Ce este Evanghelia?
De Raul Enyedi
Cuvântul
„Evanghelie” provine din limba greacă şi înseamnă „veste
bună”. Conţinutul acestei veşti este clar arătat în
Scriptură: „Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care
v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi
rămas, şi prin care
sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum
v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am
învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că
Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a
fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:1-3).
Acesta este
singurul mesaj care, crezut, deschide porţile Raiului. Evanghelia nu
îţi vorbeşte despre faptele sfinţilor, despre ritualuri
bisericeşti sau importanţa Bisericii în mântuire. Evanghelia nu
îţi spune ce fapte trebuie tu să faci pentru a fi mântuit. Evanghelia
îţi vorbeşte despre Isus, fiindcă în nimeni altul nu este
mântuire (Fapte 4:12). El este singura cale! Evanghelia vorbeşte despre
ceea ce a făcut El pentru mântuirea oamenilor! Omul nefiind în stare
să contribuie la mântuire, mesajul, vestea mântuirii este numită
„Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Fapte 20:24), harul însemnând un dar sau un
favor acordat gratuit cuiva, fără ca persoana ce îl primeşte
să aibă vreun merit. Ai crezut
tu Evanghelia pentru salvarea sufletului tău?