Titlu
Original: Particular Redemption
Predică
ţinută la data de 28 februarie 1858 de către
Charles
Haddon Spurgeon, la
„Music Hall”, Royal Surrey Gardens, London,
England
Domnule, spune-ne, pentru cine a murit
Cristos?
De Charles Haddon Spurgeon
„Pentru ca nici Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca,
ci El sa slujeasca si sa-si dea viata ca rascumparare pentru multi.”
(Matei 20:28)
Din prima clipa cand am primit insarcinarea de a trece la acest amvon,
predicand in aceasta sala, congregatia mea a presupus prezenta unei multimi
neobisnuite, persoane adunate de pe toate strazile orasului pentru a asculta
Cuvantul. Am fost un simplu evanghelist,
predicand Evanghelia celor care n-au mai auzit-o niciodata. Prin harul lui Dumnezeu a avut loc cea mai
minunata schimbare, si acum, in loc de a avea o „invalmaseala” de oameni adunati
impreuna, congregatia mea a devenit una bine asezata, la fel ca a oricarui alt
slujitor din intreaga Londra. De la
acest amvon pot vedea infatisarea prietenilor mei, oameni care au ocupat aceleasi
locuri, cat mai aproape posibil, in decursul acestor multe luni, si de asemenea
am privilegiul si placerea de a sti ca o mare parte din ei, cu siguranta trei patrimi
din cei care se aduna impreuna, nu sunt persoane conduse aici de curiozitate,
ci sunt ascultatorii mei constanti.
De asemenea observati modul in care caracterul meu a fost schimbat. Pornind de la a fi un evanghelist, am acum insarcinarea
de a deveni pastorul vostru. Odinioara
erati un grup amestecat, adunati pentru a ma asculta, iar acum suntem legati impreuna
de funiile iubirii. Prin unirea noastra
am crescut in ceea ce priveste dragostea si respectul reciproc, si acum voi ati
devenit oile de pe pasunea mea si membrii
turmei mele, iar eu am acum privilegiul de a-mi asuma slujba de pastor in
locul acesta, si de asemenea in capela unde slujesc seara. Ma gandesc ca, din vreme ce atat congregatia
cat si slujba s-au schimbat, invatatura insasi ar trebui sa sufere o schimbare,
provocand astfel judecata fiecaruia.
Dorinta mea a fost aceea de a ma adresa voua, pornind de la adevarurile incepatoare
ale Evangheliei, si doar uneori, in acest loc, am incercat sa patrundem impreuna
in lucrurile adanci ale lui Dumnezeu. Un
text pe care l-am considerat potrivit pentru congregatia careia ma adresez
seara, nu ar fi constituit subiectul discutiei din dimineata aceasta, in acest
loc. Sunt multe doctrine inalte si
tainice, pe care am avut adesea oportunitatea sa le studiez pentru mine, si pe
care nu am avut libertatea de a le prezenta aici, deoarece v-am considerat o
multime de oameni adunati impreuna ocazional, pentru a asculta Cuvantul.
Dar acum, avand in vedere ca circumstantele sunt schimbate, invatatura de
asemenea va fi schimbata. Nu ma voi mai
limita de acum la doctrina credintei, ori la invatatura despre botezul
credinciosului, nu voi mai zabovi la suprafata lucrurilor, ci voi avansa, dupa
calauzirea lui Dumnezeu, intrand in acele lucruri care stau la baza religiei pe
care o indragim atat de mult. Nu ma voi
rusina predicandu-va doctrina suveranitatii divine a lui Dumnezeu; nu voi sovai
sa predic fara rezerve sau ocolisuri doctrina alegerii. Nu-mi va fi teama sa prezint marele adevar al
perseverentei sfintilor, si nu voi ascunde adevarul neindoielnic al Scripturii,
chemarea eficace a alesilor lui Dumnezeu; voi incerca, cu ajutorul lui
Dumnezeu, sa nu va ascund nimic, voua, celor care ati devenit turma mea. Vazand acum ca multi dintre voi „ati gustat intr-adevar
ca bun este Domnul”, ne vom stradui sa parcurgem intreg sistemul doctrinelor
harului, pentru ca sfintii sa fie astfel edificati in credinta lor sfanta.
Voi incepe in aceasta dimineata cu doctrina rascumpararii. „...El
si-a dat viata ca rascumparare pentru multi.” Doctrina rascumpararii
este una dintre cele mai importante doctrine ale sistemului credintei. O greseala
in acest punct va conduce in mod inevitabil la o greseala in ceea ce priveste intreg
sistemul credintei noastre.
Acum, sunteti constienti ca exista diferite teorii ale rascumpararii. Toti crestinii sustin ca Domnul Cristos a
murit pentru a rascumpara, dar nu toti crestinii invata aceeasi rascumparare. Diferenta dintre noi consta atat in modul in
care intelegem natura ispasirii, cat si in planul rascumpararii. De exemplu, Arminienii sustin ca Cristos,
atunci cand a murit, nu a murit cu intentia de a salva vreun anume individ, ci
ei invata ca moartea lui Cristos, in mod cert, nu asigura in ea insasi mantuirea
vreunei fiinte umane. Ei cred ca Domnul
Cristos a murit pentru a face posibila mantuirea tuturor oamenilor, dar
printr-o alta actiune, oricare om doreste poate obtine viata vesnica; pentru a
fi consecventi, ei sunt obligati sa sustina ca, daca vointa omului nu renunta
la pacat si nu se supune harului, atunci ispasirea infaptuita de Cristos ar fi
inutila.
Ei sustin ca nu a existat nici o particularitate sau unicitate in moartea
lui Cristos. Conform opiniei lor,
Cristos a murit in egala masura pentru Iuda care a ajuns in iad, ca si pentru
Petru care a ajuns in Rai. Ei cred ca
pentru cei care sunt aruncati in focul cel vesnic a existat o rascumparare la
fel de autentica si de reala ca pentru cei care acum stau inaintea tronului
Celui Prea-Inalt.
Acum, noi nu credem asa ceva. Noi
sustinem ca Cristos, atunci cand a murit, a avut in vedere un obiectiv, si acel
obiectiv va fi indeplinit, cu cea mai deplina certitudine si fara nici un
dubiu. Noi apreciem obiectivul mortii
lui Cristos dupa efectele pe care aceasta le-a avut. Daca cineva ne intreaba: „Ce a urmarit
Cristos sa realizeze prin moartea Sa?” noi ii vom raspunde prin alta intrebare si
anume: „Ce a facut Cristos, sau ce va face Cristos prin moartea Sa?” Deoarece
noi declaram ca masura efectului iubirii lui Cristos reprezinta si masura
obiectivului ei. Astfel noi nu ne putem
permite a ne insela ratiunea, crezand ca intentia Dumnezeului Atotputernic ar
putea fi frustrata, sau ca planul unei lucrari atat de marete cum este rascumpararea
ar putea cumva sa fi esuat in atingerea tintei.
Noi sustinem – si nu ne temem sa spunem, ca noi credem – ca Cristos a
venit in aceasta lume cu intentia de a mantui „o multime pe care nici un om n-o
poate numara” si credem, ca efect al acestui fapt, ca fiecare persoana pentru
care El a murit, trebuie, fara nici o urma de indoiala, sa fie curatita de pacat,
si sa stea, spalata in sange, inaintea Tronului Tatalui.
Noi nu credem ca Cristos a efectuat o ispasire efectiva pentru aceia care
sunt condamnati pe vecie; nu indraznim sa gandim ca sangele lui Cristos a fost
varsat vreodata cu intentia de a-i mantui pe aceia de care Dumnezeu stia
dinainte ca nu vor putea fi mantuiti, si a unora care erau chiar in iad cand
Cristos, conform socotelii unora, a murit ca sa-i salveze.
Tocmai am declarat aici teoria noastra privind Rascumpararea, si am punctat
diferentele care exista intre doua mari grupari existente in Biserica crestinilor
declarati. Ceea ce va urma reprezinta
efortul meu de a va arata maretia rascumpararii infaptuite de Domnul Isus
Cristos, si facand acest lucru, nadajduiesc ca voi fi capacitat de Duhul lui Dumnezeu,
sa va prezint in intregime maretul sistem al rascumpararii, in asa fel incat sa
fie inteles de fiecare din noi, chiar daca nu toti il putem primi. Iata de ce trebuie sa retineti acest lucru in
minte, si anume ca unii din voi, poate, vor fi gata sa combata lucrurile pe
care eu le voi afirma, insa amintiti-va ca aceste dispute nu ma vor impiedica in
nici un fel; deoarece eu voi invata in orice vreme acele lucruri pe care le sustin
a fi adevarate, fara a cere ingaduinta sau a ma impiedica de nici un om in viata. Voi aveti aceeasi libertate sa actionati la
fel in locurile voastre, si sa predicati propriile voastre opinii in adunarile
voastre, la fel cum eu imi cer dreptul de a le predica pe ale mele, in intregime
si fara nici o ezitare.
Cristos Isus si-a dat „...viata ca rascumparare pentru multi”; si prin
acest pret de rascumparare platit, El a infaptuit pentru noi o rascumparare mareata. Voi incerca acum sa evidentiez maretia aceste
rascumparari, masurand-o in cinci moduri.
Vom observa impreuna maretia ei, mai intai de toate privind la
gravitatea propriei noastre vinovatii, din care El ne-a eliberat; in al doilea
rand, vom aprecia masura Rascumpararii Sale prin prisma strictetii dreptatii
divine; o vom masura privind la pretul pe care El l-a platit, luand in
considerare suferinta pe care a indurat-o, iar mai apoi o vom aprecia nespus,
privind la eliberarea pe care El ne-a adus-o, iar in final, vom incheia remarcand
numarul mare de oameni pentru care aceasta rascumparare este infaptuita, acei
care in textul nostru sunt descrisi ca fiind „multi”.
I. In primul rand, abia atunci vom intelege
ca Rascumpararea infaptuita de Cristos nu reprezinta ceva neinsemnat, CAND O
VOM COMPARA CU PACATELE NOASTRE.
Fratii mei, pentru o clipa doar, priviti spre „gaura gropii din care ati
fost scosi, priviti spre stanca din care ati fost ciopliti” (Isaia 51:1). Voi care ati fost spalati, curatiti si sfintiti,
opriti-va pentru o clipa si priviti inapoi la starea voastra de nestiinta de la
inceput; la pacatele in care v-ati balacit odinioara, la pacatele pe care cu
graba le faceati, la razvratirea voastra continua impotriva lui Dumnezeu, in
care obisnuiati sa traiti. Un singur pacat
poate ruina pentru totdeauna un suflet; si mintea umana nu poate cuprinde
infinitatea raului care zace in maruntaiele unui singur pacat. Exista o vina infinita, care se asterne peste
o singura nelegiuire, impotriva maiestatii Cerului. Astfel incat, daca tu si cu mine am fi pacatuit
doar o singura data, nimic altceva decat o ispasire – infinita ca valoare, ar
putea vreodata sa spele pacatul acesta si sa faca ispasire pentru el. Dar spune-mi, a fost o singura data cand eu si
tu am pacatuit? Nu, fratii mei, ci
nelegiuirile pe care noi le-am facut sunt mai numeroase decat firele de par de
pe capul nostru; si ne-au biruit decisiv.
Am putea de asemenea incerca sa numaram boabele de nisip de pe tarmul marii,
sau picaturile care adunate impreuna formeaza oceanul, in incercarea noastra de
a numara faradelegile care ne-au marcat vietile. Haideti sa ne intoarcem impreuna la perioada
copilariei noastre. Cat de timpuriu am inceput
sa pacatuim! Cum am trait in neascultare
de parinti si inca de pe atunci am invatat sa facem din gura noastra un cuib de
minciuni! Cat de plini de rautate si
neascultare am fost in copilaria noastra!
Incapatanati si capriciosi, am preferat sa umblam pe propriile noastre cai,
izbucnind cu salbaticie impotriva oricaror limite pe care parintii nostri
evlaviosi ni le-au impus. Nici macar tineretea nu ne-a putut
trezi. Cu salbaticie, am ajuns multi
dintre noi sa ne aruncam in valtoarea dansului nelegiuirii. Am ajuns sa fim primii in ce priveste
nelegiuirea, si nu numai ca am pacatuit noi insine, dar i-am invatat si pe altii
cum sa pacatuiasca.
Cat despre maturitatea voastra, voi cei care ati ajuns in floarea vietii,
voi poate ca in aparenta sunteti mai treji, si intr-o anumita masura s-ar putea
sa fiti chiar liberi de mofturile tineretii voastre; Vai insa, cat de putin s-a
imbunatatit acel om vechi! Daca harul
suveran al lui Dumnezeu nu ne-a innoit viata, acum nu suntem cu nimic mai buni
decat la inceput; si chiar daca El a lucrat in viata noastra, mai raman inca pacate
de care trebuie sa ne pocaim, pentru care sa muscam tarana, sa aruncam cenusa
pe capetele noastre si sa strigam: „Necurat!
Necurat!”
Treziti-va si voi care va odihniti intinsi pe propta data, de varsta voastra
inaintata, care va rezemati obositi pe
baston, sprijinul varstei voastre inaintate; sau nu mai aveti nici un pacat
care sa fie agatat de haina voastra?
Sunt vietile voastre tot atat de albe ca firele albe care va incoroneaza
capetele? Nu mai simtiti cum nelegiuirea
va murdareste mansetele hainei, stricandu-i imaginea impecabila? Cat de des va afundati acum in mocirla, pana
cand chiar hainele de pe voi ajung sa va deteste? Indreptati-va privirile inapoi inspre cei saizeci,
saptezeci, optzeci de ani, timp in care Dumnezeu v-a crutat vietile; ati putea
voi pentru o clipa, a va gandi sa va numarati nelegiuirile voastre,
incalculabil de multe, sau sa apreciati cat de grele sunt pacatele pe care le-ati
comis?
O, voi stele ale cerului! Pot
astronomii masura distanta pana la voi si pot ei spune cat de inalte sunteti? Dar, oh, vai!
Voi pacate ale omenirii! Voi intreceti
toate masurile! O, voi cei mai inalti
munti! Camara vanturilor si locul unde
ia nastere furtuna! Omul se poate catara
pe inaltimile voastre si poate sta pe zapezile voastre, minunandu-se; dar voi, inaltimi
ale pacatului! Voi turnuri mai inalte
decat gandurile noastre; voi adancimi ale nelegiuirii! Sunteti mai adanci decat ar indrazni imaginatia
noastra sa se cufunde.
Ma acuzati ca defaimez natura umana?
Aceasta pentru ca nu o cunoasteti.
Daca Dumnezeu v-ar descoperi voua insiva adancurile inimii voastre, mi-ati
fi martori, ca, departe de a exagera cand spun aceasta, cuvintele mele saracacioase
au esuat in a descrie disperarea rautatii noastre. Ah!
Daca am putea privi fiecare din noi inlauntrul inimilor noastre astazi –
daca ochii nostri ar putea sa priveasca in interior, pentru a putea vedea rautatea
crestata cu o penita de diamant pe inima
noastra de piatra, am spune atunci predicatorului, ca oricum ar portretiza si
descrie ticalosia vinovatiei noastre, nu poate cu nici un chip sa exagereze.
Cat de mareata atunci, iubitii mei, trebuie sa fie rascumpararea lui
Cristos; cand El ne-a salvat de toate aceste pacate! Insa oamenii pentru care a murit Isus, oricat
de mari ar fi pacatele lor, atunci cand aceastia cred, sunt justificati fata de
toate nelegiuirile lor. Cu toate ca, se
poate sa fi fost cufundati in toate viciile si placerile carnale imbiate de
Satan, si pe care firea umana le poate comite, acum, odata crezand, toata vina
lor este stearsa. Si chiar daca anii,
unul dupa altul, i-ar fi innegrit tot mai mult, pana acolo incat pacatul i-a patat
in intregime, intr-un singur moment al credintei, in clipa triumfala a increderii
in Cristos, mareata rascumparare inlatura vina numerosilor ani.
Si mai mult, daca ar fi posibil ca toate pacatele pe care oamenii le-au comis, in gand, in vorba sau fapta,
de cand au fost create lumile sau a inceput timpul, sa fie toate adunate asupra
unui singur om - marea rascumparare este atotsuficienta pentru a indeparta
toate aceste pacate, si a-l face pe pacatos mai alb decat zapada.
Oh! cine poate masura inaltimea atot-suficientei Mantuitorului? Intai, spuneti-mi cat de inalt este pacatul,
iar mai apoi aduceti-va aminte ca la fel cum potopul din vremea lui Noe a
acoperit cei mai inalti munti, tot asa, potopul rascumpararii lui Cristos
acopera muntii pacatelor noastre. In curtile
Cerului sunt astazi oameni care odata au fost ucigasi, hoti, betivi, curvari,
blasfematori si persecutori; dar au fost spalati – au fost sfintiti. Intrebati-i de unde au dobandit stralucirea
hainelor lor, si unde au primit ei curatia, si ei va vor raspunde-n cor, intr-o
suflare, ca si-au spalat hainele, facandu-le
albe in Sangele Mielului. O, voi, constiinte
zbuciumate! O voi care sunteti ingrijorati
si greu impovarati! O, voi care va tanguiti
din pricina pacatului! Mareata rascumparare
care va este proclamata este atot-suficienta pentru nevoile voastre, si chiar
daca pacatele voastre intrec in numar stelele care decoreaza cerul, exista o
ispasire facuta pentru toate – un rau care poate sa le inunde in intregime, indepartandu-le
pe vecie. Aceasta este, asadar, prima masura
a ispasirii – marimea propriei noastre vinovatii.
II. Acum, in al doilea rand, trebuie
sa apreciem cat de mare este Rascumpararea, privind la strictetea DREPTATII
DIVINE.
„Dumnezeu este Dragoste”, intotdeauna iubind; insa urmatoarea mea propozitie
nu se interfereaza deloc cu aceasta prima afirmatie. Dumnezeu este cu strictete drept, de o
severitate inflexibila in relatiile Sale cu omenirea. Dumnezeul Bibliei nu este Dumnezeul rasarit
din imaginatia vreunui om, un Dumnezeu care se gandeste atat de putin la pacat,
incat il trece cu vederea fara a-l pedepsi in vreun fel. Nu este nici Dumnezeul omului care isi
imagineaza ca nelegiuirile noastre sunt niste lucruri atat de neinsemnate, atat
de marunte, incat Dumnezeu doar le face cu ochiul, ingaduindu-le sa moara in
uitare. Nu; Iehovah, Dumnezeul lui
Israel, a declarat despre Sine Insusi, „Domnul, Dumnezeul tau, este un Dumnezeu
gelos” (Deuteronom 6:15); El Insusi declara: „Nu voi ierta pe cel vinovat”
(Exod 23:7) si „Sufletul care pacatuieste, acela va muri” (Ezechiel 18:20). Invatati,
prieteni, sa priviti
Imi veti spune, poate, ca acest atribut a lui Dumnezeu este rece, dur si
sever. Nu sta in putinta mea de a
controla ce spuneti despre El, insa El ramane adevarat. Acesta este Dumnezeul Bibliei; si in ciuda
faptului ca noi repetam ca El este dragoste, trebuie sa intelegem ca acest adevar
nu se ridica deasupra celui care afirma ca El este plin de dreptate, deoarece
orice lucru bun este intalnit in Dumnezeu, fiind adus la desavarsire; astfel incat,
in timp ce dragostea tinde sa-i consume indurarea, dreptatea conduce la strictetea
inflexibilitatii in El. El nu are coborasuri
sau devieri in caracterul Sau, nici un atribut atat de predominant incat sa
umbreasca un altul. Dragostea se desfasoara
astfel deplin nestingherita, iar dreptatea la randul ei nu are limite mai inguste
decat dragostea Sa.
Oh, iubitii mei! ganditi-va atunci,
cat de mareata a fost substitutia lui Cristos, atunci cand a impacat dreptatea
lui Dumnezeu pentru toate pacatele poporului Sau. Pentru pacatul omului Dumnezeu cere pedeapsa
vesnica, si Dumnezeu a pregatit un iad in care ii arunca pe aceia care au mor
nepocaiti. Ah! fratii mei, va puteti gandi cat de mareata a
fost substitutia ispasitoare care a fost facuta in locul acestei agonii pe care
Dumnezeu ar fi aruncat-o asupra noastra, daca nu ar fi turnat-o El Insusi
asupra lui Cristos?
Uitati-va! Uitati-va! Uitati-va cu luare aminte printre umbrele
care ne despart de lumea spiritelor, si priviti acea casa a necuratiei, pe care
oamenii o numesc iad! Nu veti fi in
stare sa urmariti privelistea aceea.
Aduceti-va aminte ca in acel loc sunt spirite care platesc pentru vecie,
in fata dreptatii divine, insa chiar daca unele din ele au stat acolo de peste
4.000 de ani, inghititi de flacari, nu sunt cu nimic mai aproape de a scapa decat
in clipa cand chinul a inceput; si chiar atunci cand vor trece de zece mii de
ori cate zece mii de ani, ele tot nu vor fi platit inaintea lui Dumnezeu pentru
vina lor, mai mult decat au facut-o pana acum.
Puteti voi acum sa pricepeti cat de mareata este mijlocirea Mantuitorului
vostru, atunci cand El a platit datoria voastra, si a platit-o pe toata, in
acelasi timp, pentru ca astfel poporul lui Cristos sa nu mai ramana nici macar
cu un „banut” dator Dumnezeului lor; ramanand insa datoria iubirii. Credinciosul nu mai este astfel dator cu
nimic dreptatii lui Dumnezeu, cu toate ca la inceput el era atat de indatorat incat
n-ar fi ajuns vesnicia pentru a plati totul, dar intr-o clipa Cristos a platit
totul, astfel incat omul care crede este cu desavarsire justificat fata de
orice vina si eliberat de orice pedeapsa, prin ceea ce Isus a facut. Ganditi-va acum, cat de mareata este ispasirea
Sa daca El a infaptuit toate acestea.
Trebuie insa sa ma opresc aici, pentru a face o afirmatie. Exista momente cand Dumnezeu – Duhul Sfant
descopera oamenilor strictetea dreptatii Sale in propriile lor constiinte. Este astazi prezent aici, un om care nu
demult a fost strapuns in inima de simtamantul pacatului. Odinioara era un om „liber”, libertin, in
robie fata de nimic; dar acum sageata Domnului a patruns cu tarie in inima lui,
iar acum a ajuns intr-o robie mai rea chiar decat cea a Egiptului. L-am intalnit astazi si el imi spune ca vinovatia
sa il vaneaza oriunde ar merge. Sclavul
negru, care se conduce dupa steaua polara, poate evada din funiile crude ale stapanului
sau, alergand intr-un alt loc unde ar putea trai liber; dar omul nostru simte ca
de-ar strabate intreaga lume, tot n-ar putea scapa de vina. Acela care a fost legat cu multe lanturi
poate gasi o unealta care sa-l dezlege si sa-i aduca eliberare, dar acest om iti
va spune ca a incercat rugaciuni, lacrimi si fapte bune deopotriva, dar nu
poate scapa de lanturile care-i cuprind incheietura mainilor; el continua a se
simti un pacatos pierdut, iar eliberarea sa, indiferent ce ar face, pare pentru
el imposibila. Captivul din inchisoare
este uneori liber in gandurile lui, chiar daca nu cu trupul, in duhul sau el
zburda prin zidurile inchisorii, inaltandu-se spre stele, liber ca vulturul
care nu este sclavul vreunui om. Insa
acest om este prizonier al gandurilor sale, nu se poate gandi la nimic stralucitor
si vesel. Sufletul sau este decazut impreuna
cu el; fierul i-a patruns duhul, suferind nespus. Intemnitatul isi uita uneori, in somn,
sclavia, dar acest om nu poate dormi; noaptea viseaza la iad, iar ziua i se
pare ca-l simte, iar in inima sa ingroapa un furnal inflacarat, pe care
nicidecum nu-l poate stinge.
O, voi, copii ai suferintei si ai durerii, ceea ce voi simtiti este
dreptatea lui Dumnezeu care va urmareste, si este ferice de voi daca o simtiti,
deoarece acum voua va predic aceasta glorioasa Evanghelie a binecuvantatului
Dumnezeu. Tu esti omul pentru care a
murit Cristos, pentru tine a platit El inaintea dreptatii divine, si acum tot
ceea ce trebuie sa faci pentru a obtine pace in constiinta, este sa spui
adversarului dreptatii care te urmareste, „Priveste acolo! Cristos a murit pentru mine; faptele mele
bune nu te vor opri, lacrimile mele nu te vor imbuna; dar priveste acolo! Acolo sta crucea; acolo atarna Dumnezeul Cel insangerat! Asculta geamatul Sau de moarte! Priveste-L murind! Nu esti inca multumit?” Abia dupa ce ati facut
lucrul acesta, veti avea parte de „pacea lui Dumnezeu, care intrece orice
pricepere, si care va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus, Domnul
vostru” (Filipeni 4:7); si abia atunci veti cunoaste maretia ispasirii Sale.
III. In al treilea rand, putem masura
maretia rascumpararii infaptuite de Cristos, privind
Este imposibil pentru noi sa intelegem cat de grele au fost suferintele Mantuitorului
nostru, insa cateva franturi din acestea ne pot ajuta ca intr-o mica masura sa
pricepem cat de mare a fost pretul pe care El l-a platit pentru noi. O, Isuse, cine-ti va descrie agonia?
„Veniti, voi toate izvoarele, revarsati-va in ochii si mintea mea; veniti si
voi nori si ploaie! Caci jalea mea are
nevoie de toate apele pe care natura le poate da. Fie ca fiecare vena din mine sa cuprinda un rau
intreg, pentru a-mi alimenta ochii.
Ochii mei osteniti de plans; prea ucati pentru mine, daca nu vor obtine
noi canale, provizii noi, pe care sa le mistuie din nou, intelegandu-mi jalea.”
O, Isuse! Tu ai suferit inca de la
nastere, „Om al durerii si obisnuit cu suferinta” (Isaia 53:3). Suferintele au cazut asupra Ta, in ropotul
unei averse continue, pana in acel ultim ceas de intunerec. Atunci, nu printr-o aversa, ci intr-un nor,
torentul si cascada suferintei agoniilor Tale s-au napustit asupra Ta. Priviti-L acolo! Este o noapte rece si inghetata, insa El este
afara. Este noapte; insa El nu doarme,
ci se roaga. Asculta-I gemetele! A luptat vreodata cineva la fel ca El? Mergi si priveste-I fata! A mai fost vreodata portretizata atata
suferinta pe un chip uman, cum ai vazut acolo?
Ii auzi cuvintele? „Sufletul Meu
este cuprins de o intristare de moarte” (Matei 26:38). El se ridica, fiind inconjurat de tradatori si
tarat in departare. Veniti sa pasim in
locul unde chiar atunci a suferit agonia.
O, Doamne! Si ce este ceea ce
vedem? Ce este acesta, care pateaza pamantul? Este sange!
De unde a venit? A avut El vreo
rana care sa sangereze incet in timpul luptei Sale crancene? O, nu!
ci „sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange, care cadeau pe
pamant” (Luca 22:44). O, agonii, care
depasec cuvintele ce va descriu! O,
suferinte, ce nu pot fi cuprinse in cuvinte!
Ce ati putea voi fi, lucrand in trupul binecuvantat al Salvatorului, si
fortand acea sudoare insangerata sa cada de pe intreg trupul Sau?
Acesta este inceputul, primul act al tragediei. Urmati-L plangand, voi, biserica indurerata,
martori fiind la derularea acestei tragedii.
El este haituit pe ulite, este tarat si biciuit de doua ori; El este
adus si condamnat inaintea Sanhedrinului, este batjocorit de Irod, este pus la incercare
de Pilat. Sentinta Lui este pronuntata –
„Sa fie rastignit!” (Matei 27:22). Si
acum tragedia isi atinge varful. Spatele
Sau este dezgolit; iar El legat de stalpul scund, roman; si biciul sangeros ii
cresteaza spatele, sangele-I curgand suvoi ii inroseste spatele – iar mai apoi
o „haina stacojie” (Matei 27:28) care il proclama Imparat al suferintei. Este mai apoi din nou intemnitat, legat la
ochi, lovit, si intrebat: „Prooroceste, cine Te-a lovit?” (Luca 22:64). L-au scuipat in fata; I-au implantat cununa
de spini pe cap, zdrelindu-I tamplele cu ea; iar mai apoi l-au „imbracat intr-o
haina de purpura” (Marcu 15:17) ingenunchind inainte-I si batjocorindu-L. El insa sta in liniste deplina si nu raspunde
un cuvant „Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc” (Isaia
53:7), ci s-a supus pe Sine, Aceluia pe care a venit sa-L slujeasca.
Iar acum, ei il smucesc din nou, batjocorindu-L si razand de El, Il poarta
dintr-un loc in altul, gonindu-l pe strazi.
Infometat, datorita postului Sau continuu, si intristat in propriul Sau
duh, se clatina sub propria Sa cruce.
Voi fiice ale Ierusalimului! El
se prabuseste pe strazile voastre. Ei il
ridica iar; punandu-I crucea pe umerii altuia, si din nou il obliga sa mearga inainte,
probabil cu multe impunsaturi de suliti, pana cand El ajunge la dealul condamnarii. Soldatii duri il imbrancesc, trantindu-L la pamant,
pe spate; iar lemnul transversal e asezat sub El, iar mainile-I intinse pentru
a dobandi distanta necesara, piroanele sunt apucate, patru ciocane deodata fac
sa patrunda patru piroane, in locuri dintre cele mai sensibile ale trupului Sau;
iar mai apoi El zace acolo, deasupra propriului Sau loc de executie, murind pe
cruce. Dar inca nu s-a terminat. Crucea este ridicata de soldatii cruzi;
deoarece este pregatita o groapa speciala pentru ea. Este adusa inspre margine, iar ea cade izbindu-se de fundul gropii; iar ei umplu mai
apoi locul acela cu pamant; si iat-o stand acolo.
Insa priviti la trupul frant al Salvatorului, cum tremura acolo! Fiecare os a fost miscat din propria-i incheietura
cand crucea s-a izbit de fundul gropii!
Cum suspina El acolo! Cum respira
de greu! Si cum plangea! Insa mai mult decat atat, ascultati-I strigatul
in agonie: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” O, soare,
nu e de mirare ca ti-ai intors privirea, incetand a mai privi la o fapta atat
de cruda! O, stancilor! Nu e de mirare ca v-ati topit, plangand cu
mila in inimile voastre, atunci cand Creatorul vostru a murit! Nimeni nu a suferit ca omul acesta. Chiar moartea insasi a fost induiosata si multi
din cei ce erau in morminte au inviat si s-au intors in cetate.
Acestea toate insa au fost in exterior.
Insa credeti-ma, fratilor, in interior I-a fost cu mult mai greu. Ceea ce Mantuitorul a suferit in trupul Sau
este nimic in comparatie cu suferinta de care a avut parte in sufletul Sau. Nu puteti intelege, si nici eu nu va pot
ajuta sa intelegeti suferinta Sa interioara.
Presupuneti pentru un moment (repetand aici o propozitie pe care adesea
o folosesc), presupuneti ca un om a ajuns in iad, si toata suferinta sa vesnica
ar fi condensata intr-un singur ceas, iar mai apoi, intreaga suferinta aceasta
ar fi inmultita cu numarul tuturor celor mantuiti, numar care intrece
capacitatea umana de intelegere. Puteti
sa va imaginati tumultul intregii suferinte pe care intreg poporul lui Dumnezeu
ar fi experimentat-o, daca ei ar fi fost condamnati pentru eternitate? Si acum amintiti-va ca Cristos a trebuit sa
sufere echivalentul intregului iad, al tuturor celor pe care El i-a rascumparat. Nu pot explica acest gand mai bine decat
folosind aceasta expresie (pe care adesea o repet): Se pare ca, daca intreg
iadul ar fi fost pus in paharul Sau, el ar fi luat paharul, si „printr-o singura
inghititura a iubirii, ar fi golit paharul condamnarii”. Astfel incat n-a mai ramas
nimic de indurat pentru poporul Sau din toata suferinta si chinurile
iadului. Nu spun ca El a suferit aceeasi
pedeapsa, ci echivalentul pentru toate acestea, impacandu-L pe Dumnezeu pentru
toate pacatele poporului Sau, dandu-i, in consecinta, un echivalent pentru intreaga
lor pedeapsa. Oare suntem noi capabili,
acum, sa visam, sa ne gandim la cat de mareata este rascumpararea infaptuita de
Domnul nostru Isus Cristos?
IV. Voi fi mai scurt in ceea ce
priveste urmatorul aspect. A patra
modalitate de a masura suferintele Mantuitorului este aceea de a le calcula alaturi
de GLORIOASA ELIBERARE PE CARE EL A INFAPTUIT-O
Ridica-te, credinciosule, stai ferm in locul tau si fi astazi martor al
lucrurilor marete pe care Domnul le-a facut pentru tine! Da-mi voie sa le prezint eu pentru tine. Voi spune intr-un cuvant ceea ce tu si cu
mine am experimentat. Odinioara sufletul
meu era impovarat de pacat; eram razvratit impotriva lui Dumnezeu, nelegiuit
din cale-afara. Terorile legii au ajuns
sa ma apese greu; iar suferintele convingerii de pacat ma loveau. Am inteles ca sunt vinovat. Am privit apoi
In final, ochii mei s-au indreptat inspre acel cuvant dulce care spune:
„...sangele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7). Am luat acest text in camaruta
mea, sezand acolo si cugetand. L-am vazut
pe Cel care atarna pe cruce. Era Domnul
meu Isus. Era acolo cununa de spini, si
tot acolo erau insemnele suferintei Sale inegalabile si incomensurabile. Am privit
„Cu nimic in maini, nu vin
Doar de crucea Sa ma tin
Dezgolit privesc
Neajutorat, eu vin, de
Indurare, Har Ceresc,
Negru de pacat cum sunt, in fantana
Sa m-arunc,
Spala-ma Isuse sfant, sau in moarte
ma afund!”
Iar acum, tu, credinciosule, ar trebui sa povestesti restul. In momentul in care ai crezut, povara s-a
rostogolit de pe umerii tai, iar tu ai devenit usor ca aerul. In loc de intunerec, ai primit lumina; si in
loc de hainele grele ale robiei, ai primit roba slavei. Cine ar putea descrie bucuria ta, incepand
din acel moment? Ai inceput sa canti pe
pamant imnuri din Ceruri, si in sufletul tau cuprins de pace ai anticipat
eternul Sabat al celui care a fost rascumparat.
Fiindca ai crezut, ai intrat in odihna aceasta (Evrei 4:3). Da!
Spune intregii lumi, ca toti cei care cred, prin moartea lui Isus sunt
socotiti neprihaniti de toate lucrurile de care nu au putut fi eliberati de
faptele legii. Spune si Cerului, ca
nimeni nu poate sa-i invinuiasca cu nimic pe alesii lui Dumnezeu. Spune intregului Pamant, ca rascumparatii lui
Dumnezeu sunt eliberati de orice pacat in ochii lui Iehova. Si lasa sa se stie si in iad, ca alesii lui
Dumnezeu nu vor ajunge niciodata acolo, deoarece Cristos a murit pentru ei, si
cine-i mai poate astfel condamna? Trec insa
mai departe acum, grabindu-ma sa ajung la acest ultim punct, care e mai dulce
decat toate. Isus Cristos, ne spune
textul nostru, a venit in aceasta lume „sa-si dea viata ca rascumparare pentru
multi” (Matei 20:28).
V. Maretia Rascumpararii infaptuite
de Cristos, poate fi masurata PRIVIND
Sunt nevoit sa revin la acest punct controversat. Ni se spune adesea (ma refer acum la aceia
dintre noi, carora oamenii ne-au dat porecla de Calvinisti – si nu ne simtim
prea rusinati de asta; noi credem de altfel despre Calvin1, ca a cunoscut mai multe despre Evanghelie
decat aproape orice alt om neinspirat care a trait vreodata). Noua ni se spune adesea ca limitam rascumpararea
lui Cristos, deoarece afirmam ca Cristos n-a facut ispasire pentru toti
oamenii, altfel, toti ar fi mantuiti.
Replica noastra insa la aceasta acuza este ca nu noi o limitam, ci,
dimpotriva, opozantii nostri. Arminienii
afirma ca Cristos a murit pentru toti oamenii.
Intreaba-i insa ce vor sa spuna prin aceasta. A murit Cristos pentru a face astfel sigura mantuirea
tuturor oamenilor? Ei vor raspunde: „Nu,
cu siguranta, nu.” Sunt obligati sa admita lucrul acesta daca sunt consecventi. Ei spun, „Nu; Cristos a murit ca orice om sa
fie mantuit, daca” – iar mai apoi urmeaza anumite lucruri care conditioneaza mantuirea. Noi spunem atunci, intorcandu-ne la afirmatia
facuta mai sus, si anume: „Cristos nu a murit astfel incat sa asigure fara umbra
de indoiala mantuirea tuturor, nu-i asa?” Iar voi veti raspunde „Asa este”;
sunteti obligati sa dati acest raspuns, deoarece voi credeti ca omul poate,
chiar dupa ce a fost iertat, sa cada din har, iar mai apoi sa piara. Acum, cine sunt aceia care limiteaza moartea
lui Cristos? Oh, voi! Voi sunteti cei care afirmati ca Cristos n-a
murit pentru a asigura in mod infailibil mantuirea nimanui. Ne cerem iertare, daca, atunci cand suntem
acuzati de catre voi ca limitam moartea lui Cristos, noi vom raspunde: „Nu,
dragul meu domn, tu faci lucrul acesta.” Noi afirmam ca Cristos, prin moartea
Sa, a asigurat in mod infailibil si pentru totdeauna, mantuirea unei multimi atat
de mari de oameni incat nici un om n-o poate numara si care, prin moartea lui
Cristos, nu doar ca pot fi salvati, ci sunt salvati, trebuie sa fie salvati, si
nu pot cu nici un chip sa fie panditi de riscul de a deveni altcum, decat mantuiti.”
Poti ramane la ispasirea ta, si chiar sa ti-o pastrezi. Noi niciodata nu vom
renunta la a noastra pentru a ta.
Acum, iubitii mei, cand auziti pe cineva razand si ridiculizand ispasirea
limitata, ii puteti spune urmatoarele: Ispasirea generala se aseamana mult cu
un pod mare si lat, construit doar pana la jumatate; nu trece peste intreg
torentul; este de ajutor doar pentru jumatate din drum; si in mod practic nu
asigura mantuirea nimanui. Acum, cat
despre mine, mai degraba prefer a-mi aseza piciorul pe un pod la fel de ingust
ca cel din Hungerford, dar care, insa, traverseaza raul, decat sa merg pe un
pod care ar fi cat intreg pamantul, dar care nu traverseaza intreg torentul.
Mi se spune ca este de datoria mea sa afirm ca toti oamenii au fost rascumparati,
si mi se mai spune ca exista si o dovada scripturala pentru aceasta: „care S-a
dat pe Sine insusi, ca pret de rascumparare pentru toti: faptul acesta trebuia
adeverit la vremea cuvenita” (1 Timotei 2:6) Acum, acesta pare a fi, un
argument foarte, foarte puternic, de partea opozantilor nostri, insa va invit sa
privim la urmatoarele pasaje: „Fariseii au zis, deci, intre ei: „Vedeti ca nu castigati
nimic: iata ca lumea se duce dupa El!” (Ioan 12:19). A mers intreaga lume dupa
El? „Locuitorii din Ierusalim, din toata
Iudea si din toate imprejurimile Iordanului, au inceput sa iasa la el si, marturisindu-si
pacatele, erau botezati de el in raul Iordan” (Matei 3:5, 6). Au fost, insa, intreg Ierusalimul si toata
Iudeea botezate in Iordan? „Voi, copilasilor,
sunteti din Dumnezeu...” (1 Ioan 4:4), iar mai apoi citim „Stim ca suntem din
Dumnezeu si ca toata lumea zace in cel rau”(1 Ioan 5:19); „toata lumea” inseamna
aici fiecare om? Daca este asa, cum intelegem
ca unii sunt „din Dumnezeu?” Aceste doua expresii: „lumea” si „toti” sunt
folosite in Scriptura ca avand 7 – 8 intelesuri diferite; si in foarte putine
cazuri acest „toti” se refera la toate persoanele existente, cuprinzand fiecare
individ in parte. Aceste expresii sunt
de obicei folosite pentru a descrie faptul ca Cristos a rascumparat oameni de
toate felurile – unii Evrei, altii Neamuri, unii bogati, altii saraci, si nu si-a
restrans rascumpararea doar
Parasind insa aceasta controversa, voi raspunde in cele ce urmeaza la o intrebare,
si anume: „Spune-ne atunci, domnule, pentru cine a murit Cristos?” Raspunde-mi
la cateva intrebari, iar eu iti voi spune daca El a murit si pentru tine. Doresti sa ai un Salvator? Simti tu ca ai nevoie de un Salvator? Ai fost tu instiintat in aceasta dimineata de
pacatul tau? Te-a invatat Duhul Sfant ca
esti pierdut? Daca da, atunci Cristos a
murit pentru tine si vei fi mantuit. Ai
fost tu facut constient in aceasta dimineata ca nu ai nici o speranta in lumea
aceasta decat pe Cristos? Simti tu ca
prin propriile-ti puteri nu poti oferi o jertfa de ispasire care sa satisfaca
dreptatea lui Dumnezeu? Ai renuntat tu
la toata increderea in tine insuti? Si
poti tu spune, stand pe genunchi plecat: „Doamne, salveaza-ma, sau voi pieri?”
Daca da, Cristos a murit pentru tine.
Iar daca spui in dimineata aceasta, „Eu sunt tot atat de bun, precum
trebuieste, eu pot ajunge-n cer prin fapte bune”, atunci adu-ti aminte din
Scriptura, de cuvintele lui Isus: „Eu am venit sa chem la pocainta nu pe cei
neprihaniti, ci pe cei pacatosi” (Marcu 2:17).
Atat timp cat tu te afli in aceasta stare, n-am nici o ispasire despre
care sa-ti vorbesc. Dar daca in aceasta
dimineata te simti vinovat si nenorocit, constient fiind de vina ta, si esti
gata de a-L lua pe Cristos sa-ti fie unic Salvator, nu-ti voi spune doar ca
s-ar putea sa fii mantuit, ci te asigur, ca vei fi cu siguranta mantuit. Atunci cand esti dezgolit de tot ceea ce ai,
dar nadajduiesti in Cristos, in clipa cand esti pregatit sa vii cu mainile
goale, luandu-L pe Cristos sa-ti fie totul, iar tu insuti sa nu insemni nimic,
atunci poti privi
Singura ta intrebare este: „A murit Cristos pentru mine?” Iar singurul raspuns
pe care noi ti-l putem oferi e acesta: „O, adevarat si cu totul vrednic de
primit este cuvantul, care zice: ‚Cristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca
pe cei pacatosi’” (1 Timotei 1:15) Poti tu scrie numele tau alaturi de cele ale
pacatosilor, dar nu al celor care admit ca sunt pacatosi, dar nu vad gravitatea
pacatului, ci alaturi de cei ce-l simt, il tanguiesc si-l plang, cautand indurare
pentru el? Esti tu un pacatos? Aceasta stare odata simtita, cunoscuta si marturisita,
esti invitat acum sa crezi ca Isus Cristos a murit pentru tine, pentru ca esti
un pacatos, si de asemenea esti indemnat sa te bizui pe aceasta Stanca a
veacurilor, gasind siguranta vesnica in Domnul Isus Cristos.
Amin!
Nota:
Referintele din paranteze ne apartin - Ed.
Traducere de Marius Gabriel Lucan