt scrise multe lucruri despre botez, si se pune
un accent puternic pe aceasta randuiala si pe datoria cuiva fata de ea. Cu siguranta ca trebuie sa aiba legatura cu mantuirea
cuiva. Prin urmare, chiar in aceasta
perioada a inceput sa se inradacineze in unele biserici ideea „regenerarii prin
botez,” (Shackelford, p. 57; Camp, p. 47; Benedict, p. 286; Mosheim, vol. 1, p.
134; Christian, p. 28).
6. S-a
strecurat apoi urmatoarea eroare grava, despre care unii istorici (nu toti)
spun ca a inceput in acelasi secol. De
fapt, se poate spune ca aceasta eroare a aparut ca o consecinta inevitabila a
ideii de „regenerare prin botez” si anume, a fost o schimbare in ceea ce priveste
subiectii botezului. De vreme ce botezul
a fost declarat de unele biserici ratacite ca fiind un agent sau o cale spre mantuire,
atunci cu cat mai devreme are loc botezul, cu atat este mai bine. Asa a aparut „botezul copiilor mici.” Inainte de aceasta, credinciosii si numai
credinciosii erau considerati ca subiecti potriviti pentru botez. Nu ne referim acum la „stropirea” si la „turnarea”
de apa, deoarece acestea au aparut mult mai tarziu. Secole de-a randul, copiii mici erau botezati
la fel ca si ceilalti oameni prin scufundare.
Pana in ziua de astazi, Greco-Catolicii (o ramura foarte raspandita a
Bisericii Catolice) nu au schimbat niciodata forma initiala a botezului. (Numele „Greco-Catolic” este folosit de autor
in aceasta carte in sensul de Biserica Ortodoxa in general – editorul.) Ei practica botezul copiilor mici dar nu au facut-o
niciodata in alt mod decat prin scufundare.
(Nota - Unii dintre istoricii bisericii plaseaza inceputurile botezului
copiilor mici in acest secol, dar vom cita in cele ce urmeaza un scurt paragraf
din „Ecclesiastical Researches” de Robinson).
„In timpul
primelor trei secole, confesiunile din partea de rasarit existau in adunari
separate independente, nesustinute de conducerea vreunui stat, si prin urmare,
neavand nici o putere seculara una asupra alteia. In tot acest timp, acestea erau biserici cu
membrii botezati, dar desi toti parintii din primele patru secole, pana
7.
Sa nu uitam ca schimbari ca si cele mentionate
aici nu au avut loc intr-o singura zi, nici macar intr-un an. Ele s-au manifestat incet si niciodata in
toate bisericile. Unele biserici le-au
respins cu tarie. Acest fenomen a mers pana
acolo incat in 251 d.Cr., bisericile credincioase au rupt legatura cu acele
biserici care au acceptat aceste greseli si care le practicau. Astfel a aparut prima separare oficiala si
reala intre biserici.
8.
Vom observa acum ca in timpul primelor trei
secole se inregistreaza inceputurile a trei schimbari importante si vitale fata
de invataturile Lui Cristos si ale apostolilor.
De asemenea, a avut loc un eveniment semnificativ. Sa privim acum la acest rezumat si
recapitulare:
(1)
Devierea de la idea Noului Testament
referitoare la episcop si conducerea bisericii. Aceasta schimbare a luat proportii
rapid, s-a accentuat, si pe masura ce s-a definitivat a devenit daunatoare.
(2)
Schimbarea fata de invataturile Noului
Testament, si anume de la regenerare la „regenerarea prin botez.”
(3)
Schimbarea de la „botezul credinciosului” la
„botezul copiilor mici.” (Totusi, aceasta din urma nu s-a generalizat si nici
nu a fost foarte frecventa pentru inca un secol).
9.
„Regenerarea prin botez” si „botezul
copiilor mici.” Potrivit marturiilor atestate de istorie, aceste doua erori au
fosta cauza care a dus, de-a lungul secolelor, la varsarea de sange al mai
multor crestini decat ar fi cauzat toate celelalte greseli luate impreuna, ori
poate chiar mai mult decat toate razboaiele, fara nici o legatura cu persecutia,
daca vom omite „Primul Razboi Mondial.”
Peste 50.000.000 de crestini au suferit o moarte de martir, in special
datorita faptului ca au respins aceste doua erori in timpul „perioadei intunecate,”
de-a lungul a aproape douasprezece sau treisprezece secole.
10. Pentru marea
majoritate a bisericilor, trei realitati semnificative sunt clar descoperite de
istorie in timpul acestor prime trei secole.
(1)
Separarea si independenta bisericilor.
(2)
Caracterul subordonat al episcopilor sau al
pastorilor.
(3)
Botezul numai al celor credinciosi.
Vom cita in continuare din Mosheim – cel mai insemnat
dintre toti istoricii Bisericii Luterane.
Vol. 1, p. 71 si 72: „Dar oricine presupune ca episcopii acestei epoci
de aur a bisericii corespund cu episcopii din secolele urmatoare amesteca si
confunda personaje care sunt foarte diferite, deoarece in acest secol, precum si
in urmatorul, un episcop era responsabil pentru o singura biserica, ce se aduna
in mod obisnuit intr-o casa particulara, dar el nu era Domnul bisericii, ci in
realitate era slujitorul acesteia. Toate
bisericile din acele vremuri de inceput erau grupari independente, ceea ce insemna
ca nici una nu era supusa jurisdictiei alteia.
Caci desi bisericile care au fost intemeiate chiar de catre apostoli
aveau deseori onoarea de a fi consultate in cazuri discutabile, totusi ele nu
aveau autoritate judiciara, nici control si nici puterea de a emite legi. Dimpotriva, este clar ca lumina zilei faptul
ca toate bisericile crestine aveau drepturi egale si erau in toate privintele
pe picior de egalitate.”
11. Pana in aceasta perioada, fara a infrunta persecutii
multe si serioase, crestinismul a cunoscut o dezvoltare minunata. S-a intins si a trecut chiar dincolo de
marele Imperiu Roman. Evanghelia se raspandea
aproape in toate colturile lumii locuite.
Si potrivit unor istorici ai bisericii, multe dintre bisericile
originare intemeiate de catre apostoli erau inca intacte si inca loiale invataturii
apostolice. Totusi, asa dupa cum am aratat,
un numar de erori insemnate si daunatoare au patruns si s-au inradacinat
permanent in multe biserici. Unele s-au
departat mult de invataturile pe care Cristos le-a dat in Noul Testament.
12. Persecutiile au devenit din ce in ce mai
aspre. Aproape de inceputul secolului al
patrulea apare probabil primul edict guvernamental in vederea persecutiei. Dezvoltarea spectaculoasa a crestinismului ii
alarmase pe liderii pagani ai Imperiului Roman.
Ca urmare, imparatul Galerius a emis un edict pentru o persecutie si mai
salbatica. Actul a fost elaborat pe data
de 24 februarie, 303 d.Cr. Se pare ca pana
la acest moment sistemul pagan persecutase fara a avea vreo autorizare legala.
13. Insa acest edict a esuat intr-un mod atat de
lamentabil in scopul lui de a opri dezvoltarea crestinismului, incat acelasi imparat
Galerius, dupa numai opt ani, (311 d.Cr.) a emis un alt edict, anulandu-l pe
primul si tolerand sau acordand permisiunea religiei lui Isus Cristos. Aceasta a fost probabil prima lege emisa in
favoarea acestei religii.
14. Pana la inceputul anului 313 d.Cr., crestinismul castigase
o victorie minunata asupra paganismului.
Un nou imparat s-a urcat pe tronul Imperiului Roman. Cu siguranta ca acesta a recunoscut ceva din
puterea misterioasa a acestei religii care a continuat sa creasca in ciuda
persecutiilor. Istoria relateaza ca
acest nou imparat, care nu era altul decat Constantin, a avut o vedenie
extraordinara. El a vazut pe cer o cruce
rosie ca de foc, iar pe acea cruce erau scrise tot cu litere de foc urmatoarele
cuvinte: „Prin aceasta vei invinge.” El
a interpretat acest mesaj prin aceea ca va trebui sa devina crestin. Iar prin renuntarea la paganism si prin alipirea
puterii spirituale a religiei crestine la puterea lumeasca a Imperiului Roman,
lumea putea fi mult mai usor cucerita. In
acest mod, religia crestina urma sa devina o religie a lumii intregi, iar
Imperiul Roman un imperiu al lumii intregi. .
15. Astfel, sub conducerea imparatului Constantin, s-a
putut vorbi despre un armistitiu, o curtare
si o cerere in casatorie. Prin imparatul
sau, Imperiul Roman a cautat sa se uneasca cu crestinismul. Dati-ne puterea voastra spirituala iar noi va
vom da din puterea noastra lumeasca.
16. Pentru a duce efectiv la indeplinire si pentru a
certifica aceasta unire, deloc sfanta, a fost organizat un conciliu. In 313 d.Cr. s-a facut un apel pentru o
adunare a bisericilor crestine sau a reprezentantilor lor. Multi dintre ei au venit, dar nu toti. Alianta a fost indeplinita. S-a format si o ierarhie. In structura acestei ierarhii, Cristos a fost
detronat din pozitia de Cap al bisericilor iar imparatul Constantin a fost intronat
(desi numai temporar) ca si cap al bisericii.
17. Aceasta
ierarhie a insemnat inceputul clar al unei dezvoltari care a dus in cele din
urma la ceea ce cunoastem astazi ca fiind Biserica Catolica, sau „universala.” Se poate spune ca inceputurile nedefinite ale
acesteia se situeaza aproape de sfarsitul secolului al doilea si inceputul
secolului al treilea, cand au inceput sa prinda forma ideile noi referitoare la
conducerea bisericii de catre episcopi si de catre predicatori.
18. Trebuie sa
retinem cat se poate de limpede faptul ca atunci cand Constantin a organizat
acel conciliu, au existat foarte multi crestini (baptisti) si biserici care au
refuzat sa raspunda invitatiei. Ei nu
doreau unirea cu statul, nici nu doreau o conducere religioasa centralizata,
sau orice fel de conducere eclesiastica de rang superior, alta decat biserica
locala. Niciodata acesti crestini (baptisti)
si bisericile lor nu au intrat in ierarhia denominatiei catolice, nici atunci si
nici mai tarziu.
19. La vremea cand a fost creata aceasta
ierarhie, Constantin, capul acesteia, nu era crestin. El a acceptat sa devina crestin. Dar pe masura ce bisericile eretice sau cazute care il insotisera in aceasta unire au ajuns sa adopte
eroarea regenerarii prin botez, Constantin a ridicat o intrebare cat se poate
de serioasa: „Daca eu sunt mantuit de pacatele mele prin botez, ce se va intampla
cu pacatele pe care le-as putea comite dupa ce am fost botezat?” Aceasta intrebare a framantat lumea generatii
de-a randul. Poate botezul sa spele si pacatele
inca necomise? Sau
pacatele dinaintea botezului sunt spalate printr-un singur mod (adica prin
botez) iar pacatele comise dupa botez sunt spalate printr-un alt mod?
20. Nefiind in stare sa dea un raspuns satisfacator
la multe din intrebarile pe care si le punea, Constantin a decis in final sa se
alature crestinilor, dar sa isi amane botezul pana inainte de moarte, pentru ca
toate pacatele sale sa poata fi astfel spalate o singura data. El s-a tinut de aceasta promisiune si prin
urmare nu a fost botezat decat inaintea mortii sale.
21. Prin acceptarea crestinismului, faptele lui
Constantin, de sfidare la adresa intregului Imperiu Roman si a religiei pagane,
au atras o serie de nemultumiri din partea Senatului Roman. Ei au respins, sau cel putin s-au opus
acestor schimbari. Iar opozitia lor a
dus in cele din urma la mutarea tronului imperiului de
22. Pana la organizarea ierarhiei si unirea
bisericii cu statul, persecutiile crestinilor erau facute fie in numele
iudaismului fie in numele paganismului.
Acum insa are loc o schimbare fundamentala. Crestinii (cu numele) au inceput sa-i
persecute pe crestini. Deoarece
Constantin dorea ca toti crestinii sa i se alature in aceasta noua idee a unei
religii de stat, multi dintre ei opunandu-se cu constiinciozitate devierilor
fundamentale de la invataturile Noului Testament, el a inceput sa foloseasca
puterea guvernamentala pentru a-i obliga sa i se alature. Acesta a fost inceputul zilelor, al anilor, si
chiar al secolelor de aspra si dureroasa persecutie impotriva tuturor acelor
crestini care au ramas loiali invataturilor originale ale lui Cristos si ale
apostolilor.
23. Sa ne amintim ca noi urmarim acum
evenimentele care au avut loc intre anii 300 si 500 d.Cr. Ierarhia organizata sub conducerea lui
Constantin s-a dezvoltat rapid ajungand la ceea ce cunoastem astazi drept
Biserica Catolica. Aceasta biserica noua
in curs de dezvoltare, alipita unei conduceri guvernamentale lumesti, a incetat
sa mai fie o simpla executanta a legilor desavarsite din Noul Testament,
devenind astfel o putere legislativa, care amenda sau anula legile vechi sau
promulga altele noi, complet necunoscute Noului Testament.
24. Unul dintre primele decrete legislative, avand
dintre cele mai subversive rezultate, a fost instaurarea prin lege a „botezului
copiilor mici.” Prin aceasta noua lege,
„botezul copiilor mici” devenea obligatoriu.
Toate acestea se intamplau in 416 d.Cr.
Inainte de aceasta data, probabil chiar cu un secol, copiii erau rareori
botezati. In masura in care aceasta hotarare
a intrat in vigoare, doua legi fundamentale din Noul Testament au fost
abrogate, „botezul credinciosilor” si „supunerea voluntara si personala in
botez.”
25. Consecinta inevitabila a acestei noi doctrine
si legi a fost ca respectivele biserici ratacite au fost in curand pline de
membrii neconvertiti. De fapt, se pare ca
nu dupa multi ani, majoritatea membrilor lor erau persoane neconvertite. Prin urmare, „marile interese spirituale” ale
„marii imparatii spirituale” a lui Dumnezeu au ajuns in mainile unei puteri
lumesti care nu era nascuta din nou. La
ce am mai putea sa ne asteptam in continuare?
26. Bineinteles, crestinii si bisericile
credincioase au respins aceasta noua lege.
„Botezul credinciosului,” adica „botezul nou testamental” reprezenta
singura lege pentru ei. Nu numai ca au
refuzat sa-si boteze copiii, dar pentru ca ei credeau doar in botezul celor
credinciosi, au refuzat sa accepte botezul indeplinit in cadrul si de catre
bisericile acestor organizatii nescripturale.
Daca vreun membru al bisericilor din aceasta noua organizatie incerca sa
se alature unei biserici dintre cele care refuzasera sa se uneasca cu acest nou
sistem, se cerea dovada unei trairi crestine, a unei nasteri din nou si un nou
botez.
27. Curand, drumul urmat de bisericile ramase
loiale a atras desigur mari nemultumiri in randurile oamenilor religiosi ai
statului, care in cea mai mare parte nu erau crestini adevarati,
autentici. Numele de „crestin” era de
acum inainte retras acelor biserici credincioase care au refuzat sa accepte
erorile mentionate mai sus. Ei au fost
privati de acest nume, fiind in schimb denumiti in multe feluri, cum ar fi
„montanisti,” „tertulianisti,” „novatieni,” „paterinieni,” etc., iar unii, cel
putin datorita practicii lor de a-i reboteza pe cei care fusesera o data botezati
cand erau copii mici, au primit numele de „anabaptisti.”
28. In 426 d.Cr., dupa zece ani de la legalizarea
botezului copiilor mici, a inceput o
perioada cumplita cunoscuta sub numele de „evul mediu intunecat.” Ce vremuri intunecoase si insangerate! De acum inainte, timp de mai mult de zece
secole, urma lasata de crestinii loiali a ramas intiparita in istorie prin
chiar sangele lor. Sa observam pe tabel
diferitele nume purtate de cei persecutati.
Uneori aceste nume le-au fost date in special datorita vreunui conducator
– erou pe care l-au avut intr-o anumita perioada, iar alteori numele erau date
din alte motive. Frecvent, numele date
acelorasi oameni variau de la o tara la alta sau chiar de la un secol la altul.
29. In aceasta perioada timpurie a „evului mediu intunecat”
se inregistreaza si inceputurile bine definite ale papalitatii, prin Leon al
II-lea, intre anii 440-461 d.Cr. Cu
toate acestea, nu acum a fost prima data cand se folosea acest titlu care,
identificat cu insasi Biserica Catolica, era de fapt in mare parte o evolutie. Acest nume a fost legat pentru prima data de
cel al Episcopului din Roma, 296-304 d.Cr. si a fost apoi adoptat in mod formal
de catre Siricius, episcopul Romei intre anii 384-398 d.Cr. In mod oficial insa a fost adoptat de catre
Leon al II-lea, 440-461 d.Cr. Ulterior, in
707 d.Cr., s-a pretins a fi un titlu universal.
Cateva secole mai tarziu, Grigore al VII-lea a declarat acest titlu ca
fiind dreptul exclusiv al papalitatii.
30. Sa facem acum un
sumar al celor mai semnificative evenimente din aceasta prima perioada de cinci
secole:
(1)
Schimbarea gradata de
la o conducere democrata a bisericilor la conducerea unui pastor.
(2)
Schimbarea de la mantuirea
prin har la mantuirea prin botez.
(3)
Schimbarea de la
„botezul credinciosilor” la „botezul copiilor mici.”
(4)
Organizarea ierarhica. Unirea bisericilor cu statul.
(5)
Conducerea Imperiului
s-a mutat
(6)
Botezul copiilor mici
a fost implementat prin lege si a devenit obligatoriu.
(7)
Crestinii au inceput
sa ii persecute pe crestini.
(8)
Inceputurile „evului
mediu intunecat” (426 d.Cr.)
(9)
Sabia si focul iau
locul Evangheliei si devin puterea lui Dumnezeu (?) pentru mantuire.
(10)
Orice urma de libertate
religioasa moare, este ingropata si ramane asa timp de mai multe secole.
(11)
Bisericile nou testamentale loiale, oricum ar fi fost ele
numite, sunt „vanate” si „haituite” pana la limitele extreme de catre noua
putere lumeasca a catolicilor. Cei ramasi
s-au imprastiat in toata lumea gasindu-si locuri nesigure de adapost in padurile,
muntii, pesterile si ascunzisurile pamantului.
A DOUA
PRELEGERE – 600-1300 d.Cr.
1. Am incheiat prima prelegere cu sfarsitul secolului
al cincilea. Cu toate acestea, exista
multe alte evenimente ale caror inceputuri se inregistreaza in acele secole
timpurii, lucruri pe care nici nu le-am mentionat in prima prelegere. Tocmai am patruns in perioada teribila
cunoscuta in istorie sub numele de „evul mediu intunecat.” Au fost vremuri ingrozitor de intunecoase si
de insangerate. Persecutiile din partea
Bisericii Romano-Catolice, acum biserica de stat, erau aspre, crude si
continue. Razboiul cu scopul precis de
exterminare i-a urmarit continuu si fara mila in multe tari pe toti acei crestini
fugari. Tot ce au lasat in urma lor acesti
oameni nu a fost altceva decat o „urma a sangelui.” In special in Anglia, Tara Galilor, Africa,
Armenia si Bulgaria, si in toate locurile in care puteau fi gasiti crestini
care incercau din toata inima sa ramana credinciosi invataturii Noului
Testament.
2.
Sa ne indreptam acum atentia spre aceste concilii denumite „ecumenice,”
sau imperiale. Este bine sa retinem
faptul ca toate aceste concilii erau teoretic bazate, sau urmau modelul conciliului
tinut de catre apostoli si ceilalti
3.
Primul din aceste concilii a avut loc
Al doilea s-a tinut
Al treilea a fost convocat de Teodosie
al II-lea si de Valentinian al III-lea.
Au fost prezenti 250 de episcopi si a avut loc
Al patrulea s-a tinut
Al cincilea din aceste opt concilii a
avut loc
In 680 d.Cr., a fost convocat al saselea
conciliu. Si acesta s-a tinut
Al saptelea conciliu a avut loc
Ultimul din asa-numitele „Concilii din Rasarit”
convocate de imparati s-a tinut
4.
Exista o doctrina noua despre care nu am vorbit deloc pana acum. Fara indoiala ca mai sunt si altele, dar vom
vorbi acum in special despre „impartasania copiilor.” Acestia nu numai ca erau botezati dar erau si
primiti in mijlocul bisericii si deci fiind membrii ai bisericii, aveau dreptul
sa ia parte
5. In timpul
secolului al 5-lea, la al patrulea conciliu ecumenic care a avut loc
6. In secolul
8, alte doua doctrine noi au fost adaugate credintei catolice. Acestea au fost promulgate la cel de-al saptelea
conciliu, care s-a tinut
„Sa nu ai alti
dumnezei afara de Mine. Sa nu-ti faci
chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor cari sunt sus in ceruri, sau
jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. Sa nu te inchini inaintea lor, si sa nu le
slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care
pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si la al patrulea
neam al celor ce Ma urasc” (Exod 20:3-5). O alta completare imprumutata din paganism. A urmat apoi „inchinarea la sfinti.” Nici aceasta doctrina nu are vreun sprijin
din partea Bibliei. Exista un singur
exemplu in Biblie de inchinare la sfinti, si acesta numai pentru a ne demonstra
absurditatea acestui fapt. Este vorba
despre omul bogat care dupa ce a murit, se roaga lui Avraam. „Si
a strigat: ,Parinte Avraame, fie-ti mila de mine, si trimete pe Lazar sa-si
moaie varful degetului in apa, si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt
chinuit in vapaia aceasta.’ ,Fiule,’ i-a
raspuns Avraam, ‚adu-ti aminte ca in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si
Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti
chinuit. Pe langa toate acestea, intre
noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici
la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.’
Bogatul a zis: ,Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimeti pe Lazar in
casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca
sa nu vina si ei in acest loc de chin.’
Avraam a raspuns: ,Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.’ ,Nu, parinte Avraame,’ a zis el; ,ci daca se va duce la ei cineva din morti,
se vor pocai.’ Si Avraam i-a raspuns:
‚Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia
cineva din morti’” (Luca 16:24-31).
Acestea sunt doar cateva dintre schimbarile revolutionare fata de invataturile
Noului Testament, schimbari care au aparut in timpul acestei perioade din
istoria bisericii.
7.
In timpul perioadei pe care o studiem acum,
cei persecutati au primit diferite nume, printre care donatisti, paterinieni,
catari, paulicieni, anabaptisti, iar putin mai tarziu petrobrusieni, arnoldisti,
henricieni, albigenzi si waldenzi.
Uneori, unul dintre aceste grupuri era cel mai proeminent, alteori
altul. Cateva dintre ele insa ieseau
aproape intotdeauna in evidenta datorita persecutiilor aspre si continue indreptate
impotriva lor.
8.
Sa nu credem insa ca toti cei persecutati
erau intotdeauna loiali in toate privintele invataturilor din Noul
Testament. In cea mai mare parte,
erau. Si, luandu-se in considerare
circumstantele, unii dintre ei ramaneau credinciosi intr-un mod
extraordinar. Sa nu uitam ca in acele
vremuri indepartate, multi dintre ei aveau doar parti din Noul Testament sau
doar Vechiul Testament. Biblia nu era inca
tiparita. Existau doar manuscrise de
pergament, de piei de animale sau de alte asemenea materiale, dar erau mari si
greoaie. Erau putine familii sau
biserici obisnuite, sau poate nici nu existau, care sa aiba copiile complete
ale intregii Biblii. Inainte de
stabilirea formala a Canonului (la sfarsitul secolului al 4-lea) existau
probabil foarte putine manuscrise simple ale Noului Testament intreg. Din cele o mie de manuscrise cunoscute,
aproximativ 30 de copii includeau toate cartile.
9.
Mai departe, in timpul intregii perioade a
„evului mediu intunecat” si a perioadei de persecutii, au existat eforturi
puternice de a distruge chiar si acele manuscrise ale Scripturilor pe care cei
persecutati le aveau. Prin urmare, in
multe cazuri, acesti oameni aveau doar mici parti ale Bibliei.
10. De asemenea, este
bine de observat faptul ca pentru a impiedica raspandirea oricaror puncte de
vedere care ar fi fost contrare celor catolice, au fost adoptate planuri si masuri
extreme. Mai intai, toate scrierile, altele
decat cele ale catolicilor, au fost adunate si arse. Acest lucru s-a intamplat mai ales cu cartile. Timp de cateva secole, planurile si masurile
astfel luate erau indeplinite cu strictete si consecventa. Potrivit istoriei, acesta este principalul motiv
pentru care este dificil a stabili o istorie exacta. Aproape toti scriitorii si predicatorii
consecventi au murit ca si martiri.
Acestea au fost vremuri extrem de sangeroase. Toate aceste grupari asa-zise „eretice,”
orice nume ar fi purtat ele pentru a se distinge, si oriunde au existat, au
fost crunt persecutate. Intre gruparile
mai timpurii s-au remarcat donatistii si paulicienii. Oricat ar parea de ciudat, catolicii i-au
acuzat pe toti aceia care au refuzat sa se alature credintei lor, ca fiind eretici
iar apoi i-au condamnat ca si eretici.
Cei care purtau numele de catolici, in loc de a se crestina, mai degraba
s-au paganizat si s-au iudaizat, fiind influentati mult mai puternic de puterea civila decat de cea religioasa. Ei faceau mult mai multe legi noi, in loc de
a asculta de cele vechi.
11. In continuare
prezentam doar cateva dintre numeroasele variatii care au aparut in invataturile
Noului Testament de-a lungul acestor secole.
S-ar putea ca ele sa nu fie mentionate intotdeauna in ordinea in care au
fost promulgate. De fapt, uneori este
aproape imposibil a stabili data exacta a originii unora dintre aceste schimbari. Intr-un anumit sens, ele se aseamana cu intregul
sistem catolic. Ele sunt un rezultat al
progresului. In special in anii de inceput,
doctrinele sau invataturile lor au fost mereu supuse schimbarilor, prin
completare sau eliminare, prin substitutie sau abrogare. Biserica Catolica nu mai era acum - daca a
fost vreodata - o biserica nou testamentala autentica. Nu mai era un organism pur executiv, care sa indeplineasca
legile deja stabilite de Dumnezeu, ci a devenit o putere activ legislativa,
care dadea noi legi, schimbandu-le sau abrogandu-le pe cele vechi dupa placul sau.
12. Una dintre noile
lor doctrine sau declaratii din acea vreme a fost „Nu exista mantuire in afara
bisericii,” a Bisericii Catolice desigur, declarand ca de fapt nu exista alta
biserica; esti catolic sau esti nemantuit.
Nu existau alte alternative.
13. Doctrina „indulgentelor” si „vanzarea de
indulgente” a fost o alta deviatie serioasa si complet noua fata de invataturile
Noului Testament. Dar pentru ca aceasta invatatura
noua sa fie cu adevarat eficienta, era imperativ necesara o alta invatatura:
trebuia stabilit cumva un cont creditor foarte mare, un cont in ceruri, dar
care sa fie accesibil de pe pamant. Prin
urmare, trebuia implementat meritul „faptelor bune” ca un mijloc de mantuire,
ca un mijloc de completare, de umplere a acelui cont, din care se putea apoi
lua ceva. Cea dintai mare suma care
trebuia depusa in acel cont din ceruri era desigur lucrarea Domnului Isus. Deoarece El nu a facut nici un rau, nici una
din faptele Sale bune nu era necesara pentru El Insusi, asa ca toate faptele
Sale bune puteau si trebuiau desigur sa intre in cont. In completare la acestea, tot surplusul de
fapte bune ale apostolilor (ceea ce era in plus fata de ceea ce fiecare avea
nevoie pentru el), precum si ale tuturor oamenilor buni care au mai trait, urma
sa fie adaugat la acel cont, devenind astfel foarte mare. Iar apoi, toata aceasta suma imensa a fost
plasata in creditul bisericii, a singurei biserici (?), careia i-a fost data
permisiunea de a folosi acest cont dupa nevoie, pentru acei sarmani pacatosi
muritori, dar taxandu-i totusi pentru acest cont atat cat era considerat a fi intelept,
deoarece fiecare avea nevoie de acest cont ceresc. Asa a aparut acordarea sau vanzarea de
indulgente. Oamenii puteau sa le cumpere
pentru ei insisi, pentru prietenii lor, sau chiar pentru prietenii lor morti. Pretul acestora varia in functie de ofensa
sau pacatul comis, ori care urma sa fie comis.
In unele cazuri, acest lucru a fost dus pana la ultimele extreme, dupa
cum au recunoscut chiar si catolicii.
Unele carti de istorie sau enciclopedii dau o lista a preturilor cerute
pentru diverse pacate, preturi la care erau vandute aceste indulgente.
14. Cu toate acestea,
o noua doctrina era necesara, chiar imperativa, pentru a evidentia eficienta
ultimelor doua. Aceasta doctrina noua a
fost numita „purgatoriul,” un loc al starii intermediare, intre rai si iad, in
care toti trebuie sa se opreasca pentru a fi curatiti de toate pacatele, cu
exceptia celor ce aduceau condamnarea.
Chiar si „sfintii” trebuiau sa treaca prin purgatoriu si sa ramana acolo
pana ce erau curatiti prin foc, daca nu puteau primi vreun ajutor prin acel
cont ceresc, ajutor pe care puteau sa-l primeasca numai prin rugaciunile sau
indulgentele cumparate pentru ei de catre cei ramasi in viata. De aici si acordarea sau vanzarea de indulgente. O deviere de la invataturile Noului Testament
duce inevitabil si la altele.
15. Ar fi bine sa ne
oprim acum putin pentru a arata diferentele dintre romano-catolici si
greco-catolici:
(1)
Ca si
nationalitati, greco-catolicii sunt in cea mai mare parte slavi, cuprinzand
Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, etc., unde se vorbea limba greaca. Romano-Catolicii sunt in principal latini,
cuprinzand Italia, Franta, Spania, America Centrala si de Sud, Mexic, etc.
(2)
Greco-Catolicii resping stropirea sau
turnarea de apa pentru botez.
Romano-Catolicii folosesc numai stropirea, invocand dreptul de a schimba
planul initial al Bibliei in ceea ce priveste botezul prin scufundare.
(3)
Greco-Catolicii continua practica impartasaniei
copiilor. Romano-Catolicii au
abandonat-o, desi candva era considerata drept o alta cale pentru mantuire.
(4)
In cadrul Cinei Domnului, greco-catolicii
ofera laicilor atat vinul cat si painea.
Romano-Catolicii ofera numai painea laicilor, in timp ce doar preotii
beau vinul.
(5)
Preotii greco-catolici se pot casatori, dar
preotilor romano-catolici le este interzis acest lucru.
(6)
Greco-Catolicii resping doctrina
„infailibilitatii papale,” in timp ce romano-catolicii o accepta si insista
asupra ei. Acestea sunt doar punctele
principale in care cele doua ramuri ale bisericii difera, deoarece altfel s-ar
putea spune ca greco-catolicii se aseamana cu romano-catolicii.
16. Am trecut astfel in
calatoria noastra si prin secolul al noualea.
Sa trecem acum in secolul al zecelea si sa privim impreuna tabelul,
exact in locul unde este marcata marea separare dintre romano-catolici si
greco-catolici. Veti vedea in curand, pe
masura ce inaintam in timp, alte legi si doctrine noi, precum si alte persecutii
neinchipuit de grele (Schaff, Herzogg, En. Vol. 11), p. 901.
17. Va indrept atentia
acum inca o data spre cei asupra carora a cazut mana grea a persecutiei. Dupa cum adevarat mentioneaza istoria, daca
50 de milioane de oameni au murit in timpul persecutiilor de-a lungul a 1200 de
ani in perioada care poarta numele de evul mediu intunecat, atunci inseamna ca in
medie, au existat mai mult de 4 milioane de victime la fiecare o suta de
ani. Acest lucru pare sa intreaca limita
gandirii umane. Dupa cum am spus si mai inainte,
aceasta mana de fier scaldata in sangele martirilor, a cazut asupra
paulicienilor, arnoldistilor, henricienilor, petrobrusienilor, albigenzilor,
waldenzilor si anabaptistilor, desigur mult mai puternic asupra unora decat
asupra altora. Dar vom trece in graba
peste aceasta parte ingrozitoare a
povestirii noastre.
18. Urmeaza acum o alta
perioada destul de lunga a conciliilor ecumenice, dar bineinteles fara o desfasurare
continua sau consecutiva. Au existat
de-a lungul anilor multe concilii care nu erau ecumenice, si nici
„imperiale.” Aceste concilii erau in cea
mai mare parte adunari legislative pentru legiferarea sau amendarea unor legi
civile sau religioase, toate acestea, atat legislatia cat si legile, fiind in
mod direct opuse Noului Testament. Sa nu
uitam ca acestea erau faptele unei
biserici de stat, o biserica unita cu un guvern pagan. Iar aceasta biserica a devenit ea insasi pagana
intr-o masura mult mai mare decat guvernul ar fi putut deveni crestin.
19. Atunci cand
oamenii renunta
NOTA: Deschidem aici o paranteza
pentru un avertisment. Fie ca bisericile
baptiste sa fie constiente chiar si de rezolutiile disciplinare sau de alta
factura, pe care uneori le adopta la conferintele lor, rezolutii ce pot fi
considerate drept legi sau reguli pentru conducerea bisericii. Noul Testament cuprinde toate legile si
regulile necesare.
20. Marimea acestei carti
exclude posibilitatea de a spune prea multe lucruri despre aceste concilii sau
adunari unde se stabileau anumite legi, dar gasim necesara amintirea catorva
aspecte.
21. Primul dintre
aceste concilii latine sau din Apus,
din cele initiate de catre papi, a fost convocat de Calixtus al II-lea, in 1123
d.Cr. S-au adunat acolo aproape 300 de
episcopi. La aceasta adunare s-a decretat
ca preotii romano-catolici nu aveau voie sa se casatoreasca niciodata. Decretul purta numele de celibatul preotesc. Bineinteles ca acum, scopul nostru nu este de
a oferi toate detaliile de la aceste intalniri.
22. Cativa ani mai tarziu,
in 1139 d.Cr., Papa Inocentiu al II-lea a convocat alte cateva asemenea
concilii, in special pentru a condamna doua grupari ale unor crestini ramasi
foarte devotati, si anume acele grupari cunoscute sub numele de petrobrusieni si
arnoldisti.
23. Alexandru al
III-lea a organizat inca un conciliu, in 1179 d.Cr., la numai patruzeci de ani
dupa ultimul. In cadrul acestuia au fost
condamnate ceea ce ei numeau „erorile si actele de impietate” ale waldenzilor si
ale albigenzilor.
24. Dupa numai 36 de
ani de la acest conciliu, a fost organizat un altul la cererea Papei Inocentiu
al III-lea. Acesta a avut loc in 1215
d.Cr., si se pare ca dintre toate aceste mari concilii, acesta a avut cel mai
mare numar de participanti. Potrivit
relatarilor istorice ale acestui conciliu, „au fost prezenti 412 episcopi, 800
de abati si stareti, ambasadori trimisi de la curtea bizantina si un mare numar
de printi si nobili.” Din chiar
descrierea acestei adunari, putem sa observam ca nu numai problemele spirituale
au fost luate in discutie.
La acea data a fost promulgata noua
doctrina a „transsubstantierii,” actul menit sa preschimbe painea si vinul de
25. In 1229 d.Cr., la
numai 14 ani dupa aceasta adunare ingrozitoare, a avut loc una noua. (Se pare ca aceasta nu a fost ecumenica). S-a numit Conciliul de
26. Un alt conciliu a
fost organizat
27. In 1274 d.Cr., a
fost convocat un alt conciliu care sa reuneasca cele doua ramuri ale marii
Biserici Catolice: Greco-Catolica si Romano-Catolica. Aceasta adunare insemnata a esuat insa
lamentabil in incercarea sa de a duce la indeplinire acest scop.
A TREIA
PRELEGERE: 1400-1600 d.Cr.
1.
Aceste trei secole, XV, XVI si XVII fac
parte dintre perioadele cele mai pline de evenimente din toata istoria lumii, si
acest lucru este valabil in special in ceea ce priveste istoria crestinismului. A fost o revolutie aproape continua in sanul
Bisericii Catolice, atat ramura Greco-Catolica cat si cea Romano-Catolica aflandu-se
in cautarea Reformei. Aceasta trezire a
unei constiinte amortite de atata timp, precum si dorinta dupa o reforma
autentica a inceput cu adevarat in secolul al XIII lea sau posibil putin mai
devreme. Bineinteles ca exista marturii
istorice care sa indice inceputul Reformei la o asa data timpurie.
2.
Sa ne intoarcem putin la cele discutate mai
inainte. Datorita numeroaselor devieri
de la invataturile Noului Testament, a numeroaselor legi ciudate si sangeroase,
datorita nivelului foarte scazut al statutului moral, precum si datorita mainilor
si hainelor imbibate de sangele milioanelor de martiri, Biserica Catolica a
devenit nesuferita si cat se poate de respingatoare in ochii multora dintre
adeptii ei, care erau cu mult mai buni decat propriul lor sistem, decat
propriile lor legi, doctrine si practici.
Cativa dintre cei mai curajosi, cei mai buni si cei mai spirituali preoti,
alaturi de alti conducatori, au cautat unul cate unul, cu cea mai profunda
sinceritate, sa reformeze multe din legile si doctrinele cele mai criticabile, si
sa se intoarca, sau cel putin sa se apropie de invataturile clare ale Noului
Testament. Vom da cateva exemple
remarcabile. Observati nu numai la ce
departare si unde au inceput focurile Reformei, ci si pe conducatorii acestei
Reforme. Acesti conducatori erau, sau au
fost cu totii preoti sau oficiali catolici.
Prin urmare, exista inca o farama de bine in tot acel rau. Totusi, la acea vreme, probabil ca nu a mai ramas
nici macar o singura doctrina nepatata a Noului Testament, nici o doctrina care
sa-si fi pastrat puritatea ei initiala; dar sa-i observam acum pe cativa dintre
reformatori si locul in care ei au actionat.
3.
Este bine de amintit faptul ca, timp de mai
multe secole inaintea acestei perioade de mare Reforma, a existat un numar de
persoane remarcabile care s-au revoltat impotriva extremelor teribile ale
catolicismului si care au cautat cu sinceritate sa ramana credinciosi Bibliei,
dar tot ceea ce au lasat dupa ei nu este altceva decat o urma sangeroasa. Iata-ne
acum gata sa studiem pentru o vreme aceasta perioada extrem de importanta,
„Reforma.”
4.
Intre anii 1320-
5.
Urmand destul de aproape pasii lui Wycliff
a fost John Huss, 1373-1415 d.Cr., un fiu distins al indepartatei Boemii. Sufletul lui a simtit si a raspuns luminii
stralucitoare a „Luceafarului” din Anglia.
El a avut o viata curajoasa si plina de evenimente, dar plina de dureri si
din nefericire scurta. In loc de a
„dezmorti” coarda sensibila a poporului sau catolic, in favoarea unei reforme
autentice, el a starnit doar frica, ura, si dusmanie, care au dus in cele din
urma la arderea lui pe rug; un martir in mijlocul propriului sau popor. Si totusi el nu a cautat decat binele
lor. El L-a iubit pe Domnul lui si si-a
iubit poporul. Cu toate acestea, el nu a
fost decat unul dintre milioanele de oameni care au murit astfel.
6.
Lui John Huss din Boemia i-a urmat un fiu
minunat al Italiei, un om stralucitor de elocvent pe nume Savonarola, intre
anii 1452-1498. Huss a fost ars pe rug in
1415, iar Savonarola s-a nascut 37 de ani mai tarziu. Asemenea lui Huss, desi era un catolic
devotat, Savonarola i-a gasit pe liderii poporului sau, poporul italian, in
aceeasi stare ca cei din Boemia, total opusi oricarei reforme. Dar prin elocventa sa extraordinara, el a reusit
sa trezeasca unele constiinte si sa-si asigure un numar considerabil de urmasi. Insa o reforma adevarata in cadrul ierarhiei
ar fi insemnat ruinarea absoluta a capeteniilor din acea organizatie. Asa ca Savonarola, la fel ca si Huss, a
trebuit sa moara. SI EL A FOST ARS PE
RUG. Dintre toti oamenii de o elocventa
remarcabila din acele timpuri marete, probabil ca Savonarola a fost cel mai de
seama. Dar el lupta impotriva unei
organizatii puternice a carei existente cerea sa se opuna Reformei, asa ca
Savonarola a trebuit sa moara.
7.
Desigur ca mentionandu-i pe reformatorii
acestei perioade, multe alte nume vor fi omise.
Le vom aminti aici numai pe acelea la care istoria face referiri destul
de frecvent. Dupa oratorul extraordinar
al Italiei, s-a ridicat un om din Elvetia.
Zwingli s-a nascut inainte ca Savonarola sa fi murit. El a trait intre anii 1484-1531. Spiritul Reformei incepea acum sa cuprinda
toata lumea. Focurile ei se aprindeau
acum si se extindeau tot mai rapid, devenind din ce in ce mai dificil sa fie tinute
sub control. Totusi, cel aprins de
Zwingli nu a fost decat in mod partial inabusit, pentru ca altul, mult mai
puternic decat toate celelalte, sa izbucneasca in Germania. Zwingli a murit in timpul bataliei.
8.
Martin Luther, probabil cel mai cunoscut
dintre toti reformatorii din secolele XV si XVI, a trait intre anii 1483-1546, si
dupa cum se poate vedea din aceste date a fost contemporan cu Zwingli. El s-a nascut doar cu un ani mai inainte si a
trait cu 15 ani mai mult. Mult mai sigur
decat se mentioneaza in documentele istorice este faptul ca marii sai
predecesori i-au usurat in mare parte drumul greu dinaintea lui. De asemenea, el a invatat din experienta lor si
ulterior chiar din propria experienta, ca o reforma autentica in cadrul
Bisericii Catolice era absolut
imposibila. Ar fi fost necesare prea
multe masuri reformatoare. Una din
aceste masuri ar fi determinat o alta, aceasta altele si asa mai departe.
9.
Prin urmare, Martin Luther, dupa multe
polemici dificile cu liderii catolicismului, si fiind ajutat de Melancthon si
alte personalitati Germane proeminente, a devenit in jurul anului 1530,
fondatorul unei organizatii crestine complet noi, cunoscuta astazi sub numele
de Biserica Luterana, care in scurta vreme a devenit Biserica Germaniei. Aceasta a fost prima din noile organizatii
desprinse direct din Roma, care a renuntat la toate obligatiile fata de
Biserica Catolica Mama (asa cum era ea denumita), si a continuat sa existe si
dupa aceea.
10. Indepartandu-ne
acum putin de Biserica Angliei, care se afla pe aceeasi treapta cu Biserica
Luterana in ceea ce priveste inceputurile sale, vom urmari pentru scurt timp
Reforma pe continent. Intre anii 1509-
11. In anul 1560, la
19 ani dupa prima organizatie a lui Calvin
12. In timpul tuturor
acestor mari framantari pentru reforma, initiatorii acesteia au primit un
ajutor continuu si valoros din partea multor anabaptisti, desi poate purtau
alte nume. Sperand intr-o imbunatatire a
sortii lor amare, acestia au iesit din locurile unde se ascundeau si au luptat
cu curaj alaturi de reformatori, dar au avut parte de o dezamagire cumplita. De acum inainte, ei aveau de infruntat inca
doi dusmani. Atat Biserica Luterana, cat
si cea Presbiteriana au mostenit de
Soarta acestor anabaptisti care
sufereau de atata timp a fost trista si ingrozitoare. Lumea nu le mai oferea de acum nici un loc
sigur in care sa se ascunda, de vreme ce patru asprii prigonitori se aflau tot
timpul pe urma lor. Cu adevarat, urma pe
care ei au lasat-o este o „urma a sangelui.”
13. In aceeasi perioada,
de fapt cu cativa ani inaintea presbiterienilor, a aparut o alta confesiune,
dar nu pe continent, ci in Anglia.
Aceasta a luat fiinta nu atat pe calea reformei (desi in mod evident
Reforma i-a inlesnit aparitia), cat pe calea unei divizari reale intre ordinele
Bisericii Catolice. Acest fenomen a fost
similar cu acea separare din 869 d.Cr., cand catolicii din rasarit s-au despartit
de cei din apus, iar din acel moment au devenit cunoscuti in istorie ca fiind
Biserici Greco-Catolice si Romano-Catolice.
Aceasta noua separare s-a produs in felul urmator:
Regele Angliei, Henric al VIII-lea se
casatorise cu Ecaterina a Spaniei, dar din nefericire, dupa o vreme, acest om
cu o inima destul de framantata, s-a indragostit de Anne Boleyn. Din aceasta cauza, el a vrut sa divorteze de
Ecaterina si sa se casatoreasca cu Anne.
La acea vreme, obtinerea unui divort nu era un demers usor. Papa era singurul care putea sa-l acorde, iar
in acest caz, din anumite motive, el refuzat acest lucru, ceea ce l-a pus pe
Henric intr-o situatie nefericita. Fiind
rege, el a crezut ca va putea sa actioneze dupa placul sau in aceasta problema,
mai ales cand primul sau ministru (Thomas Cromwell) il intarata si mai
tare. De ce sa te supui autoritatii
papale in asemenea probleme? Prin
urmare, Henric i-a ascultat sugestiile, a incalcat autoritatea papala si s-a
proclamat „Cap al Bisericii Angliei.” Asa
a luat fiinta Biserica Anglicana. Acest
eveniment a avut loc in anul 1534 sau 1535.
La acea vreme insa, nu a avut loc nici o schimbare de doctrina, ci doar
renuntarea la autoritatea papei. In
sufletul sau, Henric nu a devenit niciodata un protestant. El a murit in credinta catolica.
14. Dar aceasta
divizare a dus in cele din urma la cateva schimbari considerabile, sau
reformatoare. De vreme ce o reforma in sanul
Bisericii Catolice si sub autoritatea papala, ca si in cazul reformei lui
Martin Luther si a celorlalti reformatori, era imposibila, acest lucru a
devenit totusi posibil dupa separare.
Cranmer, Latimer, Ridley si altii au adus in acest sens schimbari de
marca. Cu toate acestea, oamenii acestia
impreuna cu multi altii au platit un pret sangeros pentru schimbarile pe care
le-au produs. Pretul acesta a fost platit
cativa ani mai tarziu cand la tron a venit regina Maria, cunoscuta in istorie
sub numele de „Bloody Mary” (Maria cea sangeroasa) fiica Ecaterinei de care
divortase Henry. Regina Maria a readus
biserica cea noua sub autoritatea papala.
Aceasta intorsatura a lucrurilor a determinat o reactie temuta si ingrozitoare
care s-a incheiat cu domnia incordata si sangeroasa vreme de cinci ani a
Mariei. Desi multe capete au fost rapuse
de securea insangerata a acestei regine, curand si capul ei a cazut alaturi de
celelalte. Oamenii au putut totusi sa
simta putin din gustul libertatii, astfel ca atunci cand Elisabeta, fiica lui
Anne Boleyn (cea pentru care Henric divortase de Ecaterina), a devenit regina,
a fost reinstaurata Biserica Anglicana, incalcandu-se din nou autoritatea papala.
15. Prin urmare, inainte
de sfarsitul secolului al XVI-lea, existau cinci biserici de stat, biserici sustinute
de guvernele civile: Biserica Romano-Catolica si cea Greco-Catolica, Biserica
Anglicana, apoi Biserica Luterana sau Biserica Germaniei, si Biserica Scotiei,
cunoscuta acum ca Biserica Presbiteriana.
Toate aceste biserici erau extrem de dure in ura si persecutiile pe care
le indreptau impotriva acelor grupari de oameni numiti anabaptisti, waldenzi, si
a tuturor celorlalte biserici care nu erau recunoscute de stat, biserici care
niciodata nu au avut vreo legatura cu catolicii. Marele ajutor pe care acestia l-au dat in
timpul Reformei a fost uitat sau ignorat pe deplin. Mii de oameni, inclusiv femei si copii
piereau zilnic in mod constant datorita persecutiilor care nu se mai sfarseau. Marea speranta trezita si inspirata de Reforma
s-a dovedit a fi doar o iluzie desarta si cruda. Cei ramasi din aceste grupari de credinciosi si-au
gasit un adapost si un refugiu nesigur in locurile prielnice din Muntii Alpi
sau in alte ascunzatori imprastiate in toata lumea.
16. Aceste trei noi organizatii, separate sau
desprinse din Biserica Catolica, au pastrat insa majoritatea celor mai daunatoare
erori, dintre care mentionam cateva in continuare:
(1)
Conducerea bisericii de catre predicator
(diferita in forma);
(2)
Biserica de stat (Combinatia dintre biserica si
stat);
(3)
Botezul copiilor mici;
(4)
Botezul prin stropirea sau turnarea de apa;
(5)
Regenerarea prin botez;
(6)
Persecutarea celorlalti (cel putin patru
secole).
17. La inceput, toate aceste biserici isi indreptau
persecutiile una impotriva alteia, precum si a altor biserici, dar la un
conciliu tinut
18. Dar persecutiile
nu au incetat nici atunci. Acesti
anabaptisti atat de crunt detestati (numiti astazi baptisti), in ciuda tuturor
persecutiilor de mai inainte si in ciuda faptului teribil ca cincizeci de
milioane de oameni murisera deja printr-o moarte de martir, existau inca intr-un
numar mare. In timpul acestei perioade
s-a intamplat ca de-a lungul unui singur drum european, pe o distanta de
aproximativ 50 de kilometri, se insiruiau o multime de tepuse cu varfurile ascutite,
iar in varful fiecareia statea infipt capul insangerat al unui martir
anabaptist. Cu greu ne-am putea imagina
un lucru atat de inspaimantator. Si totusi,
pe baza documentelor istorice atestate, astfel de lucruri continuau sa se infaptuiasca
de oamenii care se numeau ei insisi urmasii devotati ai Domnului Isus Cristos
cel bland si umil.
19. Sa nu uitam ca de fapt catolicii nu considera
Biblia ca fiind singura lege si singurul ghid pentru credinta si viata. Ei afirma ca Biblia este intr-adevar fara
nici o greseala, dar ca exista si alte doua scrieri la fel de importante, si
anume „Scrierile sfintilor parinti” si decretele bisericii (ale Bisericii
Catolice), sau declaratiile infailibilului papa.
Prin urmare, intre catolici si
protestanti, sau intre catolici si baptisti nu va putea exista niciodata o
dezbatere satisfacatoare, la fel cum niciodata nu va fi posibila stabilirea
unei baze comune si finale de intelegere.
In ceea ce ii priveste pe catolici, Biblia nu este singura autoritate
care poate aduce ordine in orice situatie.
20. Sa luam ca si exemplu subiectul „botezului” si
autoritatea finala pentru acest act si pentru modul in care trebuie sa se infaptuiasca. Ei pretind ca Biblia propovaduieste in mod
indiscutabil botezul, invatandu-ne ca scufundarea este singura modalitate. In acelasi timp insa, ei afirma ca biserica
lor infailibila a avut dreptul deplin de a inlocui scufundarea cu stropirea,
dar ca nimeni altcineva nu are acest drept sau autoritate, decat infailibila
autoritate papala.
21. Veti observa desigur si probabil veti fi
surprinsi de faptul ca in aceste prelegeri exista foarte putine citate. Eu incerc cu toata convingerea si intr-un mod
foarte serios sa duc la indeplinire o sarcina foarte dificila, si anume sa ofer
oamenilor in doar sase ore de curs, esenta celor doua mii de ani de istorie
religioasa.
22. Este foarte potrivit sa va indrept acum atentia
spre cateva amanunte referitoare
23. De asemenea, este folositor pentru noi toti sa
ne gandim in mod special si foarte serios la un alt fapt vital referitor
A PATRA PRELEGERE – Secolele
XVII, XVIII si IX
1.
Aceasta prelegere porneste de la inceputurile
secolului XVII (1601 d.Cr.). Am trecut in
mare graba peste parti importante ale istoriei crestine, dar am facut acest
lucru din necesitate.
2.
Aceasta perioada de trei secole incepe cu
ascensiunea unei confesiuni complet noi.
Este corect sa afirmam faptul ca unii istorici fixeaza ca data de inceput
a Bisericii Congregationale (la inceput numiti „independenti”) anul 1602. Totusi, in enciclopedia lor, Schaff-Herzogg
plaseaza inceputurile ei mult mai timpuriu, in secolul XVI, facand-o
contemporana cu Biserica Luterana si cea Presbiteriana. In valul marii Reforme, multi dintre cei care
s-au desprins din randurile Bisericii Catolice nu au fost multumiti de proportiile
pe care le-a luat Reforma condusa de Luther si Calvin. Ei au respins de asemenea si idea de dictatura
si guvernare a bisericii de catre pastor si s-au hotarat sa revina la idea
democratica din Noul Testament asa cum se sustinea de-a lungul primelor
cincisprezece secole de cei care au refuzat sa intre in ierarhia lui
Constantin.
3.
Lupta hotarata a acestei noi organizatii
pentru aceasta reforma speciala a atras asupra ei persecutii aspre din partea
sustinatorilor Bisericii Catolice, Luterane, Presbiteriene si Anglicane, toate
acestea fiind deja biserici de stat. Cu
toate acestea, ea a pastrat multe din greselile Catolicilor, cum ar fi: botezul
copiilor mici, turnarea sau stropirea apei in actul botezului, iar mai tarziu a
adoptat si a practicat pana la extrema idea de stat si biserica. Dupa ce s-au refugiat in America, acesti
oameni au devenit ei insisi niste prigonitori foarte aspri.
4.
Numele de „independenti” sau cum sunt numiti
astazi „congregationalisti,” este derivat din modul lor de organizare si de
conducere a bisericii. Iata cateva
dintre principiile distincte ale congregationalistilor englezi, asa cum sunt
ele mentionate in enciclopedia lui Schaff-Herzogg:
(1)
Domnul Isus Cristos este singurul Cap al
bisericii, iar Cuvantul lui Dumnezeu este singurul ei cod de legi.
(2)
Bisericile vizibile sunt adunari distincte de
oameni evlaviosi, adunati din lume din motive pur religioase si nu trebuie sa
fie amestecati cu ea.
(3)
Aceste biserici separate au puterea deplina de
a-si alege proprii lor conducatori si de a mentine disciplina.
(4)
In
ceea ce priveste organizarea si conducerea lor interna, ele sunt fiecare in
parte independente fata de toate celelalte biserici si in mod egal independente
fata de controlul statului.
5.
Cat de clara este diferenta dintre aceste
principii si catolicism, sau chiar luteranism, presbiterianism, sau episcopatul
Bisericii Anglicane. Si cat de asemanatoare
sunt aceste principii cu cele ale baptistilor din zilele noastre si din toate
timpurile, precum si cu invataturile initiale ale Domnului Isus Cristos si ale
apostolilor Sai.
6.
In anul
7.
In anul
8.
De-a lungul secolului al XVII-lea, persecutiile
impotriva waldenzilor, anabaptistilor si baptistilor (in unele locuri s-a renuntat
la termenul de „ana”) au continuat sa fie cumplit de severe in Anglia, din
partea Bisericii Anglicane, dupa cum marturisesc John Bunyan si multi altii; in
Germania, din partea luteranilor, in Scotia din partea Bisericii Scotiei
(Presbiteriana). In Italia, in Franta si
in toate locurile unde papalitatea era la putere, persecutiile veneau din
partea catolicilor. Niciunde nu mai
exista acum vreo urma de pace pentru aceia care nu erau de acord cu bisericile
de stat, sau cel putin cu una din ele.
9.
Documentele istorice atestate au stabilit
cu certitudine un fapt semnificativ, si anume ca incepand chiar din secolul IV,
cei care refuzau sa intre in ierarhie, sa-si boteze copii mici, sa accepte
doctrina „regenerarii prin botez” si cei care solicitau rebotezarea tuturor
acelora care veneau la ei din ierarhie, au fost numiti „anabaptisti.” Indiferent de numele pe care acesti oameni
le-au purtat ulterior, referirea la ei s-a facut intotdeauna prin numele de
„anabaptisti.” Aproape de inceputul
secolului al XVI-lea, s-a renuntat la termenul de „ana,” iar numele a fost
prescurtat simplu in „baptisti.” Cu
timpul, toate celelalte nume au fost abandonate. Este evident faptul ca daca Bunyan ar fi trait
intr-o perioada mai timpurie, urmasii lui ar fi fost numiti „bunyanisti,” sau
„anabaptisti.” Probabil ca acestia ar fi
purtat ambele nume, asa cum au fost si altii inaintea Bunyan.
10. Numele de „baptist” este o „porecla” si le-a
fost atribuit de catre dusmanii lor (daca nu cumva putem spune ca numele acesta
le-a fost dat chiar de Insusi Mantuitorul, cand l-a numit pe Ioan „Botezatorul”
(in engleza „The Baptist,” iar in romana, „Baptistul” - n. trad.)). Pana in aceasta zi, acest nume nu a fost
niciodata adoptat in mod oficial de vreun grup de baptisti. Totusi, numele a devenit stabil, acceptat de
bunavoie si purtat cu mandrie. Si se
potriveste de minune. A fost distinsul
nume al predecesorului si vestitorului Lui Cristos, a fost numele celui dintai
om care a proclamat doctrina pe care o sustin astazi baptistii.
11. Voi cita in continuare o declaratie foarte
semnificativa din Enciclopedia Schaff-Herzogg, cu titlul „History of Baptists
in Europe,” („Istoria Baptistilor in Europa” -n. trad.), vol. 1, pagina
210. „Baptistii au aparut mai intai in
Elvetia prin anul 1523, unde erau persecutati de Zwingli si de Romanisti. In anii urmatori, 1525-1530, ii regasim avand
biserici mari, organizate intr-un mod desavarsit, in sudul Germaniei, in Tirol si
in centrul Germaniei. In toate aceste
locuri, viata lor a fost foarte amara din cauza persecutiilor.”
(Observati
ca toate aceste evenimente au avut loc inainte de formarea bisericilor
protestante - luterana, episcopala sau presbiteriana).
Continuam
citatul: „Moravia le promisese un camin de libertate deplina, asa ca multi baptisti
au migrat intr-acolo, insa doar pentru a-si vedea sperantele inselate. Dupa anul 1534, ei se gaseau in numar mare in
nordul Germaniei, in Olanda, Belgia si in provinciile Waloon. Numarul lor a crescut chiar si in timpul
domniei lui Alva, in Tarile de Jos, cand au dat dovada de un zel misionar
deosebit.” (Observati cuvintele
folosite: „zel misionar.” Cu toate
acestea, exista persoane care spun ca baptistii antimisionari erau baptistii
scripturali).
De
unde au venit acesti „baptisti? Ei nu
s-au desprins de catolici in timpul Reformei.
Ei au avut biserici mari inca inainte de Reforma.
12. Un subiect de mare interes il constituie
schimbarile religioase din Anglia pe masura trecerii secolelor.
Evanghelia
a fost dusa in Anglia de catre apostoli si aceasta tara a ramas apostolica in
religia sa pana dupa organizarea ierarhiei de la inceputul secolului IV, de
fapt chiar mai mult de un secol dupa aceea.
Apoi a ajuns sub puterea ierarhiei care, dezvoltandu-se rapid, s-a
transformat in Biserica Catolica. Anglia
a ramas apoi catolica, aceasta fiind religia de stat, pana la divizarea din
anii 1534-
13.
Observati ameliorarea treptata a problemelor religioase in Anglia, de la
persecutiile crude si sangeroase din partea bisericii de stat, persecutii care
au durat mai mult de un secol.
(1)
Primul act de tolerare a fost creat in anul
1688, la o suta cinci zeci si patru de ani dupa inceputul acestei
biserici. Acest act permitea tuturor
confesiunilor din Anglia sa se inchine, cu exceptia catolicilor si a
unitarienilor.
(2)
Al
doilea act de tolerare a venit optzeci si noua de ani mai tarziu, in anul
1778. Acesta includea tolerarea
catolicilor, dar inca ii excludea pe unitarieni.
(3)
Al
treilea act de tolerare a fost conceput in anul 1813, dupa alti treizeci si
cinci de ani. Acesta i-a inclus si pe unitarieni.
(4)
Intre
anii 1828-
(5)
In
anii 1836-37 si apoi in anul 1844, au aparut actele privind „inscrierea” si „casatoria.” Aceste doua acte recunosteau botezurile si casatoriile
oficiate de catre „disidenti” ca fiind legale.
(6)
„Reforma electorala” a aparut in anul
1854. Acest decret deschidea studentilor
„disidenti” usile Universitatilor din Oxford si Cambridge. Pana la aceasta data, nici un copil al
vreunui „disident” nu avea acces la aceste mari institutii.
14. Acesta a fost in
Anglia marsul progresului spre „libertatea religioasa.” Ar fi insa corect sa spunem ca o libertate
religioasa adevarata nu se instaureaza niciodata intr-o tara unde exista si va
continua sa existe o biserica de stat. In
cel mai bun caz, putem vorbi de tolerare, o notiune destul de indepartata fata
de ceea ce inseamna adevarata libertate religioasa. Atata timp cat dintre mai multe confesiuni,
una are favoarea de a fi sprijinita de guvern, ceea ce duce la excluderea
celorlalte, acest fapt elimina posibilitatea libertatii si a egalitatii
religioase absolute.
15. Foarte aproape de inceputul secolului XVIII
s-au nascut in Anglia trei baieti, al caror destin a fost sa lase asupra lumii intregi
o amintire adanca si nepieritoare. Acesti
tineri au fost John si Charles Wesley si George Whitefield.
John
si Charles Wesley s-au nascut in Epworth (iata si o sugestie pentru numele de
Liga Epworth), primul in 28 iunie 1703, iar al doilea in 29 martie 1708. George Whitefield s-a nascut in Gloucester,
pe data de 27 decembrie 1714. Istoria
legata de vietile acestor tineri nu poate fi spusa aici, dar numele lor merita
sa fie mentionate si iar mentionate. Acesti
tineri au devenit parintii si intemeietorii metodismului. Toti trei erau membrii ai Bisericii Anglicane
si toti trei studiau pentru a deveni preoti; cu toate acestea, nici unul dintre
ei inca nu era convertit (ceea ce atunci nu era un lucru neobisnuit printre
membrii clerului englez. Sa ne amintim insa
ca in acele zile, parintii decideau in mod frecvent daca nu cumva tot timpul,
profesia si cursul pe care viata copilului lor trebuia sa le urmeze). Dar acesti tineri au fost convertiti cu adevarat
si in mod minunat.
16. Se pare ca acesti
barbati nu au avut nici o dorinta de a deveni fondatorii unei noi
confesiuni. In schimb, se pare ca ei
doreau foarte mult si cautau cu ardoare sa produca o reinviere a religiei
curate, pure si a unei reforme spirituale autentice in Biserica Anglicana. Lucrul acesta ei l-au incercat atat in Anglia,
cat si in America. Curand insa, usile
propriilor lor biserici li s-au inchis.
Adeseori, ei tineau slujbele afara, sau in case particulare, iar in
special in cazul lui Whitefield, in casele unor alte confesiuni. Elocventa extraordinara a lui Whitefield lasa
in mod considerabil o impresie puternica in toate locurile in care el mergea.
17. Este greu sa stabilim data exacta de intemeiere
a Bisericii Metodiste. Fara indoiala,
metodismul este mai vechi decat Biserica Metodista. Cei trei tineri au fost numiti metodisti inainte
de a pleca de la colegiu. Primele lor
organizatii s-au numit „societati.”
Prima lor conferinta anuala din Anglia a avut loc in anul 1744. Biserica Metodista Episcopala a fost in mod
oficial si definitiv organizata in America,
18. In 12 septembrie 1788, s-a nascut in Antrium,
Irlanda, un copil destinat in anii care au urmat, sa produca o miscare
religioasa destul de insemnata in unele parti ale lumii si sa devina fondatorul
unei noi confesiuni religioase. Acel
copil a fost Alexander Campbell. Tatal
lui, pe nume Thomas Campbell, era predicator presbiterian si a ajuns in America
in anul 1807. Alexander, fiul sau care
la acea vreme era inca la colegiu, l-a urmat mai tarziu. Din cauza opiniilor diferite, ei s-au
desprins de presbiterieni si au organizat o adunare independenta pe care au
numit-o „The Christian Association” („Asociatia Crestina” – n. trad.) cunoscuta
si sub numele de „The Brush Run Church.”
In anul 1811, ei au adoptat botezul prin scufundare si au reusit sa-l
convinga pe un predicator baptist sa ii boteze, insistand insa asupra faptului
ca ei nu se vor uni cu biserica baptista.
A fost botezata intreaga familie: tatal, mama si Alexander. In anul 1813, biserica lor independenta s-a
unit cu „Red Stone Baptist Association” (Comunitatea Baptista „Red
Stone.”) Dupa zece ani, din cauza
controverselor, au parasit aceasta comunitate si s-au alaturat alteia. Nici de aceasta data controversele nu au incetat
sa apara, asa ca ei au parasit si aceasta comunitate. Este corect sa afirmam faptul ca ei nu au
fost niciodata baptisti si, dupa toate datele pe care le-am consultat, nici nu au pretins vreodata sa
fie.
19. Nu ar fi cinstit fata de istoria crestinismului
si in special fata de istoria baptistilor sa nu amintim in aceste prelegeri
despre John Bunyan. In unele privinte,
el este una dintre cele mai celebrate figuri din istoria Angliei si chiar din
istoria lumii: John Bunyan - predicator baptist, John Bunyan - in inchisoarea
Bedford timp de doisprezece ani, John Bunyan - autorul, care desi intemnitat, a
scris una dintre cele mai renumite si mai larg raspandite carti din lume dupa
Biblie, si anume „Pilgrim’s Progress” („Calatoria Crestinului,” – n. trad.),
John Bunyan - unul dintre cele mai de seama exemple de persecutie crestina dura.
Iar istorioara despre Mary Bunyan,
fiica cea oarba a lui John Bunyan, s-ar cuveni sa fie in biblioteca oricarei Scoli
Duminicale. Timp de mai multi ani,
aceasta nu s-a mai tiparit. Cred insa ca
acum este din nou sub tipar. Aproape ca
l-as desconsidera pe acela, barbat sau femeie, baiat sau fata, care, citind
aceasta istorioara, ar ramane insensibil fata de ea.
20. Un alt lucru despre care ar
trebui spuse cateva cuvinte in aceste prelegeri este legat de Tara Galilor si
de baptistii de acolo. Una dintre cele
mai tulburatoare relatari din istoria crestinismului o reprezinta istoria
acestor baptisti galezi. Baptistii din
Statele Unite datoreaza baptistilor din Tara Galilor mult mai mult decat
majoritatea dintre noi suntem constienti.
Cateva biserici baptiste organizate in totalitate, au migrat in grup din
Tara Galilor spre Statele Unite (Orchard, p. 21-23; Ford, cap. 2).
21. Istorisirile despre inceputurile lucrarii crestine
in Tara Galilor sunt extraordinar de fascinante si, potrivit relatarilor
istorice, se pare ca sunt adevarate.
Aceasta istorie incepe in Noul Testament (Faptele Apostolilor 28:30-31;
2 Timotei 4:21). Istorioara despre
Claudia si Pudens, despre vizita lor
A
CINCEA PRELEGERE - RELIGIA IN STATELE UNITE ALE AMERICII
1. Prin intermediul spaniolilor si al altor rase
latine, catolicii, considerati ca fiind oameni religiosi, au ajuns sa fie
primii reprezentanti ai religiei crestine in America de Sud si in America Centrala. Dar in America de Nord, cu exceptia
Mexicului, ei niciodata nu au avut o pozitie predominanta. Pe teritoriul a ceea ce reprezinta astazi
Statele Unite, cu exceptia teritoriilor care au fot odata parti din Mexic, ei
niciodata nu au ajuns sa fie destul de puternici astfel incat opiniile lor
religioase sa fie instaurate prin lege, nici chiar in timpul perioadei
coloniale.
2. Incepand cu perioada coloniala, pe la inceputul
secolului al XVII-lea, primele asezaminte au aparut in Virginia si putin mai tarziu
in acel teritoriu cunoscut astazi sub numele de „New England States.” Persecutiile religioase, sau mai bine zis
cele ne-religioase din Anglia si de pe continentul european au fost cel putin
printre primele cauze care au dus la cele dintai asezaminte din primele colonii
ale Statelor Unite. Intr-unul din
primele grupuri de imigranti care au sosit, fara a include aici grupul
Jamestown (anul 1607) si pe cei cunoscuti sub numele de „pelerini” (anul 1620),
au existat doua grupari, dintre care cel putin una a fost numita „puritani,”
acestia fiind „congregationalistii.”
Guvernatorul Endicott era cel care conducea colonia lor. Celalalt grup era al presbiterienilor. Totusi, printre cei din aceste doua grupari
s-a aflat si un numar de crestini care aveau alte opinii decat gruparile mentionate,
crestini care cautau si ei eliberarea de persecutii.
„URMA SANGELUI IN AMERICA”
3. Acesti congregationalisti si presbiterieni refugiati
s-au stabilit in colonii diferite iar la scurt timp, in cadrul teritoriilor
respective, ei si-au instaurat prin lege principiile religioase specifice. Cu alte cuvinte, „congregationalismul” si
„presbiterianismul” au devenit principiile religioase legale ale coloniilor
lor. Aceasta, pentru a pune capat o data
pentru totdeauna, excluderii altor conceptii religioase. Refugiati din tara lor de bastina, cu semnele
insangerate ale persecutiei inca proaspete si cautand un camin al eliberarii si
al libertatii pentru ei insisi, la scurt timp dupa ce s-au stabilit in
propriile lor colonii, intr-o tara noua si avand o anumita autoritate, au ajuns
sa nege libertatea religioasa a celorlalti si sa practice impotriva lor aceleasi
metode crude de persecutie. Au facut
acest lucru in special impotriva baptistilor.
4. Coloniile
sudiste din Virginia, Carolina de Nord si de Sud, au fost create in principal
de catre aderentii Bisericii Anglicane.
Principiile specifice ale bisericii au devenit religia de stat a acestor
colonii. Prin urmare, pe noul pamant al
Americii, acolo unde au poposit multi congregationalisti, presbiterieni si
episcopalieni, pentru a cauta privilegiul de a se inchina lui Dumnezeu dupa cum
le dicta propria lor constiinta, s-au intemeiat curand trei biserici de stat, fara
nici o libertate religioasa, cu exceptia acelora care se aflau sub autoritatea
guvernamentala. Copiii Romei pasesc
astfel pe urmele insangerate ale mamei lor.
Propria lor Reforma era inca departe de a se fi incheiat.
5. Impreuna cu imigrantii, au venit in America si multi
baptisti imprastiati (inca purtau numele de anabaptisti). Probabil ca ei se aflau in fiecare coltisor
al Americii. Totusi, acestia au venit in
grupuri relativ mici, niciodata in colonii mari. Lor nu li s-a permis acest lucru. Totusi, ei au continuat sa vina. Inainte ca
acele colonii sa fie deja pe deplin stabilite in tara, baptistii se gaseau intr-un
numar mare si aproape pretutindeni. Curand
insa, ei au inceput sa simta conditia apasatoare impusa de mana cea grea a
celor trei biserici de stat. Datorita
ofenselor nemaipomenite de „a predica Evanghelia” si de „a refuza sa-si boteze
copiii,” „opunandu-se botezului copiilor mici” si datorita altor fapte asemanatoare
si constiente din partea lor, ei au fost arestati, intemnitati, amendati,
biciuiti, exilati, proprietatile lor au fost confiscate, etc. Iar toate acestea s-au intamplat chiar aici, in
America! Din multitudinea de surse voi
prezenta doar cateva ilustratii.
6. Inainte ca si
Colonia Massachusetts Bay sa fi implinit 20 de ani, avand Biserica Congregationala
drept biserica de stat, ei au creat legi impotriva baptistilor si a celorlalti. Iata in continuare un exemplu de astfel de
legi:
„Se porunceste si s-a convenit asupra acestui lucru ca,
daca vreo persoana sau persoane din aceasta jurisdictie va condamna public sau
se va opune botezului copiilor mici, sau daca va atrage in mod secret pe altii,
indepartandu-i de la confirmarea oficiala sau de la practica mai sus mentionata,
sau daca in mod intentionat va indeparta vreo adunare de la administrarea randuielii
. . .dupa un termen bine stabilit si prin mijloace de condamnare, fiecare
asemenea persoana va fi condamnata la exil.”
Aceasta lege a fost promulgata in mod special impotriva baptistilor.
7. Prin puterea
autoritatilor din aceasta colonie, Roger Williams impreuna cu altii au fost exilati. La acea vreme, exilul in America era un lucru
extrem de serios; insemna sa mergi si sa traiesti printre indieni. In acest caz, Williams a fost primit cu bunatate,
si a trait printre indieni o vreme destul de indelungata, iar dupa catva timp
s-a dovedit a fi o mare binecuvantare chiar pentru colonia care il
izgonise. Prin rugamintile sale sincere si
staruitoare in numele lor, el a salvat colonia de la distrugerea ei de catre
chiar acel trib de indieni unde a locuit.
In acest mod, el a raspuns raului cu bine.
8. Mai tarziu,
Roger Williams impreuna cu altii, dintre care unii fusesera exilati din aceeasi
colonie sau din altele, oameni printre care se afla si John Clarke, un
predicator baptist, s-au hotarat sa organizeze o colonie proprie. Desi nu aveau nici o autoritate legala din
partea Angliei pentru a face asa ceva, date fiind conditiile existente, ei au
considerat acest pas mai intelept decat incercarea de a trai in coloniile deja
formate si sub restrictiile religioase teribile care li se impuneau. Astfel, dupa ce au gasit o bucata neinsemnata
de pamant, pe care nici una dintre coloniile deja existente nu o reclamase, ei
au pornit sa se stabileasca pe acel teritoriu, cunoscut astazi sub numele de
Rhode Island. Aceasta s-a intamplat in
anul 1638, la zece ani dupa Colonia Massachusetts Bay, dar abia dupa
aproximativ 25 de ani (anul 1663) ei au reusit sa-si asigure un statut legal.
9. In anul 1651
(?) Roger Williams si John Clarke au fost trimisi din partea coloniei in
Anglia, pentru a obtine, daca era posibil, permisiunea legala de a avea propria
lor colonie. Cand au ajuns in Anglia,
Oliver Cromwell era cel care conducea guvernul, dar din anumite motive, el nu a
aprobat cererea lor. Roger Williams s-a intors
acasa in America. John Clarke a ramas in
Anglia continuand sa pledeze pentru cauza lui.
Anii au trecut unul dupa altul.
Clarke se afla inca in Anglia. In cele din urma, Cromwell si-a pierdut
pozitia, iar Charles al II-lea a ajuns pe tronul Angliei. Desi Charles este privit in istorie ca fiind
unul dintre cei mai asprii prigonitori ai crestinilor, in anul 1663 el a
acordat in final acel privilegiu.
Astfel, dupa 12 ani lungi de asteptari, Clarke s-a reintors acasa cu
permisiunea legala. Prin urmare, in anul
1663, Colonia Rhode Island a devenit o institutie legala reala, iar baptistii
au putut sa-si scrie propria lor constitutie.
10. Acea
constitutie a fost scrisa atragand atentia lumii intregi. Ea a cuprins prima declaratie din lume care
se referea la „libertatea religioasa.”
Lupta pentru libertatea religioasa absoluta este chiar si
in America, o mare istorie prin ea insasi.
Se pare ca pentru o lunga perioada de timp, baptistii au purtat aceasta
batalie singuri, dar ei nu au luptat doar pentru ei, ci pentru toti oamenii de
orice credinta religioasa. Rhode Island,
prima colonie baptista intemeiata de un mic grup de baptisti, dupa 12 ani de staruinte
arzatoare pentru a obtine permisiunea legala de infiintare, a fost primul loc
de pe pamant unde libertatea religioasa a devenit legea pamantului. Ei s-au stabilit in anul 1638, iar colonia a
devenit recunoscuta legal in 1663.
12. In ceea ce
priveste persecutiile din unele colonii americane, vom oferi in cele ce urmeaza
cateva exemple. Se mentioneaza ca odata
unul dintre membrii bisericii lui John Clarke s-a imbolnavit. Familia locuia chiar dincolo de linia separatoare
a Coloniei Massachusetts Bay, deci chiar in acea colonie. Insusi John Clarke, impreuna cu un predicator
invitat, pe numele de Crandall si un membru al bisericii pe nume Obediah Holmes
au plecat sa viziteze acea familie bolnava.
In timp ce ei tineau un fel de serviciu de rugaciune impreuna cu acea
familie, unul sau mai multi ofiteri ai coloniei au navalit peste ei, i-au
arestat si ulterior i-au dus inaintea unui tribunal pentru a fi judecati. Se mentioneaza de asemenea ca pentru a obtine
o acuzatie si mai puternica impotriva lor, cei trei oameni au fost dusi la o
adunare religioasa a bisericii lor (congregationale), cu mainile legate
(potrivit documentelor). Acuzatia impotriva lor a fost „de a nu-si fi scos palariile
in cadrul unui serviciu religios.” Au
fost judecati si gasiti vinovati. Guvernatorul Endicott a fost si el
prezent. Intr-un acces de furie, in
timpul procesului, el i-a strigat lui Clarke: „Ati tagaduit botezul copiilor
mici” (desi nu aceasta era acuzatia impotriva lor); „Voi meritati sa fiti omorati. Nu voi permite insa ca un asemenea gunoi sa
ajunga in jurisdictia mea.” Pedeapsa
pentru toti a fost o amenda severa sau sa fie aspru biciuiti. Amenda pentru Crandall (pastorul invitat) a
fost 5 lire (25 de dolari). Amenda pentru Clarke (pastorul) a fost de 20
lire (100 de dolari). Amenda pentru Holmes (marturiile ne spun ca
el fusese inainte un congregationalist care ulterior s-a alaturat baptistilor)
s-a ridicat la 30 de lire (150 de dolari). Amenzile lui Clark si Crandall au fost platite
de niste prieteni. Holmes a refuzat ca
amenda lui sa fie platita, spunand ca el nu facuse nici un rau, prin urmare, el
a fost aspru biciuit. Documentele
istorice ne relateaza ca el a fost „dezbracat pana la brau” si apoi biciuit (cu
un fel de bici special) pana cand sangele, care ii curgea pe trup si pe
picioare, i-a umplut incaltamintea.
Istoria merge si mai departe relatand faptul ca trupul lui a fost atat
de grav sfartecat si ranit, incat timp de 2 saptamani el nu s-a putut intinde,
deoarece trupul sau nu putea indura sa atinga patul. El putea sa doarma numai pe maini, pe coate,
sau in genunchi. Am citit toate marturiile
despre aceasta biciuire si despre alte lucruri legate de ea, inclusiv relatarea
lui Holmes. Cu greu s-ar fi putut gasi
un act mai brutal. Iar aceasta s-a intamplat chiar aici, in America!
13. Un alt om pe
nume Painter „a refuzat sa-si boteze copilul” spunand, „botezul copiilor mici
era o randuiala anti-crestina.” Datorita
acestor ofense, el a fost legat si apoi biciuit. Guvernatorul Winthrop ne spune ca Painter a
fost biciuit pentru „imputari aduse randuielii Domnului.”
14. Se pare ca in
colonia unde religia instaurata era presbiterianismul, disidentii (baptistii si
altii) nu o duceau mai bine decat cei din Colonia Massachusetts Bay, unde
religia de stat era congregationalismul.
In aceasta colonie exista o comunitate de baptisti, iar
in toata asezarea nu mai erau decat alte 5 familii. Baptistii recunosteau legile sub care traiau si,
dupa toate evidentele istorice, ei erau supusi acestor legi. Totusi, s-a inregistrat urmatorul incident:
Autoritatile coloniei au hotarat construirea, in
mijlocul acelei comunitati baptiste, a unei case de inchinare
presbiteriene. Se parea ca singurul mod
prin care se putea face acest lucru era sistemul de taxe. Baptistii au recunoscut autoritatea
presbiterienilor de a percepe acest impozit suplimentar, insa ei au intocmit
urmatoarea cerere impotriva impozitului din acea vreme. „Noi tocmai am inceput ridicarea comunitatii
noastre. De-abia ne-am terminat de
construit niste casute si ne-am incropit niste gradini din cateva petice de pamant. Terenurile noastre nu au fost curatate inca. In plus, tocmai am platit tot ce am avut
pentru taxa de construire a unui fort de aparare impotriva indienilor. In acest moment, ne este imposibil sa mai platim
alta taxa.” Acesta este numai un rezumat
al obiectiei lor. Impozitul a fost totusi
perceput. Pentru ca nu putea sa fie platit
la acel moment, s-a organizat o licitatie, si s-au facut vanzari. Casele si gradinile lor, ba chiar si
cimitirele lor au fost vandute, cu exceptia catorva terenuri acoperite. Proprietatea valora 363 de lire si 5 silingi,
dar a fost adjudecata pentru 35 de lire si 10 silingi. Parte din acea proprietate se spune ca ar fi
fost cumparata de insusi predicatorul care urma sa predice in acel loc. Asezarea a fost apoi lasata in ruina.
O carte groasa ar putea fi umpluta cu aceste legi
opresive. Abuzuri teribile in actele de
impozitare, persecutii severe de diferite feluri erau in principal indreptate impotriva
baptistilor. Dar, aceste prelegeri nu
pot acoperi toate detaliile.
15. In coloniile
sudiste, in Carolina de Nord, de Sud si in special in Virginia, unde Biserica
Anglicana se afla la conducere, persecutiile impotriva baptistilor erau
serioase si continue. De multe ori,
predicatorii lor au fost amendati si intemnitati. De la inceputul perioadei coloniale si pana
la inceperea Razboiului de Independenta, adica timp de peste 100 de ani, s-a
persistat in aceste persecutii impotriva baptistilor.
16. Va oferim cateva
exemple ale dificultatilor prin care treceau baptistii din Virginia si pe cat
pare de ciudat astazi, Virginia a fost al doilea loc din lume, dupa Rhode
Island, unde s-a adoptat libertatea religioasa.
Acest lucru insa s-a intamplat dupa mai mult de un secol. Iata insa prin ce treceau acesti oameni: 30
de predicatori au fost intemnitati la intervale diferite, singura acuzatie impotriva
lor fiind „predicarea Evangheliei Fiului lui Dumnezeu.” James Ireland este un asemenea caz. El a fost intemnitat, iar dupa aceea dusmanii
lui au incercat sa-l omoare prin explozie cu praf de pusca. Pentru ca aceasta tentativa a esuat, ei au incercat
apoi sa-l omoare prin sufocare, arzand sulf sub ferestrele celulei in care era inchis. Dand gres si de data aceasta, dusmanii sai au
incercat sa aranjeze cu un doctor sa-l otraveasca. Insa toate aceste tentative au esuat. El a continuat sa predice oamenilor chiar si
de la ferestrele celulei. Atunci, s-a
construit un zid in jurul temnitei, pentru ca nici el sa nu-i poata vedea pe
cei de afara, si nici cei de afara sa nu-l poata vedea pe el. Chiar si acest obstacol a fost depasit. Oamenii au continuat sa se adune, cineva lega
o batista de o prajina inalta pe care o ridica apoi peste acel zid, astfel incat
Ireland putea sti cand ei erau pregatiti.
Asa s-a continuat cu predicarea Evangheliei.
17. Trei predicatori
baptisti (Lewis si Joseph Craig si Aaron Bledsoe) au fost mai tarziu arestati
sub aceleasi acuzatii. Unul dintre ei se
spune ca era ruda cu R.E.B. Baylor, si probabil cu unul sau mai multi
predicatori baptisti din Texas. Acesti 3
predicatori au fost adusi in fata justitiei pentru judecata. Patrick Henry a auzit despre acest lucru si,
cu toate ca locuia la multe mile departare si era un om al Bisericii Anglicane,
a venit pana la locul de judecata calare, oferindu-si in mod voluntar
serviciile pentru apararea lor.
Pledoaria lui a fost deosebita.
Nu pot intra acum intr-o descriere detaliata, dar se spune ca a
impresionat tribunalul, avand un succes deplin.
Predicatorii au fost eliberati.
18. In alte locuri decat
Rhode Island, libertatea religioasa s-a instaurat incet si treptat. De exemplu, in Virginia s-a emis o lege care
permitea doar un singur predicator baptist la un tinut. El nu avea permisiunea sa predice decat o data
la doua luni. Ulterior, aceasta lege a
fost modificata si i s-a permis sa predice o data la fiecare luna, dar si
atunci numai intr-un loc bine stabilit din acel tinut, numai o predica in acea
zi, si niciodata nu avea voie sa predice seara sau noaptea. Alte legi au fost emise nu numai in Virginia,
dar si in alte colonii, interzicand absolut orice lucrare misionara. Acesta este motivul pentru care Judson a fost
primul misionar strain interzis prin lege.
A trecut multa vreme si a fost nevoie de multe batalii serioase in
Parlamentul Virginiei pentru a modifica in mod esential aceste legi.
19. Evident, una
dintre cele mai mari obstructii pentru libertatea religioasa din America si
probabil din toata lumea, a fost convingerea care a crescut in sufletul
oamenilor de-a lungul secolelor de pana atunci, ca religia nu poate supravietui
fara sustinere guvernamentala. Ca nici o
denominatie nu ar putea sa prospere doar pe baza donatiilor voluntare ale
aderentilor ei. Acesta a fost principalul
argument care trebuia infruntat atunci cand s-a dat lupta pentru desfiintarea
bisericii de stat, a Bisericii Anglicane
in Virginia, si de asemenea, mai tarziu in
congres, cand s-a luat in discutie problema libertatii religioase. Multa vreme, baptistii au purtat aceasta batalie
aproape singuri.
20.
Colonia Rhode Island a fost stabilita in anul 1638, dar nu a fost recunoscuta
legal decat in anul 1663. Acesta a fost
primul loc unde s-a adoptat libertatea religioasa. Al doilea asemenea loc a fost Virginia, in
anul 1786. Congresul a declarat primul
amendament la constitutie ca fiind aplicabil in data de 15 decembrie 1791,
amendament care acorda libertatea religioasa tuturor cetatenilor. Baptistii sunt considerati ca fiind cei dintai
care au adus aceasta binecuvantare natiunii lor.
21.
Vom indrazni in cele ce urmeaza sa vorbim despre un incident timpuriu din
cadrul Congresului. Se discuta subiectul
referitor la intrebarea daca Statele Unite ale Americii ar trebui sa aiba o
biserica de stat sau mai multe, sau daca ar trebui sa permita libertatea
religioasa. Au fost inaintate diferite
proiecte de lege, unul recomandand Biserica Anglicana ca biserica de stat,
altul recomandand Biserica Congregationala, iar altul pe cea Presbiteriana. Majoritatea baptistilor luptau cu sinceritate
pentru libertatea religioasa absoluta, desi probabil nici unul dintre ei nu era
membru al Congresului. Se pare ca James
Madison (ulterior presedinte) a fost principalul lor sustinator. Patrick Henry s-a ridicat si a propus un
proiect substitut, care sa multumeasca pe toata lumea, „Patru biserici (sau
confesiuni) si nu una singura sa fie instaurate:” Biserica Anglicana sau
Episcopala, Biserica Congregationala, cea Presbiteriana si baptistii. In final, cand toti au inteles ca nu putea fi
aleasa o singura biserica, au cazut de acord si toti au acceptat compromisul
lui Henry. (Acest proiect de compromis
mentiona faptul ca fiecare persoana cand platea taxele, avea dreptul sa spuna carei
confesiuni din cele patru urma sa-i fie trimisi banii lui.) Baptistii au continuat totusi sa lupte impotriva
acestui proiect, deoarece orice combinatie a bisericii cu statul se opunea
principiilor lor fundamentale, iar ei nu o puteau accepta chiar daca aceasta ar
fi fost votata. Henry a intervenit mult pe langa ei, spunand ca incerca sa-i
ajute, ca ei nu puteau trai fara aceasta, dar ei protestau in continuare. Votul a avut loc si a fost aprobat aproape in
unanimitate. Dar hotararea finala
trebuia supusa la vot de trei ori. Baptistii
condusi de Madison si probabil si altii au continuat sa lupte. A sosit vremea celui de-al doilea vot. Si acesta a fost aprobat aproape in
unanimitate, datorita elocventei stralucitoare a lui Henry. Mai era nevoie de un singur vot. Aici se pare ca a intervenit Dumnezeu. Henry a fost facut guvernator al Statului
Virginia si a parasit astfel congresul.
Cand a venit vremea celui de-al treilea vot, din cauza lipsei elocventei
irezistibile a lui Henry, votul a fost pierdut.
Astfel au trecut baptistii foarte
aproape de ocazia de a fi o confesiune instaurata prin lege, si acest lucru s-a
datorat propriilor lor proteste. Acesta
nu este singurul prilej pe care l-au avut baptistii de a fi instaurati prin
lege, dar, probabil, atunci au fost cel mai aproape.
22.
Nu dupa multa vreme, Biserica Anglicana a fost in intregime desfiintata in
America. Nici o confesiune religioasa nu
a mai fost sustinuta de guvernul central (guvernele unor state separate au mai
avut insa biserici de stat). In Statele
Unite ale Americii, biserica si statul au fost in intregime separate. In alte parti, acestea doua, biserica si
statul traiau unite de 1500 de ani (din anul 313), in adulter. Libertatea religioasa a inviat, cel putin
aici in Statele Unite ale Americii, ca sa nu mai moara niciodata, iar in
prezent ea se raspandeste treptat, chiar daca in unele locuri foarte incet, in
toata lumea.
23.Dar chiar si in
Statele Unite ale Americii, idea unirii bisericii cu statul a disparut cu
greu. Ea a ramas valabila in cateva
state separate, multa vreme dupa ce libertatea religioasa a fost introdusa in
Constitutia Statelor Unite.
Massachusetts, locul in care idea unirii bisericii cu statul si-a gasit
pentru prima oara un teren favorabil, a renuntat la aceasta, dupa cum deja am
spus. In acel loc, aceasta idee a ramas
valabila mai mult de doua secole si jumatate.
Statul Utah este ultimul loc care „desfigureaza” fata primei si celei
mai mari natiuni de pe pamant care a adoptat si iubit libertatea religioasa. Sa nu uitam ca intr-o natiune, atata timp cat
guvernul sustine una dintre confesiunile religioase, nu poate exista o
libertate religioasa autentica si absoluta.
24.
Cateva intrebari serioase s-au ridicat de multe ori cu privire la baptisti: Ar
fi acceptat ei, ca si confesiune, vreo oferta, din partea natiunii sau a
statului, de a deveni biserica de stat, in cazul in care o natiune sau un
guvern le-ar fi propus liber acest lucru?
Iar in cazul in care ar fi acceptat aceasta oferta, ar fi devenit si ei,
ca si altii, prigonitori ai celorlati, de exemplu ai catolicilor sau ai
anglicanilor, ai luteranilor, ai presbiterienilor, sau ai congregationalistilor? Putina atentie acordata acestor intrebari ar
fi poate binevenita in momentul de fata.
Dar au avut oare baptistii vreodata un asemenea prilej?
Nu este mentionat in istorie faptul ca
intr-o anumita imprejurare, imparatul Olandei (la acea vreme Olanda cuprindea
Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda si Danemarca) a luat serios in considerare
problema de a avea o religie de stat?
Regatul lor din acea vreme era inconjurat din aproape toate partile de
natiuni sau guverne cu religii de stat, religii sustinute de catre guvernele
civile.
Se spune ca imparatul Olandei a
convocat un comitet de examinare a cererilor tuturor bisericilor existente sau
a confesiunilor, pentru a vedea care dintre ele isi justifica pretentia de a fi
biserica nou testamentala. Comitetul a
raportat ulterior ca baptistii erau cei mai buni reprezentanti ai invataturilor
Noului Testament. Atunci, imparatul s-a
oferit sa faca din baptisti „biserica de stat” sau „denominatia de stat” a
regatului sau. Baptistii i-au multumit
amabil pentru aceasta propunere, insa ei au refuzat, spunand ca acest lucru era
contrar convingerilor si principiilor lor fundamentale.
Dar acesta nu a fost singurul prilej pe
care l-a avut confesiunea baptista de a deveni religia de stat a unui
popor. Cu siguranta, ei au avut aceasta
ocazie cand Rhode Island Colony a fost intemeiata. In ceea ce priveste persecutarea celorlalti,
acest lucru ar fi fost imposibil, daca ei doreau sa ramana si pe mai departe
baptisti. Ei au fost primii avocati ai
libertatii religioase. Acesta este intr-adevar
unul din articolele fundamentale ale credintei lor religioase. Ei au crezut in separarea absoluta a
bisericii fata de stat.
25. Atat de puternica
a fost convingerea baptistilor in problema unirii bisericii cu statul, incat ei
au refuzat neincetat toate ofertele de ajutor din partea statului. Iata si doua exemple: unul din Texas si altul din Mexic. Cu multi ani in urma, in zilele de inceput
ale Universitatii Baylor, statul Texas s-a oferit sa ii acorde un ajutor. Universitatea a refuzat acest ajutor, desi la
acea vreme se afla la mare stramtorare. In
acelasi timp metodistii texani aveau si ei o scoala noua in Texas. Ei au acceptat ajutorul din partea
guvernului, iar in cele din urma, scoala lor a ajuns in mainile statului.
Cazul
din Mexic a avut loc astfel: W.D. Powell a fost misionarul nostru in
Mexic. Prin lucrarea sa misionara el a facut
o impresie foarte buna, ca reprezentant al baptistilor, guvernatorului Madero
din statul Coahuila. Madero a oferit un
cadou impresionant baptistilor din acel stat, daca ei ar fi dorit sa inceapa o scoala
buna in statul Coahuila din Mexic.
Subiectul acesta a fost inaintat de catre Powell Comisiei pentru
Misiunea Straina. Cadoul a fost refuzat
deoarece urma sa fie din partea statului.
Ulterior, Madero a oferit o suma mare de bani, de data aceasta insa
personal. Aceasta a fost acceptata si
astfel a fost inceput si apoi construit Institutul Madero.
CATEVA CUVINTE DE INCHEIERE
2. Crestinii acestia au fost tinta permanenta a
unor persecutii teribile si continue.
Istoria arata ca in timpul perioadei evului mediu intunecat, timp de
aproape 12 secole, incepand cu anul 426, au existat aproximativ cincizeci de
milioane de asemenea crestini care au murit ca martiri. Alte mii de crestini, atat inainte cat si dupa
evul mediu intunecat, au murit sub aceeasi mana grea a persecutiei.
3. De-a lungul secolelor, in timpul acestor
vremuri intunecate, crestinii acestia purtau nume multe si diferite, toate
primite din partea dusmanilor lor.
Aceste nume le erau uneori date dupa vreun conducator al lor mai
important si mai curajos, iar alteori din alte cauze; cateodata, de fapt de
multe ori, aceiasi oameni, avand aceleasi principii, au primit nume diferite in
localitati diferite. Dar printre toate
aceste numeroase schimbari de nume, a existat un nume mai special, fata de care
au ramas fideli multi dintre acesti crestini de-a lungul evului mediu intunecat,
si anume, cel de „anabaptist.” Acest cuvant
compus, care ii denumeste pe anumiti crestini, a fost inregistrat pentru prima
data in istorie in secolul al treilea; sugestiv este faptul ca acest nume a aparut la scurta vreme
dupa originea botezului copiilor mici; un fapt si mai sugestiv este acela ca a
aparut mai inainte chiar de folosirea numelui
de catolic. Numele de
„anabaptist” este astfel in istorie cel mai vechi nume al unei confesiuni.
4.
O particularitate izbitoare a acestor crestini a fost si continua sa ramana,
chiar si cu trecerea secolelor, urmatoarea: ei au respins doctrina omeneasca a
„botezului copiilor mici,” cerand rebotezarea tuturor acelora care veneau la ei
si care fusesera botezati in copilaria lor, chiar daca acestia au fost afundati
in apa. Datorita acestei particularitati ei au fost numiti „anabaptisti.”
5.
Aceasta denumire speciala li s-a dat multora dintre acesti crestini care
purtau si alte nume; acest lucru se aplica in special in cazul donatistilor,
paulicienilor, albigenzilor, al vechilor waldenzi si al altora. In ultimele secole, aceasta denumire a ajuns
sa fie un nume obisnuit aplicat unui grup distinct. Acestia au fost numiti simplu: „anabaptisti,”
iar treptat toate celelalte nume au fost abandonate. Chiar la inceputul secolului al XVI-lea, inainte
de aparitia Bisericii Luterane, care a fost prima dintre toate bisericile
protestante, cuvantul „ana” a inceput sa nu mai fie folosit, astfel ca ei au
fost numiti simplu „baptisti.”
Prezentam in continuare cateva din
doctrinele fundamentale la care bisericile adevarate au aderat la inceputul
evului mediu intunecat, pe care le-au pastrat pana la sfarsitul acelor secole; si
la care ei adera si in ziua de astazi.
DOCTRINE FUNDAMENTALE
1.
O biserica
spirituala, Domnul Isus Cristos fiind Intemeietorul ei, singurul Cap si Datator
de lege.
2.
Randuielile
ei sunt numai doua, botezul si Cina Domnului.
Acestea sunt simbolice si comemorative, nicidecum mantuitoare.
3.
Slujitorii
ei sunt numai doi, episcopii sau pastorii si diaconii; ei sunt slujitori ai
bisericii.
4.
Conducerea
ei: o pura democratie, aceasta fiind numai executiva, niciodata legislativa.
5.
Legile si
doctrinele ei: Noul Testament si numai acesta.
(Baptistii sanatosi cred ca toata Biblia este Cuvantul lui
Dumnezeu. Dar biserica este institutie
nou testamentala si originea, regulile si practicile bisericii se gasesc in
Noul Testament – editorul.)
6.
Membrii ei:
numai credinciosii mantuiti prin har, nu prin fapte; mantuiti prin puterea
regeneratoare a Duhului Sfant.
7.
Cerintele
ei: pentru intrarea in sanul bisericii, credinciosii sunt botezati prin
scufundare, apoi urmeaza ascultarea, supunerea si credinciosia fata de toate
legile din Noului Testament.
8.
Biserici
locale - separate intre ele si independente in executarea legilor si a
disciplinei, precum si a responsabilitatilor lor fata de Dumnezeu - dar cooperand
in lucrare.
9.
Separarea
absoluta a bisericii fata de stat.
10.
Libertatea religioasa absoluta pentru toti.
Lista partiala a cartilor folosite in
pregatirea
materialului din “Urma sangelui”
History
of The Baptists in Virginia (Istoria baptistilor din Virginia), de Robert B.
Semple
Baptist Succession (Succesiunea baptista), de D. B.
Ray
Baptists
in Alabama (Baptistii din Alabama), de Hocomb
History
of the Huguenots (Istoria hughenotilor), de Martin
Fifty
Years Among the Baptists (Cincizeci de
ani printre baptisti), de David Benedict
Fox’s
Book of Martyrs (Cartea martirilor de Fox), de John Fox
My
Church (Biserica mea), de J. B. Moody
The
World’s Debt to the Baptists (Datoria lumii fata de baptisti), de J. W. Porter
Church
Manual (Manualul bisericii), de J. M. Pendleton
Evils
of Infant Baptism (Greseli ale botezului copiilor), de R.B.C. Howell
Reminiscences,
Sketches and Addresses (Reminiscente, schite si adrese), de Hutchison
A
Short History of the Baptists (O scurta istorie a baptistilor), de Vedder
The
Struggle for Religious Liberty in Virginia (Lupta pentru libertate religioasa in
Virginia), de James
The
Genesis of American Anti-Missionism (Geneza
antimisionarismului american), de Carroll
The
True Baptist (Adevaratul baptist), de A. Newton
The
Baptists in America (Baptistii in America), de Cox si Holey
A
Guide to the Study of Church History (Un ghid al studierii istoriei bisericii),
de McGlothlin
Baptist
Principles Reset (Reasezarea principiilor baptiste), de J.B. Jeter
Virginia
Presbyterianism and Religious Liberty in Colonial and Revolutionary Times
(Prezbiterianismul din Virginia si libertatea religioasa in timpurile coloniale
si revolutionare), de Johnson
Presbyterianism
300 Years Ago (Prezbiterianismul acum 300 de ani), de Breed
History
of the Presbyterian Church of the World (Istoria Bisericii Prezbiteriene a
lumii), de Reed
Catholic
Belief (Credinta catolica), de Bruno
Campbellism
Examined (Campbellismul examinat), de J.B. Jeter
History
of the Baptists in New England (Istoria
baptistilor din Noua Anglie), de Burrage
History
of Redemption (Istoria rascumpararii), de Edwards
Principles
and Practices of Baptist Churches (Principii si practici ale bisericilor
baptiste), de Francis Wayland
History
of the Liberty Baptist Association of North Carolina (Istoria Comunitatii
Baptiste „Libertatea” din Carolina de Nord), de Sheets
Baptism
(Botezul), de Alexander Carson
History
and Literature of the Early Churches (Istoria si literatura bisericilor
timpurii), de Orr
History
of Kentucky Baptists (Istoria baptistilor din Kentucky), de Spencer
Baptist
History (Istoria baptistilor), G. Orchard
Baptist
Church Perpetuity (Perpetuitatea bisericii baptiste); de W. A. Jarell
Disestablishment
(Destabilirea), de Harwood
Progress
of Baptist Principles (Progresul principiilor baptiste), de Curtis
Story
of the Baptists (Povestire despre baptisti), de Cook
Romanism
in Its Home (Romanismul la el acasa), de Eager
Americanism
Against Catholicism (Americanismul impotriva catolicismului), de Grant
The
Faith of Our Fathers (Credinta parintilor nostri), de Cardinalul Gibbons
The
Faith of Our Fathers Examined (Credinta parintilor nostri examinata), de
Stearns
The
Story of Baptist Missions (Povestirea misiunilor baptiste), de Hervey
Baptism
(Botezul), de Conant
Christian
„Baptism” („Botezul” crestin), de Judson
Separation
of Church and State in Virginia (Separarea bisericii de stat in Virginia), de
Eckenrode
The
Progress of Religious Liberty (Progresul
libertatii religioase ), de Schaff
Doctrines
and Principles of the Methodist Episcopal Church (Doctrinele si principiile Bisericii
Episcopale Metodiste)
The
Churches of Piedmont (Bisericile din Piedmont), de Peter Alix
The
History of the Waldenses (Istoria waldenzilor),de Muston
The
History of Baptists (Istoria baptistilor), de Isaac Backus
The
Ancient Waldenses and Albigenses (Vechii waldenzi si albigenzi), de Faber
History
of the Waldenses of Italy (Istoria waldenzilor din Italia), de Combs
History
of the Baptists (Istoria baptistilor), de David Benedict
Baptist
Biography (Biografia baptista), de Graham
Early
English Baptists (Baptistii englezi timpurii), de Evans
History
of the Welsh Baptists (Istoria baptistilor galezi), de J. Davis
Baptist
History (Istoria baptista), de J.M. Cramp
A
History of the Baptists (Istoria baptistilor), de John T. Christian
A
Plea for the Cumberland Presbyterian Church (Un pretext pentru Biserica
Prezbiteriana „Cumberland”), de Jones
Religions
of the World, An Anthology (Religiile lumii, o antologie)
History
of the Reformation in Germany (Istoria Reformei in Germania), de Ranke
Church
History (Istoria bisericii), de Kurtz
Constitution
of the Presbyterian Church in the U. S.
A. (Constitutia Bisericii Prezbiteriene in
S.U.A.)
Doctrines
and Disciplines, African Methodist Episcopal Church (Doctrine si discipline,
Biserica Episcopala Metodista Africana), de Emory
Church
History (Istoria bisericii), de William Jones
History
of the Christian Religion and Church (Istoria religiilor crestine si a
bisericii), de Neander
Ecclesiastical
History (Istoria eclesiastica), de Johann Laurenz Mosheim
History
of Christian Church (Istoria bisericii crestine), de Gregory
History
of the Church (Istoria bisericii), de Waddington
Handbook
of Church History (Ghid al istoriei bisericii), de Green
Manual
of Church History (Manual al istoriei bisericii), de Newman
History
of Anti-Pedo Baptism (Istoria anti-botezului copiilor), de Newman
Catholic
Encyclopedia, (16 volumes) (Enciclopedia catolica, 16 volume)
The
Baptist Encyclopedia (Enciclopedia baptista), de William Cathcart
Encyclopedia
of Religious Knowledge (Enciclopedia cunostintei religioase), de Brown
Encyclopedia
Britannica (Enciclopedia britanica)
Origin
of Disciples (Originea ucenicilor), de Whittsitt
Schaff-Herzogg
Encyclopedia of Religious Knowledge (Enciclopedia Schaff-Herzogg a cunostintei
religioase)
Baptist
History (Istoria baptista), de
Shackleford