LANDMARKISMUL, DE LA OM SAU DE LA DUMNEZEU?

de Rick Perdue

Nu muta hotarul cel vechi pe care l-au asezat parintii tai. (Proverbe 22:28)

Termenul de „Vechii Landmarkisti” a fost folosit initial pentru a-l descrie pe J.R. Graves si pe aceia care traiau in armonie cu principiile pe care acesta le-a aparat la mijlocul anilor 1800. Asemenea numelui de „Crestini” (Fapte 11:26), titulatura de „Landmarkisti” a fost la inceput folosit ca o batjocura din partea acelora care respingeau principiile sustinute de J.R. Graves si de cei care stateau alaturi de el. Termenul provine dintr-un articol intitulat „Reasezarea unui vechi hotar” scris de J.M. Pendleton la cererea lui J.R. Graves, si publicat in 1854. Acest termen se aplica acelor doctrine privitoare la biserica, care ii disting pe Landmarkisti de restul crestinilor practicanti, in mod special de Baptistii moderni. J.R. Graves in cartea sa: „Vechiul Landmarkism – Ce este el?”, a enuntat sapte semne distinctive ale Landmarkismului. Acestea au fost sintetizate in acest articol intr-un numar de patru.

Daca aceste principii sunt „pietre de hotar” pe care J.R. Graves, J.M. Pendleton si altii le-au stabilit, atunci ele sunt de la oameni, nu de la Dumnezeu, si trebuiesc lepadate. Pe de alta parte, daca, dupa cum au si sustinut, ei n-au facut altceva decat sa restabileasca pietrele de hotar, pe care unii le-au inlaturat prin practicile lor liberale, atunci aceste principii vor fi regasite si in Scriptura, fiind astfel de la Dumnezeu. Daca sunt de la Dumnezeu, atunci noua ne revine responsabilitatea solemna de a le urma, indiferent cat de mult ne-ar afecta lucrul acesta pe noi si relatia noastra cu ceilalti. „Trebuie sã ascultãm mai mult de Dumnezeu decat de oameni!”

Sa luam astfel in considerare urmatoarele:

PRIMUL SEMN

BISERICA ESTE DE ORIGINE DIVINA.

Isus a numit-o Biserica Sa, in timp ce le vorbea ucenicilor in Matei 16:18 „Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui.” Unii afirma in mod eronat ca Biserica a fost zidita pe Petru sau pe marturia acestuia, dar cand versetele sunt comparate unele cu altele, trebuie sa deducem ca Isus Insusi este Stanca Piatra pe care El isi zideste Biserica. Comparati urmatoarele texte biblice:

„Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa, si care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11).

„Fratilor, nu vreau sa nu stiti ca parintii nostri toti au fost sub nor, toti au trecut prin mare, toti au fost botezati in nor si in mare, pentru Moise; toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca, si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Hristos” (1 Corinteni 10:1-4).

„Caci este scris in Scriptura: ‚Iata ca pun in Sion o piatra din capul unghiului, aleasa, scumpa; si cine se increde in El, nu va fi dat de rusine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care ati crezut! Dar pentru cei necredinciosi „piatra pe care au lepadat-o zidarii, a ajuns sa fie pusa in capul unghiului’” (1 Petru 2:6, 7).

Materialul pe care Domnul Isus la folosit pentru a-si incepe Biserica, a fost pregatit de un om trimis de Dumnezeu: Ioan Botezatorul.

Doua pasaje din Vechiul Testament au profetit venirea lui Ioan. Amandoua sunt citate si in Noul Testament. Profetiile lui Isaia despre Ioan se regasesc in cuvintele: „Un glas striga: „Pregatiti in pustie calea Domnului, neteziti in locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” – Isaia 40:3 (vezi de asemenea Matei 3.1-3). Maleahi a profetit referitor la venirea lui Ioan si la cea a lui Hristos, afirmand: „Iata, voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea. Si deodata va intra in Templul Sau Domnul pe care-L cautati: Solul legamantului, pe care-L doriti; iata ca vine, zice Domnul ostirilor” (Maleahi 3:1).

Isus a luat din materialul pe care Ioan l-a pregatit, incepand Biserica Sa, in timpul lucrarii Sale personale de pe pamant. A inceput prin a-i chema pe tarmurile marii Galileii, (Matei 4:18-22) si i-a asezat randuit pe munte (1 Corinteni 12:28 si Luca 6:12, 13). Acesta adunare a celor chemati, L-a insotit in timpul lucrarii Sale de pe pamant (lucrarii pamantesti), iar inainte de a se inalta inapoi la Tatal, El le-a dat acestora autoritatea de a-I continua lucrarea aici pe pamant (Matei 28:19, 20).

Isus a promis Bisericii Sale o existenta continua pana la sfarsitul veacurilor, cand El se va intoarce si-o va primi la Sine. Aceasta realitate este cunoscuta sub numele de succesiune sau perpetuitate bisericeasca (ecleziastica). Acest principiu este exprimat in Matei 16:18, unde Isus afirma ca: „... portile Locuintei mortilor nu o vor birui.” De asemenea Isus a spus ca va fi cu ei (Biserica Sa) „in toate zilele” (Matei 28:20).

AL DOILEA SEMN

BISERICA ESTE UN TRUP LOCAL, VIZIBIL.

Cuvantul „biserica” este folosit in Noul Testament pentru a identifica o congregatie locala de ucenici ai lui Isus, care sunt uniti in aceeasi credinta si cu acelasi scop. Cuvantul grecesc ekklesia (ekklesia) inseamna „o adunare a celor chemati afara” si a fost folosit in perioada Imperiului Roman, pentru a descrie acel grup de indivizi, care au fost chemati dintre cetatenii oraselor-state si autorizati pentru a le conduce afacerile. Asadar, o biserica nou-testamentala reprezinta un grup al sfintilor chemati, carora Domnul Isus Christos le-a dat autoritatea de a-I continua lucrarea.

Cuvantul „biserica” este folosit la singular, atunci cand acesta descrie o biserica anume dintr-un loc specific. De exemplu: „catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint. . .” (1 Corinteni 1:2). Sunt insa si cateva locuri in care acest cuvant este folosit cu sens generic. Insa nu ar trebui nici chiar atunci sa existe confuzie. Folosim in fiecare zi cuvinte in sens generic, fara insa a pierde din vedere individualitatea unei entitati specifice. Daca afirmam, caminul constituie piatra de capatai (de temelie) a societatii umane, ce intelegem prin termenul camin? Un conglomerat al tuturor caminelor din lume? Cu siguranta ca nu! Ci ne gandim la o entitate individuala. De ce insa, folosirea generica a cuvantului biserica, cauzeaza asa multa confuzie si o acceptare generala a bisericii universale, care nu este mai rezonabila, logica sau scripturala decat acel camin universal din care facem toti parte?

Termenul la plural este folosit atunci cand se face referire la mai mult de o singura biserica locala. „Si toti fratii care Sunt impreuna cu mine, catre Bisericile Galatiei” (Galateni 1:2). In Apocalipsa 1:11, citim din nou: „Ce vezi, scrie intr-o carte, si trimite-o celor sapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea.”(V.D.C.)

Nu doar ca biserica este un trup local, vizibil, ci ea este si autonoma. Fiecare biserica locala se auto-guverneaza, raspunzand doar inaintea Capului ei, Domnul Isus Christos. Biserica din Antiohia, sub conducerea Duhului Sfant, i-au trimis pe Barnaba si pe Saul ca misionari, fara a cere sfatul apostolilor care erau la Ierusalim (Fapte 13:1-4). Cand niste eretici din Ierusalim au creat confuzie in Antiohia, biserica din locul acela a trimis delegati la Ierusalim pentru a discuta despre problemele iscate. Ajunsi acolo, intreaga biserica din Ierusalim a facut anumite recomandari bisericii din Antiohia si altor biserici formate din neamuri, unde au ajuns invatatorii falsi. Limbajul prin care ei s-au exprimat n-a fost sub forma unei porunci venite de la o autoritate mai inalta, ci mai degraba recomandarile unei biserici surori: „ni s-a parut nimerit ... daca va veti pazi, va fi bine de voi” (Fapte 15:28, 29).

Aceasta este si astazi relatia dintre bisericile nou-testamentale care au dorinta de a coopera si de a avea partasie una cu cealalta, ca egale, in jurul adevarurilor Cuvantului lui Dumnezeu.

AL TREILEA SEMN

BISERICA ARE O MEMBRALITATE REGENERATA (Este compusa din membrii regenerati).

Faptul ca cineva trebuie sa fie mantuit, pentru a se califica pentru membralitate intr-o biserica Nou-Testamentala, reprezinta un principiu clar al Scripturii. O persoana trebuie sa-L cunoasca pe Christos ca Mantuitor inainte de a fi botezata, iar botezul este o conditie care se cere inainte de a deveni membru al unei biserici Nou-Testamentale. Cunosterea lui Christos trebuie sa aiba loc inaintea intrarii in apa.

Cand multi dintre Farisei si Saduchei au venit la Ioan pentru a fi botezati, el le-a cerut sa aduca „...roade vrednice de pocainta” (Matei 3:8). Ioan i-a botezat doar pe aceia care au aratat pocainta din viata lor si si-au exprimat credinta in Isus, care urma sa vina dupa el (vezi Fapte 19:4). Adevaratele biserici nou-testamentale practica acelasi lucru astazi.

In Matei 5:15, 16 Isus aseamana Biserica Sa cu un sfesnic. Dupa cum se poate observa din pasaj, lumina trebuie mai intai aprinsa inainte de a fi pusa in sfesnic. Petru in 1 Petru 2:5, ilustreaza modul in care biserica este o casa construita din pietre vii. Pietrele trebuiesc sa fie vii, pentru a deveni parte din Casa spirituala. Nu este vorba de a aseza o lumanare intr-un sfesnic care o aprinde si nici a aseza o piatra fara viata intr-o Cladire vie care-i da viata. Asadar, oamenii trebuie sa fie regenerati inainte de a deveni membrii ai unei biserici Nou-Testamentale.

AL PATRULEA SEMN

O BISERICA NOU-TESTAMENTALA ARE DOUA RANDUIELI (lasate de Christos): Botezul si Cina Domnului. Acestea nu sunt sacramente care contribuie la mantuirea noastra, ci sunt randuieli ilustrative care declara mantuirea noastra prin lucrarea desavarsita infaptuita de Christos.

Pentru a fi scriptural, Botezul trebuie sa contina urmatoarele patru elemente: candidatul potrivit, modul potrivit (de a boteza), scopul potrivit (pentru care este infaptuit botezul), si autoritatea potrivita (a celui care oficiaza botezul).

(Candidatul potrivit)

Doar acela care-si marturiseste credinta in Isus Christos, ca unic si atot-suficient Mantuitor personal, este un candidat potrivit pentru botez. Trebuie sa fi experimentat puterea curatirii sangelui lui Hristos inainte de a deveni un subiect potrivit pentru apa botezului. Doar aceia care au avut aplicat asupra lor sangele izbavitor in Egipt, au reusit sa strabata Marea Rosie (un tip al botezului – 1 Corinteni 10:1-4). Faraon impreuna cu armata sa au pierit in Mare incercand sa-l urmareasca pe Israel. Tot asa cei care sunt botezati fara a avea asupra lor sangele lui Isus Christos pentru protectie si curatie vor pieri.

(Modalitatea potrivita de botez)

Botezul scriptural este acela prin imersie in apa. Cuvantul inseamna a se afunda sau cufunda. Nici un alt mod de a boteza, nu reprezinta mai corect ingroparea si invierea Domnului nostru Isus Christos (Romani 6:4).

(Scopul botezului)

Scopul botezul este acela de a declara credinta noastra in Christos Isus: Faptul ca El a murit pentru pacatele nostre conform Bibliei, ca „a fost ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi” asigurandu-ne astfel o rascumparare vesnica. In botez noi ne identificam cu Domnul Isus Christos si cu Biserica Sa: „Noi toti, in adevar, am fost botezati de un singur Duh, ca sa alcatuim un singur trup” – 1 Corinteni 12:13. Botezul nu este infaptuit pentru a spala intinaciunea trupeasca, ci el reprezinta „marturia unui cuget curat” curatit deja de sangele lui Isus Christos (1 Petru 3:21).

(Autoritatea potrivita)

Ingredientul final al unui botez scriptural este autoritatea potrivita. Este importanta persoana care oficiaza actul botezului: Isus si-a ales ucenicii din randul celor care au fost botezati de Ioan Botezatorul, deoarece el a fost la randul lui trimis de Dumnezeu (Ioan 1:6). Isus a transmis autoritatea aceasta bisericilor Sale (Matei 28:16-20) aceste biserici ale Sale fiind singurele care au autoritate scripturala. Daca o biserica nu poate fi identificata conform „semnelor” prezentate anterior, ea nu poseda aceasta autoritate scripturala. Daca cineva pune la indoiala caracterul restrictiv al autorizarii, acesta este indrumat spre Fapte 18:24-19:4. Vedem aici cum unii ucenici, care aparent au fost botezati de Apolo (care desi „era tare in Scripturi” avea „un duh infocat”, era mantuit si botezat scriptural, nu avea autoritate) au fost botezati din nou de catre Pavel (care avea autoritate).

Cealalta randuiala a bisericii nou-testamentale este Cina Domnului. Datorita faptului ca este o randuiala bisericeasca, este clar de acum faptul ca ea trebuie sa fie rezervata doar membrilor unui trup local (singurul tip de biserica descoperit in Scriptura). Cina trebuie celebrata de acest trup. Limbajul folosit de Apostolul Pavel este clar in aceasta privinta. Atunci cand el vorbeste despre inviere, cand toti sfintii vor invia, el foloseste toti termenii intr-un mod conprehensiv extins – noi toti, dar atunci cand vorbeste despre Cina Domnului, limbajul sau este unul diferit. In 1 Corinteni 11:26, el scrie: “Pentruca, ori de cate ori mancati din painea aceasta si beti din paharul acesta”. El nu mai afirma noi ci spune voi. Care voi ? Biserica lui Dumnezeu care se afla in Corint, la acestia face el aici referire.

Cina Domnului trebuie de asemenea sa fie compusa din elementele potrivite: paine nedospita, si rodul vitei de asemenea fara drojdie. Aluatul este un simbol al pacatului si astfel nimic cu aluat nu poate sa reprezinte cum se cuvine, trupul fara de pacat al Domnului Isus. Cina trebuie celebrata in amintirea mortii Lui pana cand El va veni. Inseamna a privi inapoi si in acelasi timp a privi inainte inspre acel moment cand El o va celebra cu noi noua in Imparatia Tatalui Sau.

CONCLUZIE:

Daca o pasare arata ca o rata, macaie ca o rata, inoata ca o rata, si se misca la fel ca o rata, atunci presupun ca este o rata. Daca nu este o rata nu face nici unul din lucrurile mentionate mai sus, chiar daca este numita rata. La fel, si bisericile Domnului pot fi recunoscute dupa doctrina si practica lor. Daca bisericile nu invata si nu practica aceste adevaruri, ele nu trebuiesc acceptate a fi Biserici Nou-Testamentale, iar randuielile lor impreuna cu ordinarile lor trebuiesc respinse. Prin pastrarea randuielilor, autoritatea bisericii nou testamentale este transmisa de la o generatie la alta. Fie ca Domnul sa ne dea capacitatea de a lupta „pentru credinta, care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna.”

Traducere de Marius Gabriel Lucan